Corpuri ascunse, de Caroline Kepnes (recenzie)

Autor: Caroline Kepnes
Editura: HERG BENET
Colectie: Passport
Nr. pagini: 480
Titlu original: Hidden Bodies
Traducator: Anca Zaharia

“Să ascundă corpuri nu e ceva nou pentru Joe Goldberg. În ultimii zece ani, acest tânăr de treizeci-și-ceva a ascuns deja patru dintre ele, victime colaterale ale încercării sale de a găsi dragostea autentică. Acum, el se îndreaptă către Los Angeles, orașul noilor speranțe, hotărât să lase trecutul în urma sa.

La Hollywood, Joe se ontegrează perfect în peisaj, alături de ceilalți tineri dornici de noi începuturi. Mănâncă guac, lucrează într-o librărie și flirtează cu o vecină. Însă în timp ce alții par fixați pe propriile imagini în oglindă, Joe nu poate să se abțină să nu se uite peste umăr. Problema cu corpurile ascunse e că nu întotdeauna rămân așa. Ele revin la suprafață, asemenea unor gânduri negre, multiplicandu-se și amenințând să distrugă tocmai ceea ce Joe își dorește cel mai mult: dragostea adevărată. Iar atunci când el o descoperă într-o încăpere întunecată din Soho House, e mai disperat ca oricând în a-și ține îngropate secretele. Nu vrea să își rănească noua lui iubită – vrea ca ei să fie împreună pentru totdeauna. Dar daca ea află ce a fost în stare să facă în trecut, s-ar putea să nu aibă de ales…“

Pe Caroline Kepnes am descoperit-o prin intermediul cărții ‘Tu’, pe care am savurat-o pe deplin. De fapt, nu am savurat-o, ci, mai bine zis, am devorat-o într-o singură zi, cu sufletul la gură, fascinată și oripilată în același timp de ceea ce îmi era prezentat în fața ochilor. Încă de cum am terminat-o, am fost foarte curioasă ce se mai poate întâmpla în următorul volum, ce ar mai putea să facă personajul nostru psihopat, Joe! Da, ‘Corpuri ascunse’ este continuarea cărții ‘Tu’ și doresc să îi mulțumesc editurii Hergbenet pentru acest exemplar, pe care îl puteți găsi pe site-ul lor aici.

Din păcate, ‘Corpuri ascunse’ nu a reușit să ajungă la nivelul primului volum și am vrut de multe ori să o abandonez, însă ceva, nu știu exact ce anume, m-a determinat să continui lecturarea ei. Cred că este vorba de personajul principal, Joe, unul dintre cele mai nebune personaje cu care am avut de-a face. Acesta reușește cumva să te atragă de partea lui, pentru că, de multe ori, se comportă atât de frumos și de normal, încât aproape că uiți că este un psihopat și un criminal. Aproape! Poate că reușește să ascundă corpurile victimelor, însă nu poate să își ascundă spiritul și maniile.

Joe este cel care ne relatează întâmplările, la fel ca în volumul precedent, limbajul fiind unul destul de simplu și de colorat, dar dacă nu vă deranjează cuvintele cu p și f și câteva înjurături, cred că veți putea parcurge fără probleme cartea. Ba chiar veți râde copios la unele exprimări…cel puțin, așa a fost în cazul meu! Este o experiență interesantă să citești o carte a cărei acțiune este relatată de un psihopat, așadar mi-a plăcut faptul că am încercat să pătrund prin cotloanele acelei minți bolnave, se anticipez acțiuni, să caut justificări, să critic sau să compătimesc personajul. Lejeritatea cu care Joe vorbește despre crimele sale m-a marcat într-un mod inexplicabil, aveam impresia că este ceva normal ceea ce face. Wow, nici nu-mi vine să cred că tocmai am spus asta! Ei bine, aici se cunoaște efectul pe care Joe îl are asupra cititorului! El ucide pentru că i se pare normal să înlăture orice îi stă în cale și îi amenință fericirea și iubirea, ucide pentru că i se pare că acei oameni sunt inutili și nu au niciun sens pe lumea asta!

Totuși, acțiunea acestui volum cam lasă de dorit! După cele întâmplate în primul volum, Joe are o nouă relație cu Amy, o fată care lucrează în librăria lui și totul este numai lapte și miere până într-o zi, când ea alege să îl trădeze, furându-i niște cărți rare și părăsindu-l. Bineînțeles că Joe nu poate accepta o astfel de trădare și decide să o urmărească pe Amy în Los Angeles și să se răzbune. Reușește acesta să se răzbune? Bună întrebare! Ajuns în orașul în care totul este posibil, Joe o întâlnește pe Love (să fie o coincidență numele acesteia, sau chiar a găsit dragostea adevărată?). Aceștia ajung să aibă o relație aparent perfectă, dar curând lucrurile scapă de sub control și Joe lasă în urma lui cadavru după cadavru, înlăturând pe oricine îi amenință iubirea! Părerea mea este că autoarea a complicat acțiunea acestui volum prin aducerea în scenă a prea multe personaje, care nu își aveau rosul, iar prin acest lucru nu a făcut decât să mă enerveze, obosească și plictisească pe alocuri. De asemenea, finalul cărții a fost unul destul de previzibil și de dezamăgitor. Mă așteptam la ceva mai…altfel!

Mi-a plăcut să îl văd din nou în acțiune pe Joe, pentru că este un personaj-narator pe cinste, însă ‘Corpuri ascunse’ nu a reușit să aibă efectul acela năucitor pe care l-a avut primul volum, ‘Tu’, asupra mea. Cu ocazia aceasta, mai ales că în curând apare un nou sezon, cred că voi relua serialul, pe care l-am abandonat după câteva episoade, pentru că mi se părea total diferit de carte și mă zăpăcea de cap, dar sunt curioasă să mai văd acest personaj atât de complex și de interesant în nebunia lui!

”Păpușile” de Cristina Nemerovschi (recenzie)

An publicație: 2014

Editura: Herg Benet

Număr pagini: 368

”La început n-au fost cerul și pământul. La început au fost Dora și Luna.

Aprilie, 2011: Dora – care are 18 ani, cântă într-o trupă rock și se pregătește de bac – o întâlnește într-o noapte pe carismatica și misterioasa Luna. Alter ego, iubită, idol, sau toate la un loc? Povestea lor de dragoste se împarte între aventuri extreme și dorința de a-i face pe cei din jur să le accepte relația, totul sub amenințarea unei profeții vechi de peste zece ani, care s-ar putea adeveri sau nu. O familie cu multe secrete, toate întunecate, și o provocare: Dora va trebui să o iubească pe Luna împotriva tuturor.

August, 2014: O surpriză romantică pentru Luna ia o întorsătură neașteptată și Dora va observa cum lumea pe care o știe, în mijlocul căreia se află iubirea ei, se surpă definitiv.

La început n-au fost cuvântul, Dumnezeu sau întinderea nesfârșită de ape. La început au fost Dora și Luna.

Și totul a pornit de acolo.

Păpușile – o poveste despre iubire și moarte. Despre toate lucrurile care contează.”

Țin minte că în urmă cu 8-9 ani, am împrumutat de la o prietenă volumul ”Sânge satanic” al Cristinei Nererovschi, doar ce se publicase și prietena respectivă îmi tot spunea că e demențială, că trebuie neaparat să o citesc. Coperta mă băgase efectiv în sperieți, dacă nu mă înșeală memoria, era o copertă roșie și avea ilustrată o fetiță brunetă, puțin sadică, părerea mea. Am avut o tentativă să o citesc, însă nu am parcurs foarte mult din ea și am abandonat-o ☹. Asta a fost relația mea cu Cristina Nemerovschi până acum, la moment când am redescoperit-o alături de ”Păpușile”.

A fost mare vâlvă și cu această carte, laude peste laude, curiozitatea mea fiind stârnită la maxim, mai ales datorită subiectului: iubirea dintre două fete. Este a doua carte pe care o citesc cu subiect LGBT și spre suprinderea mea chiar mă atrage acest gen.

Îmi place enorm de mult coperta cărții, cele două fete sunt întruchiparea pură a iubirii și a prieteniei, doar privindu-le bănuiam că ceva nasol se va întâmpla cu una dintre ele, dacă nu cu amândouă. O lectură ușoară și totuși profundă, ce discută două teme: iubirea și moartea. Am fost atrasă de povestea Dorei și a Lunei, cum s-au întâlnit, cum a evoluat relația dintre ele, ce a simțit Dora pentru Luna, de toată acea nebunie ce le înconjura. Aș fi fost și mai încântată de carte dacă povestea era relatată și din perspectiva Lunei, Luna fiind personajul dezinvolt, căruia nu-i pasă de părerea celor din jur, face ce-l taie capul și își traiește viața la maxim, fără a avea regrete. Dora, liniștită din fire, este complet dată peste cap atunci când in viața ei își face apariție Luna, asemeni unei furtuni de nisip, iar de la acea întâlnire, viața Dorei se schimbă radical. Alături de ele, am descoperit că sentimentul iubirii se poate trăi la intensitate maximă, dar totodată și cel al despărțirii.

Relația dintre Dora și Luna este relația ce o regăsim și în zilele noastre, o iubire între două persoane de același sex, văzută cu diverși ochi. Mulți tind să judece că este anormal așa ceva, că este o boală, că acele persoane sunt disfuncționale, că nu este dat de la Dumnezeu ca femeia să se iubească cu femeia și nici bărbat cu bărbat, doar femeia cu bărbatul, că doar așa e normal…Nu am niciun drept să judec pe nimeni și nici nu vreau pentru că fiecare are dreptul să iubească pe cine dorește, indiferent de sex. Ce este așa anormal într-o iubire dintre două fete sau doi băieți? Este treaba lor ce și cum fac, nu trebuie să ne băgăm noi ca musca-n ciorbă și cel mai bine ar fi să ne vedem de ale noastre, să mai lăsăm prejudecațile deoparte. Dacă o astfel de relație este anormală, cât de normală este o relație în care bărbatul maltratează femeia? (nu știu cât de relevantă este această comparație, dar sper că se întelege ideea…). Sentimentele trăite de Dora și Luna sunt aceleași pe care le trăim și noi, cei normali, așa că de ce să le vedem anormale? Am un sentiment că persoanele implicate în astfel de relații simt mult mai intens decât noi, poate și datorită faptului că sunt mereu judecați și neînteleși.

Per ansamblu, cartea mi-a plăcut, dar parcă a lipsit ceva, nu știu exact ce 😐. Abia spre ultimile pagini am simțit o durere în suflet, m-am înduioșat teribil, în rest, am fost asemeni unui spectator…nu știu dacă e ok să mă numesc așa. Mi-ar fi plăcut tare mult dacă era povestea relatată și din perspectiva Lunei, nu doar a Dorei, pe Luna am cunoscut-o prin ochii Dorei, dar personal, aș fi fost mult mai prinsă de carte dacă întâlneam și relatările Lunei cu privire la Dora și nu numai.

Cert este că mă bucur tare mult de gestul editurii Herg Benet de a-mi oferi acest exemplar și totodată oportunitatea de a descoperi o altfel de poveste de iubire, cu bune și rele. Pe această cale, țin să le mulțumesc din suflet pentru carte, iar voi o găsiți pe site-ul lor aici.

”Iubirea e sălbatică, cretină, imprevizibilă. De asta e mișto. Altfel, am fi dat-o de mult dracului, n-ar mai avea niciun farmec, niciun rost.”

”Mai am pe buze gustul ei, de când am sărutat-o în hol. Avea buzele ușor sărate – nu aveau gust de iarnă, ci mai degrabă de sfârșit de vară, de mare în asfințit, de răcoare pe malul apei, de aventură.”

”Iubirea e, în primul rând, nebunie. Iubirea e sinceritate, dar nu orice fel, ci una dusă la extrem. Iubirea e risc; e saltul în gol de pe un vârf de munte. Iubirea e atunci când vrei să cuprinzi toată lumea în pumn și s-o ascunzi sub pernă. Iubirea e dorința de a trăi fiecare minut, de a lua timpul impersonal pe care-l trăiesc și alții și a-l transforma în ceva al tău, numai al tău. Iubirea e zâmbetul cu care te trezești pe față într-o dimineață de iarnă. Iubirea e o noapte în care se văd bine stelele, și te uiți pe geam, și simți că vrei să iei în brațe siluetele negre ale copacilor din depărtare.”

”Moartea e absurdă și mai mereu ironică. Și e doar o durere surdă, enormă și inutilă – niciodată nu servește la ceva.”

”Iubirea te ridică pe vârfuri și te obligă să privești dincolo de lumea pe care ai construit-o tu, în care te refugiezi plin de teamă. Iubirea îți șterge frica. Te provoacă să cauți ceva nou, ceva care să-ți dea bătăi nebune de inimă, să te facă viu. Iubirea te duce mai departe, un cuceritor fără teamă, plecat în căutarea altor lumi pe care să le lipească de a lui, să și le însușească.”

”Și iubirea și moartea, sunt, până la urmă, absurde, iraționale, imposibil de explicat. Nu știm de ce iubim unii oamenii, și nu pe alții. Nu știm de ce pășim de bunăvoie pe drumuri la capătul cărora murim, când la început nici măcar nu păream tentați să le alegem pe ele.”

”Să nu plângi” de Mary Kubica (recenzie)

Titlul original: ”Don’t you cry”

An publicație: 2019

Editura: Herg Benet

Colecția: Passport

Număr pagini: 352

Traducător: Laura Nureldin

”În centrul orașului Chicago, o tânără pe nume Esther Vaughan dispare fără urmă din apartamentul ei. Printre lucrurile sale este găsită și o scrisoare, dedicată misterios „Dragostei mele“, lăsând-o pe prietena și colega ei de apartament, Quinn Collins, să se întrebe dacă Esther era într-adevăr persoana pe care credea că o știa. Între timp, într-un mic orășel de coastă din Michigan, aflat la o oră distanță de Chicago, o necunoscută apare în cafeneaua unde Alex Gallo, un adolescent de 18 ani, se ocupă de curățenie. Este atras imediat de frumusețea și șarmul fetei, dar ceea ce pornește ca un flirt inocent se transformă brusc în ceva mult mai întunecat și sinistru.

În vreme ce Quinn caută răspunsuri despre Esther, iar Alex e tot mai subjugat de vraja femeii necunoscute, maestra suspansului Mary Kubica își conduce cititorii într-o aventură incredibilă, care va culmina cu un deznodământ șocant ce ne arată că, oricât de departe și de repede am fugi de el, trecutul tot ne va ajunge din urmă.”

Este prima carte ce o citesc de la această autoare, deși auzisem foarte multe păreri împărțite. ”Să nu plângi” mi-a oferită de către editura Herg Benet, cărora țin să le mulțumesc pe această cale pentru exemplarul oferit 😊, face parte din colecția Passport și o găsiți aici 😊.

Să vă spun ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la această carte. Mi-a plăcut foarte mult aspectul coperții, însă nu am reușit să fac legătura între titlu și acțiunea cărții, abia spre final, am dibuit care ar fi legătura. Titlul nu îți transmite absolut nimic 😐.

Acțiunea cărții te bagă direct în pâine, lăsând loc de interpretare, ori e albă, ori e neagră. Mi s-a părut puțin ciudată la început, sincer vă spun, dar ciudată la modul interesant. Chiar dacă a bătut pasul pe loc, mare lucru nu se întâmpla, doar săpături pentru a descoperi misterul dispariției lui Esther, a reușit să ma țină captivată, îmi doream să descopăr mai mult și mai mult. Am avut parte de foarte mult suspans de-a lungul lecturii și am tot încercat să fac unele conexiuni între informațiile ce îmi erau oferite, la ultimile pagini am primit chiar și confirmarea bănuielilor mele, dar care, totuși, au reușit să-mi ridice părul la ceafă.

Povestea se petrece pe două planuri, a lui Quinn, colega de apartament a lui Esther, și Alex, un angajat la o cafenea unde spală vase, ambele în același timp, în decurs de câteva zile, perioadă ce le schimbă total viața. Quinn Collins este genul de fată care trăiește clipa, nepăsându-i de ce se poate întămpla în urma acțiunilor sale, este foarte superficială, total opusă colegii sale de apartament, Esther Vaughan, care este ordonată, responsabilă și matură. Alex Gallo este un baiat modest, mereu atent la cei din jurul său, vulnerabil, deși nu-și dorește să lase această impresie. Repins de mama sa, a rămas să locuiască alături de tatăl său, un bărbat iresponsabil, ce-și petrece zilele înecându-și mințile în alcool.

În momentul în care Esther dispare, își face apariția o femeie misterioasă la cafeneaua unde Alex lucrează. În timp ce Quinn încearcă să rezolve misterul dispariției colegei sale de apartament, Alex se lasă vrăjit de farmecul femeii necunoscute. Ceva îi leagă pe cei doi, ce anume…rămâne voi să descoperiți 😉.

Cartea este învăluită în foarte mult suspans, te determină să-ți dorești să afli deznodământul. Personajele sunt foarte bine conturate, ajungi să le cunoști foarte bine până spre final, însă acțiunea este statică în mai mult de jumătate de roman (cel puțin așa mi s-a părut mie). Mi-ar fi plăcut să fie mai antrenantă și în primul treisfert de carte, nu doar spre final. Deznodământul a fost total neașteptat, dar cum spuneam mai sus, mi se confirmaseră unele bănuieli, totul s-a petrecut pe repede-înainte, prea dintr-o dată, într-un mod atât de brusc.

Din punctul meu de vedere, cartea nu este de 5 stele, i-am acordat 4 stele și doar datorită faptului că finalul a ridicat-o. Se putea mult mai bine, având în vedere că povestea avea foarte mult potențial și autoarea putea să contureze o poveste mult mai antrenantă și mai captivantă, avea cu ce să lucreze: mult suspans, răsturnări de situație, jocul minții 😐. Chiar și așa, îmi doresc să citesc și celelalte cărți ale autoarei, am convingerea că voi fi placut suprinsă! 😉

Cărţi de care s-au îndrăgostit copiii de la Kids U – partea a II – a

În articolul de astăzi mi-am propus să vă prezint o parte din cărţile deţinute de la editura Univers Enciclopedic, editura ce nu a ezitat să ne surpindă cu ilustraţii tot mai deosebite la fiecare carte. Am observat că ilustraţiile sunt primul aspect ce le captează atenţia prichindeilor, astfel sunt ocupaţi pe toata durata poveştii 😊.

Acestea fiind spuse, mai jos vă las o mică parte din poveştile iubite de copilaşii noştrii de la editura Univers Enciclopedic (urmând să vă mai prezint in articolele viitoare alte povești frumoase 😊):

„Oul misterios” este una din cărţile ce i-a ţinut atenţi pe cei mici până la final, au fost extrem de curioşi şi au încercat să ghicească ce se ascunde în ou, nu au părăsit deloc locul de la poveste. Îşi dădeau cu părerea, oare ce animăluţ ar putea lua baieţelul cu el la şcoală, animăluţ care iese din ou, şi-au pus mintea la contribuţie şi au răscolit prin învăţăturile de la grădi, poate, poate vor ghici. Dacă au ghicit…nu am să vă dezvălui 😉. Cartea o găsiţi pe site-ul editurii aici 😊.

„Fă-te bine, Ursuleţule!” ne-a arătat care vor fi viitorii doctori de la Kids U J. Cei mici ştiau deja ce tratament trebuie să urmeze Ursuleţul pentru a se face bine, dar totodata aceştia au învăţat de la Ursuleţ că nu trebuie să fie abătuţi atunci când sunt „vizitaţi” de o răceală. Cartea o găsiţi aici 😊.

Cartea „Te voi iubi mereu” spune una dintre cele mai frumoase poveşti, eu, personal, am fost foarte emoţionată atunci când am citit-o. Prezintă relaţia minunată dintre mama Ursoaică şi puiuţul ei, legătura pe care o au aceştia, legătura ce se va păstra pentru totdeauna. Copilașii au rămas uimiți de câte lucruri au făcut mămica și puiuțul, chiar ne spuneau că și ei când vor crește mari, vor descoperi lumea. Și indiferent unde se vor afla, părinții lor îi vor iubi mereu (aceasta afirmație ne-a fost spusă de o fetiță de 4 anișori 😊. „Te voi iubi mereu” o găsiți pe site-ul editurii aici 😊.

”Fina, poneiul norilor” este cartea preferată a fetițelor. Oare de ce? Poneiul este vedeta, iar când au auzit cum se numește cartea ce va fi citită la poveste, nu au ezitat să lase joaca în urmă și să-și ocupe locul. Micile noastre domnișoare au fost fascinate de minunatele ilustrații, dar și se poveste. Și-au amintit cum a fost prima lor zi de grădi și ne-au mărturisit că se bucură foarte tare că au reușit să lege prietenii între ele 😊. Cartea se găsește aici 😊.

Cartea ”Ce se întâmplă sub pământ?”, pe lăngă faptul că este ilustrată într-un mod de-a dreptul superb (eu am rămas uluită și cred că m-am minunat mai mult decăt copilașii), este încărcată de informații utile și explicate atât de frumos pe înțelesul celor mici. Este cartea la care mereu apelăm cu drag atunci când avem nevoie de vreo informație cu privire la vreun animăluț, ca să nu mai spun, că ne și delectăm o perioadă îndelungată la imagini 😊. ”Ce se întâmplă sub pământ?” o găsiți aici 😊.

”Trolul” este cartea de care eu m-am îndrăgostit pe loc, atât de simpatică mi s-a părut acea mică creatură, mi-a căzut la suflet. Ne spune o poveste atât de frumoasă, într-un limbaj cât mai simplist și lejer, cuvinte puține, dar cu multă valoare. Ne răsfață ochișorii cu ilustrații superbe, imposibil să nu te pierzi în privirea trolului atunci când descoperă frumusețea frumuseților 😊. Cartea o găsiți pe site-ul editurii aici.

Rețeaua Șoaptelor, de Chandler Baker (recenzie)

Autor: Chandler Baker
Editura: NEMIRA
Colectie: Armada (thriller)
Nr. pagini: 400
Titlu Original: Whisper Network
Traducator: Maria Adam

“Sloane, Ardie, Grace și Rosalita lucrează de ani buni la Truviv Inc. Când directorul companiei moare subit, Ames, șeful lor direct, îi preia locul. Dar el este un personaj complicat, dintotdeauna înconjurat de șoapte, șoapte mereu ignorate de cei cu putere de decizie. Dar lumea s-a schimbat și cele patru femei au decis că e de ajuns. Sloane și colegele ei pun în mișcare un mecanism catastrofic ce va afecta fiecare etaj și departament de la sediul Truviv. Iar viețile lor – de femei, colege, mame, soții, prietene – se vor schimba dramatic pentru totdeauna.”

Am fost tare curioasă de ‘Rețeaua șoaptelor’ încă de când se anunța apariția acesteia la editură, mai ales că începuse deja să se facă mare vâlvă în jurul ei și o vedeai peste tot. Descrierea sună tare captivant, coperta îți încântă privirea, ce să mai…e imposibil să nu ți-o dorești. Drept urmare, a ajuns și la mine în bibliotecă datorită editurii Nemira, căreia doresc să îi mulțumesc foarte mult. Cartea o puteți găsi aici.

Când am început să citesc ‘Rețeaua șoaptelor’, așteptările mele erau la un nivel foarte, foarte înalt, dar, din păcate, aceasta nu a reușit să ajungă atât de sus. Deși abordează subiecte importante și de actualitate, cum ar fi diferețele dintre bărbați și femei, agresiunea sexuală la locul de muncă, discriminarea și bullying-ul, subiecte care au fost evidențiate foarte bine, mă așteptam să găsesc și puțin mai mult thriller…. Cartea se citește destul de ușor, doar că acțiunea este lentă, chiar monotonă aș putea spune. Am avut de foarte multe ori impulsul de a o lăsa deoparte și de a citi altceva, dar m-am încăpățânat să o continui, cu speranța că se va schimba ceva. Și nu pot spune că regret, deoarece chiar au început să se întâmple câteva lucruri interesante. Unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult la ea este acela că, printre celelate capitole, autoarea a introdus declarații ale martorilor, dar și interogatoriile celor 4 femei care au intentat proces asupra bărbatului care le agresase sexual. Thriller-ul se resimte cel mai bine în aceste capitole, dar și la final…Finalul a fost o adevărată cireașă de pe tort, chiar dacă mi s-a părut că a fost puțin cam grăbit. L-am savurat și vă spun cu mâna pe inimă că a fost cel care m-a făcut să îi acord cărții 4/5⭐.

Am fost încântată de modul în care autoarea și-a ales personajele principale, dar mi-aș fi dorit ca acestea să fie mai bine construite, mai conturate, cu voci mai răsunătoare. Sloane este personajul care își face simțită prezența cel mai mult, este mamă, soție, prietenă și colegă, lucrează de cel mai mult timp în companie și a fost una dintre victimele agresiunii sexuale la locul de muncă, drept urmare devine foarte posesivă și încearcă să protejeze alte femei de la birou, dar și pe fiica ei, care are probleme cu băieții la școală. Ardie ar fi putut fi unul dintre personajele mele preferate, dacă ar fi fost scoasă mai mult în evidență. Este o mamă singură, o prietenă de nădejde, empatizează și ajută fără să aștepte nimic în schimb. Mi-a plăcut foarte mult legătura care s-a creat între ea și Rosalita, una dintre femeile care se ocupau cu curățenia în firmă. Grace este un un personaj destul de slab, sensibil, o proaspătă mămică care își împarte timpul între acasă și birou și care nu se consideră bună în noul ei rol. Rosalita a fost pe departe personajul cel mai drag sufletului meu, poate din cauză că meseria ei este aceea de a fi invizibilă și de a trece neobservată, dar eu am observat-o. Este o mamă bună, o femeie care muncește din greu și care ar face orice pentru copilul ei. Are și ea o poveste tristă și răsunătoare, a fost și ea o victimă a agresiunii sexuale, ceea ce a determinat-o să ia și ea parte la proces. Nu pot să o trec cu vederea pe Katherine, personaj care mi-a fost antipatic încă de la început și nu am reușit să o văd altfel datorită acțiunilor și minciunilor sale.. Poate doar finalul m-a făcut să simt o urmă de apreciere pentru ea. Poate!

Pe lângă ce am spus mai sus, cartea scoate în evidență și alte subiecte. Ceea ce consideră o femeie agresiune sexuală, pentru bărbați nu înseamnă mare lucru, iar asta m-a scos din sărite, mai ales că femeile sunt considerate ‘la fel”, nebune, mincinoase, ba chiar vinovate pentru că le cad cu tronc unor bărbați. Au fost multe cazuri în care victimele abuzului s-au sinucis, iar ăsta ar trebui să fie un semnal de alarmă! Un alt subiect pe cinste mi s-a părut prietenia dintre aceste femei, legătura care le face să fie unite și să se protejeze reciproc. Bineînțeles, mai sunt și excepții, iar acestea ne-au fost arătate fără niciun pic de reținere.

Mi-a plăcut cartea, nu pot să spun că nu, dar mi-ar fi plăcut să se fi lucrat ceva mai mult la acțiune, la personaje și la suspans.

”Un nou început” de Mona Kasten (recenzie)

Titlul original: ”Begin Again”

An publicație: 2019

Editura: Bookzone

Număr pagini: 400

Traducător: Paula – Denisa I. Babici

”Allie fuge de trecut și de regulile mamei sale. Kaden trăiește în trecut și face regulile care nu permit nimănui să ajungă la inima sa. Allie își dorește un nou început. Kaden este ocupat să construiască ziduri cât mai înalte în jurul sufletului său. Povestea clasică de iubire neîmplinită? Mai degrabă o iubire imposibilă. Poate că vei găsi cartea scrisă de Mona Kasten la categoria de cărți de dragoste, dar povestea va rămâne imprimată pe inima ta după ce o vei citi. Pentru că îți va demonstra cât de ușor este să începi din nou, să vindeci o inimă frântă, să întâlnești dragostea unde nu te aștepți.
Care sunt regulile la care ține atât de mult Kaden?
1. Nu mă deranja cu chestiile tale de fete!
2. Ține-ți gura închisă dacă agăț pe cineva!
3. Nu există nicio șansă ca noi doi să ne cuplăm.
Allie le încalcă pe toate. Nu pentru că își propune asta, dar magnetismul dintre ei este mai puternic decât credea. Așa că regulile devin provocări.”

Pentru început vreau să le mulțumesc celor de la editura Bookzone pentru că m-au bucurat cu acest nou roman tradus și pentru că mi-au oferit ocazia de a-l descoperi 😊 (îl găsiți aici). Sunteți niște oameni minunați, iar ziua în care mi-ați trimis mesaj cu propunerea, a fost de o mie de ori mai bună. Când vine vorba de cărți, inima îmi crește instant și mă bucur asemenea unui copil, poate chiar mai mult. Este prima carte ce o citesc de la această autoare si m-a surpins într-un mod atât de plăcut, spre rușinea mea, până la aceasta carte nu auzisem de autoare, dar clar o voi urmări cu interes maxim.

”Un nou început” este o carte spumoasă, care crează dependență și cu greu vei reuși să o lași din mână, te îndeamnă să o devorezi cu fiecare cuvânt. Este asemenea unei bomboane de-ți pocnește in gura, nu știu cum se numesc acele bomboane, dar senzația este că îți bombardează cerul gurii și îți trezește diverse stări.

Atât Allie, cât și Kaden, mi-au căzut la suflet și m-au făcut să mă îndrăgostesc de ei tot mai mult cu fiecare pagină citită. Îmi erau extrem de dragi, iar cum nu totul este roz, am avut momente când îmi venea să mă transform… Allie provine dintr-o familie înstăritî, în care primează aparențele, chiar dacă asta înseamnă sacrificarea fericirii singurului copil. Banul și-a spus cuvântul, iar acest lucru a început să distrugă sanatatea mintală a adolescentei. Până la studenție, a trăit o viață controlată de mama sa, la fiecare pas (Doamne, o femeie imposibilă, îmi venea să o desființez, nu alta…). Atunci, a prins curaj și a pornit pe un nou drum, încercând să-și lase trecutul în urmă, cu tot cu neplăcerile lui. Kaden, wanna be bad boy, este noul meu crush (nu cred că mai face față inima mea, sincer…deja sunt prea mulți că îmi dă și mie eroare…), la prima vedere lasă impresia unui arogant, tatuajele ce-i acoperă mâinile alimentându-i statutul de baiat rău, însă când ajungi să-l aprofundezi ca și personaj, este cu totul altfel. Și el a trecut printr-un episod neplăcut în trecut și nu îi face deloc plăcere să și-l amintească, acest lucru determinându-l să se închidă în el și să nu permită nimănui să se apropie de el.

Ambii s-au ascuns în spatele unor măști, ce cu timpul au început să cadă și să dezvăluie adevarata lor identitate: o femeie curajoasă, respectiv un bărbat sensibil. Au învățat să-și alunge împreună demonii trecutului, prin suferință au aflat adevărata fericire. Din acea fată manipulată, Allie s-a transformat într-o femeie puternică, determinată să-și urmeze visul indiferent de ce părere au parinții săi, mai ales când vine vorba de iubire. Kaden a fost acolo pentru ea când a avut nevoie, a spijinit-o, a îndrumat-o, a ascultat-o, însă când roata se întoarce, zidurile se ridică și se declanșează o luptă la care nu-ți dorești să participi. M-am lăsat învaluită în nebunia lor, astfel am ajuns să mă îndrăgostesc de ei, dar să-i și urăsc în aceeași măsură, acum mă făceau să râd, ca în secunda următoare să-mi întindă nervii la maxim.

”Un nou început” prezintă o poveste intensă, deși pare clișeică, îți demonstrează că te înșeli. Te va fermeca de la prima pagină și te va lăsa cu un suflet gol la final, atunci când vei fi nevoit să te desparți de personaje. Este cartea care te învață că trebuie să discuți despre tot ce te apasă, altfel riști să dea pe dinafara, îți demonstrează cât este de ușor să începi din nou, îți vorbeste despre libertate, inimi frânte și vindecare, dragoste și…reguli încălcate 😊.

Fata dispărută, de Gillian Flynn (recenzie)

Autor: Gillian Flynn
Editura: TREI
Nr. pagini: 610
Titlu Original: Gone Girl
Traducator: Bogdan Perdivară

“Cine eşti?
Cum am ajuns aici?
Sunt întrebări care îl frământă pe Nick în ziua când sărbătoreşte cinci ani de căsnicie. Şi tocmai acum, soţia sa dispare pe neaşteptate. Primul suspect este Nick. Deşi îşi susţine nevinovăţia, dovezile împotriva lui nu încetează să apară. Sub presiunea mass-mediei, face paradă de cinism şi de minciuni. Iar jurnalul lui Amy, descoperit de poliţie, dezvăluie că mariajul lor era departe de a fi perfect.
Este Nick un ucigaş?
Adevărul îţi dă fiori: este mai întunecat decât ţi-ai fi imaginat.“

Aveam de foarte mult timp în plan s-o citesc pe Gillian Flynn și bineînțeles că mă confruntam cu veșnica mea problemă, nehotărârea. Nu știam cu care dintre cărțile autoarei să încep, însă m-am gândit că ‘Fata dispărută’ ar fi o alegere potrivită, mai ales că văzusem filmul cu un an și ceva în urmă și îmi plăcuse la nebunie. Dacă ar fi să mă întrebe cineva ce aș recomanda dintre film și carte, desigur că aș recomanda cartea, care mi s-a părut de 10 ori mai bună! M-a bucurat enorm faptul că, deși văzusem filmul și știam în mare parte ce urmează să se întâmple, autoarea tot a reușit să mă țină cu sufletul la gură și să mă surprindă. Cu siguranță voi citi și celelalte cărți scrise de ea, pentru că tare mult mi-a plăcut cum scrie, cum își construiește personajele, cum dozează suspansul și ce subiecte abordează.

Unul dintre punctele forte ale acestei cărți este modul în care a fost structurată acțiunea. Avem 2 perspective, cea a lui Nick și cea a lui Amy, ceea ce m-a făcut să descopăr personajele în toată splendoarea lor. În prima parte, o cunoaștem pe Amy prin intermediul jurnalului ei, însă aceasta ni se prezintă exact așa cum dorește să o vedem, ca o soție care se teme de soțul ei, ca o victimă. Nick ne este prezentat ca principalul suspect în dispariția și posibil uciderea soției, și chiar dacă el își susține nevinovăția, există multe indicii care îl pun într-o lumină proastă. Pe parcurs, vom facem cunoștință și cu adevărata Amy, mai exact în partea a doua a cărții, iar de aici toată acțiunea ia o întorsătură total neașteptată și totul devine mai interesant. Cartea are puțin peste 600 de pagini, dar să nu vă speriați, pentru că se citește foarte ușor, având capitole relativ scurte și un mod de scriere fluid, simplist, chiar și umoristic.

‘Fata dispărută’ este un thriller psihologic foarte bine construit, cu personaje realiste și memorabile și suspans foarte bine dozat, care reușește să atingă o serie de subiecte sensibile cu care se confruntă și oamenii din lumea reală, printre care se numără traumele din copilărie și influența familiei asupra dezvoltării individului, nevoia obsesivă de a fi perfecțiunea întruchipată și de a fi pe placul tuturor, relațiile toxice și dependența autodistrugătoare pe care o creează, puterea pe care o exercită mass-media asupra oamenilor și modul în care o știre te poate distruge sau te poate face vedetă, degradarea umanității o dată cu criza economică, nevoia de a deține controlul și de a avea întotdeauna dreptate, felul în care iubirea reușește să scoată tot ce e mai bun din oameni dar și tot ce e mai rău, linia subțire dintre iubire, obsesie și ură, problemele dintr-o căsnicie, monotonia, adulterul, profunzimea și imprevizibilitatea minții umane.

Acest exemplar mi-a fost oferit de anticariatul @targulcartii, căruia doresc să îi mulțumesc pentru ocazia de citi cartea. ‘Fata dispărută’ încă se mai află pe stocul lor și o puteți găsi aici. De asemenea, dacă o să căutați cu atenție și cu răbdare pe site-ul lor, veți găsi o mulțime de titluri interesante, atât apariții mai vechi, cât și mai noi.

“E tulburător să rememorezi o amintire caldă și să te simți în același timp înfrigurat până la oase.”

“Iubirea te face să vrei să fii mai bun – corect, corect. Dar poate că iubirea, cea adevărată, îți dă și permisiunea să fii, pur și simplu, omul care ești.”

“A decupat hălci din mine cu tăieturi blazate: independența, mândria, stima mea de sine. Eu am dat, iar el a luat necontenit. Și, la schimb, m-a dezrădăcinat din existență.”

”Vorbește cu mine” de A. Stephanie (recenzie)

Editura: Bookzone

An publicație: 2017

Număr pagini: 360

”Vorbește cu mine”, este, într-o oarecare măsură, povestea fiecăruia dintre noi – îți amintește de fiorii primei iubiri, de neînțelegerile cauzate de lipsa de comunicare, de lacrimile amare, dar și de acea fericire care pare eternă.

Ne regăsim în rândurile cărții, dar este povestea lor – povestea dintre Blake, un adolescent decis să nu vorbească deloc cu Bex, fata care este dispusă să suporte momente îndelungate de tăcere doar pentru a fi în compania lui. Asta până când el decide să vorbească. Dar cine știe dacă asta nu cumva complică lucrurile și mai mult.

Cu această carte, oficial m-am îndrăgostit de A. Stephanie, de stilul ei de scriere, de poveștile create, de emoțiile ce a reușit să mi le transmită…de absolut tot 😊. A devenit una dintre autoarele mele favorite și cu mare drag m-aș reîntoarce la romanele sale. Am cunoscut-o prin ”Malakai”, am prins drag de ea datorită lui ”Alekzandre”, iar acum cu Blake am ajuns să o iubesc 😊.

”Vorbește cu mine” deși prezintă o poveste adolescentină, este imposibil să nu te regăsești măcar puțin în ea. Eu, personal, m-am regăsit 100% în povestea lui Blake si Bex, i-am înteles perfect, deși îmi venea câteodată să-i scutur puțin. Mi-am dat seama de ce le era greu să comunice unul cu celălalt, teama de a nu spune ceva greșit și să fie și să fie interpretat exact pe dos, neștiind că, dacă ții totul în tine, înrăutățești mai mult lucrurile.

Lipsa comunicării alimentează și neîncrederea, ceea ce duce la suferință, frământare interioară și lacrimi amare, ce ard sufletul puțin câte puțin, rup inima în bucățele și apoi cu greu, ajungi să o întregești. Așa că, mai bine alegi să vorbești, deși ai sentimentul că nu ar trebui să faci asta. Odată ce ai ales comunicarea, își asumi ce scoți pe gură. Oare Blake si Bex își asumă? Cum se descurcă? Asta rămâne să aflați voi 😉.

Blake, alege să nu mai vorbească deloc, până când este împins de circumstanțe să scoată un cuvânt pe gură. Știe, că dacă va vorbi, este posibil să spună lucruri ce au fost îngropate și așa trebuie să rămână, sau mai rău, să răbufnească și să spună ceea ce nu simte, astfel ajungând să rănească. Bex, se vrea a fi fata dură, rebelă, când de fapt, este total opusul. Și ea are probleme cu comunicarea și preferă să țină în ea majoritatea lucrurilor, neconștientizând că astfel te macini pe interior încet, încet. Când cei doi sunt aduși împreună, se dezlănțuie furtuna. I-am iubit și urât în același timp, mă gândeam: ”Oare cât se vor mai suporta?”, îmi era ciudă pe ei pentru că le era greu să spună ce gândesc, neîncrederea ce domnea între ei îmi dădea dureri de cap. Erau atât de simpatici împreună, nu mai puteam de dragul lor, deși aveau episoade când, efectiv, mă aduceau la disperare. De eram eu în carte, le băgam eu mințile în cap…

Ce simțeau ei, am simțit și eu pe propria piele, nu doar o dată. Strigam la ei să rupă o dată cuvintele, să exprime ce simt, știind că oricum nu mă aud… Povestea lor m-a ținut în priză până la final, frustrările, impulsivitatea, sentimentele contradictorii, neîncrederea nu-mi dădeau pace și mă ațâțau să continui a citi pentru a afla deznodământul. Îmi doream să ajung la final și în același timp nu, deveneam bipolară…

”Vorbește cu mine” mi-a adus un zâmbet pe buze și am citit-o cu sufletul. Este o poveste relaxantă, ce vorbește despre familie, iubire, prieteni adevărați, alegeri, adolescență 😊.

”De data asta chiar o sărut, iar ea își deschide buzele și nu îmi pasă cine o să apară să o strige, pentru că eu nu o să îi dau drumul din brațe. E o chestie ciudată. Un sentiment înfiorător, de parcă fac ceva de-a dreptul greșit.”

”Nu știu dacă asta am încercat să evit toată viața mea, pretinzând că nu sunt atrasă de băieți, dar poate a fost un lucru bun, pentru că sunt sigură că nimeni nu ar fi putut să mă facă să ma simt așa cum o face el în secunda asta. Atingându-mi fiecare terminație nervoasă. Făcând timpul să se oprească și nimic altceva să nu mai conteze. E ceva în legătura cu el – ceva ce nu îmi dau seama pe moment – ceva care mă face să mă simt în siguranță și să păstrez lucrurile care mă țin trează noaptea adânc în cutia cu amintiri. Pentru că ele nu mai contează acum. Nimic nu mai contează.”

”Timpul trece mult prea repede atunci când tu ai nevoie să se oprească. Timpul e o chestie pe care o urăsc din tot sufletul meu. Timpul…nu prea contează acum.”

“Iţic” de Pascale Roze (recenzie)

Titlul original: “Itzik”

An publicație: 2008

Editura: Art

Colecție: Desenul din covor

Număr pagini: 88

Traducător: Mădălin Roșioru

“Iţoc Gersztenfeld s-a născut la Varşovia în 1904, ultimul dintr-o familie cu nouă copii. E cel mai blond, cel mai cuminte, cel mai tăcut. Trăieşte în cartierul evreiesc unde nu prea e de muncă şi banii-s pe sponci. Chiar dacă-şi iubeşte viaţa, va trebui să plece, să se preschimbe în pasăre, ca micul Iţic.

Pentru Maryem, pe care o iubeşte, el pleacă la Berlin, la fratele său. Apoi fuge în Franţa, unde lucrează în mină. Ajuns la Paris, poate, în sfârşit, să-şi întemeieze o familie, împreună cu Maryem, şi un atelier de tricotaje. Dar norii se îngrămădesc ameninţători pe cerul Istoriei. Acordurile de la München. Invadarea Sudeţilor. Noaptea de cristal. Armistiţiul. Primejdia se apropie, greu de imaginat. Convocat de autorităţile franceze în mai 1941, Iţoc este dus în lagărul de concentrare de la Pithiviers. Când Maryem se îmbolnăveşte grav, obţine permisiunea de a ieşi, cu condiţia să se întoarcă. Ce decizie va lua?

Povestea lui Iţoc e una dintre cele care nu se încheie. Ea rămâne deasupra capetelor noastre ca o rană deschisă pe veci.”

Sincer vă spun, am avut un șoc atunci când am văzut cartea fizic, peste tot era menționat că are 140 de pagini, iar cartea ce o aveam în mâini avea doar 88 de pagini. Eram tare nedumerită dacă lipsesc pagini sau este o simplă greșeală. Atunci când am văzut-o pe site-ul celor de la Cartepedia (o găsiți aici), atenția mi-a fost atrasă de descrierea cărții și am zis să îi dau o șanșă, nu aveam absolut nimic de pierdut, doar de câștigat.

Ițoc este un evreu născut la Varșovia, într-o familie numeroasă, însa din care puțini supraviețuiesc. Adolescent fiind, se îndrăgostește de Maryem, căreia îi promite că-i va îndeplini visul de a locui la Paris, el visând să-și întemeieze o familie alături de ea. Ițoc este un om simplu, cinstit, tăcut de felul său, dar atras de limbile străine și îi place să citească. A avut parte de o viață grea, a muncit prin diverse locuri pentru a câștiga un ban, să-și facă un rost în viață. Precum alte persoane, se pare că a fi om cinstit, nu este un lucru ce-ți aduce liniște si pace, iar când începe războiul, lucrurile se schimbă. Va fii pus în fața unor decizii dificile, dar ramâne de văzut dacă își va calca pe demnitate sau nu.

Lectura acestei cărți mi s-a părut foarte ciudată, probabil și din lipsa dialogului, scriitura fiind o descriere continuă a vieții lui Ițoc. Nici nu știam la ce să mă aștept de la această carte, gândindu-mă la faptul că m-a atras descrierea, speram la un zvâc, ceva…

“Iţic” a avut o poveste sobră, spre final emoționantă, s-au simțit fiorii iubirii, sacrificiul, speranța la mai bine. Descriere, probabil, povestea a milioane de evrei.

”Îl cheamă Iţoc Gersztenfeld. Taică-su spunea că i se potrivea numele de familie, pentru că Gersztenfeld înseamnă camp de orz, iar părul lui era de-un blond aproape alb, ca orzul înainte de seceriș.”

“Povestea lui Ițoc nu se poate încheia. Rămâne intre celelalte, luminoasă, așteptându-și rândul, între cele care nu și-au cunoscut propria lor moarte, propriul lor sfârșit, si care zilnic încă îngrașă cămpul vieții de apoi. Rămâne între celelalte, deasupra capetelor noastre de oameni care merg, oameni care se trezesc, se culcă, se trezesc, deschisă, ca o rană ce nu se poate închide.”

“Second Chance Rescue” by J Marie (review)

“The plan was simple. The results are anything but…
I’ve lost too much to even think about opening my heart to anyone again. Grief consumed my life, and all I wanted was to be left alone so I could drown my sorrows while trying to find a sliver of relief at the bottom of a bottle.
But my father saw right through me, throwing me a curveball I never saw coming. Go back to working at our family’s law firm, or take a wife. If I don’t, I can kiss my inheritance goodbye.
Luckily, I have another card up my sleeve—and her name is Macy. She’s shy, sweet, with curves in all the right places. She’s also the perfect solution to my problem if I can convince her that what I’m proposing will end up benefiting us both.
It’s easy. She needs money, and I need a wife. It’s a win-win situation.
The way I see it, it’s just another business transaction. No commitment. No strings. Zero complications.
What could possibly go wrong?”

**The book will be released on November 15th**

I was extremely pleased when the author J. Marie offered to send me the book in electronic format to read it and to tell her my honest opinion. When it comes to books in electronic format, I am a little skeptical, because I have the feeling that the story isn’t as intense as when I read a physical book. But this time, I was entirely wrong.

“Second Chance Rescue” managed to make me love it from the first page, and I fell for Macy instantly. A strong woman, determined to become someone, to assert herself, to stand on her own feet, a person who has not been without suffering and who has the best friend in the world, Mia (a madwoman I have loved 😊). When Trevor appeared in the frame, my heart started beating even harder. I was already writting my own scenarios and seeing everything in advance. This man locked in him, who refuses to give his heart, unwilling to experience love. He was not spared from suffering either, and this made him the person he is now. Macy and Trevor seemed to be on the opposite poles, two totally different people … she is warm and sensitive, he is cold and kind of a Grinch, but who loves animals with all of his heart.

But what do you do when you’re facing an ultimatum? You are trying to find the best solution, although everything starts out from a joke … what to think then? Do you still treat it as a joke, or go along with what it implies ? If I think about it for a bit, the most beautiful love stories started out from a joke, little fun has done no harm, but when feelings are involved, things change.

I confess that I was totally captivated by the story of these two and I was enveloped by their experiences. I couldn’t let the Kinde out of my hand until the end, in the last few chapters, because I was falling asleep and the book was getting more intense, I wanted to feel it to its full potential. Being in electronic format, I expected it would be difficult for me to go through it, but I was surprised when I took a look at the chapters and I was getting closer to the end, the writing style is so easy and sometimes very funny, it actually breaks you from reality and determines you to want to find out more and more.

As much as I laughed in the first part of the book, that much I cried in the last chapters. There were passages full of emotions, some of them touched me deeply, they even managed to teleport me into my past and to feel their pain to the maximum capacity, my soul was broken in pieces.

“Second Chance Rescue” presents a story about the second chance at love, it teaches you that although you have suffered, it is worth risking and fighting for what you want, even if you do not have the guarantee of winning, how to become strong, to overcome your fears and to give yourself completely, regardless of the result… how to save yourself 😊.

“Love. It’s a basic want. Something everyone craves in one way or another, even if they never admit it out loud. As humans, we need it. Desire it. Fight it. Hate ourselves for it. Lose it. Consume it. Repeatedly fall for it. The heart wants what it wants and no matter how hard we fight it, love wins every time.”

“ ‘I’m completely fine using my vibrating friend, Mr. Dildo Daggins.” “Wait, hold on. You call your vibrator… Dildo Daggins?” I giggle, “Yes, what do you call yours?” “Which one?” “You have more than one?” “Yep, there’s Enrique, Sebastian, Alonso, Diego, Miguel, Mario, and Lorenzo.” My eyes bulge out of my head. “Why so many?” “I like a different Latin lover every day of the week. Gotta spice it up.” I shake my head and laugh.

“I don’t date. Dating leads to things like love, and I’ve sworn that off. Things like love tend to make people think about things like fate. Fate is not a friend. Fate is an evil bitch.”

“Losing someone changes you. Those little tiny pieces of your heart that were once beating strong and fierce are now just fragments of the pieces left behind from your loss. Never to fully beat as one again. Losing someone close to you is one of the most emotional things that can even happen to a person. I understand the loss, the pain. The agonizing feeling in your gut that feels like your insides have been peeled open and your guts are lying on the floor.”

“Alcohol is such a funny thing. It’s your best friend on your worst days and your enemy on the best days. A pit in my brain opens and downloads truth bites. The horrible dinner, the alcohol, the truths, the feelings, the pain, the memories.”

“Love is kind and patient. Constant. Never ebbing or flowing too much. It’s comfortable sweatpants and messy hair. It’s knowing that you’ve found another imperfect person who’s perfect for you. It’s like the perfect bubble bath. Never scalding or freezing with the right amount of bubbles. But it’s also fierce. You have to love hard. You have to give them the good with the bad. You have to lean on one another. Love makes you a better person. It makes you crave being a better person. You know it’s love when you’re comfortable just being you. Feeling seen and understood. Knowing that the other person holds your deepest, darkest secrets, and accepts them fully without judging you. It’s acceptance. Love isn’t butterflies and weak knees. It’s tough and it takes work. Romances fizzle at the first sign of trouble, but love fights to the fucking death. Love takes a bullet for someone. Love goes to war at the slightest offense from another, knowing the reason is completely justified. Love lasts forever, beyond the grave.”