• Titlul original: “Ditt livs affar”

• Autor: Fredrik Backman

• Editura: Art

• Colecție: Musai

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 112

• Traducere de Andreea Caleman

“O secundă e întotdeauna o secundă, timpul e singurul lucru cu adevărat valoros pe lume. Toți oameni negociază, încontinuu. Faci afacerea vieții tale în fiecare zi. Iar asta e afacerea vieții mele.”

Iaca, s-a citit și cea de-a două nuvelă a lui Fredrik Backman “Afacerea vieții tale”, nuvelă ce urmărește un tată care a sacrificat totul pentru a-și construi o afacere de succes, chiar și relația cu fiul său, iar când este nevoit să facă una dintre cele mai grele alegeri ale vieții sale, realizează că alte lucruri au fost mult mai importante.

Îmi doream mult mai mult de la nuvelă, să fie mai profundă, asemeni “Și-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung”, dar fiind nuvelă, cumva e de înțeles. Autorul nu s-a lungit, ci a așternut scurt și la subiect, vorba aia, povestirea, fără a se pierde în prea multe detalii, însă chiar și-n atât de puține rânduri a reușit să transmită un mesaj emoționant, acela că viața este un dar și este trecătoare, trebuie să profităm la maxim de momentul prezent, cu bune sau rele.

M-am întristat când am ajuns la final pentru că nu mă așteptam s-o termin atât de repede, parcă doar ce am pus mâna pe ea și deja era gata, nu cred că a durat lectura mai mult de jumătate de oră și n-am fost pregătită să închei atât de repede povestirea. Backman cucerește prin scrierea sa, iar pentru mine, personal, mereu va fi greu să mă desprind de iscăliturile sale, indiferent cât sunt de lungi sau de scurte. Nu mă pot sătura, îmi doresc mai mult și mai mult.

Ilustrațiile m-au încântat foarte tare, iar dacă toate titlurile sale vor fi mereu însoțite de acestea, nu doar nuvelele, ci și romanele, nu m-aș supăra absolut deloc. Fie că scrie sute de pagini, fie că-s doar câteva zeci, Backman reușește să atingă, are ceva al lui și cucerește, iar impactul fie mare, fie mic, este prezent și chiar vă îndemn să parcurgeți și această nuvelă a sa, dacă încă nu ați făcut-o; o găsiți aici pe Cartepedia, cărora le mulțumesc pentru exemplarul oferit.

• Titlul original: “The Serpent and the Wings of Night”

• Autor: Carissa Broadbent

• Serie: “Coroanele Nyaxiei”

• Volum: I

• Editura: Storia Books

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 546

• Traducere de Oana Dușmănescu

Pe când era doar o copilă, Oraya a fost salvată de Vincent, regele vampirilor Născuți din Noapte, și crescută ca și cum i-ar fi fost propria fiică, în ciuda faptului că ea era om. A învățat cum să lupte și cum să se protejeze împotriva vampirilor, deși locuiește în mijlocul lor. Singura ei șansă de a nu mai fi privită ca pradă, este să participe la turneul Kejari și să-l câștige, însă nu va fi atât de ușor, mai ales că-i are drept adversari pe cei mai puternici vampiri din toate cele trei case. Va putea supraviețui doar dacă formează alianță, și cine altcineva să se ofere, dacă nu Raihn, vampirul misterios și necruțător?

O poveste explozivă, din toate punctele de vedere, captivantă, sângeroasă, mult prea sângeroasă, brutală, crudă, mincioasă, trădătoare, tot ce e mai urât, dar totodată și tot ce e mai frumos, puternică, ambițioasă, încărcată de speranță și gesturi de iubire. Toate acestea și mult mai multe în aproape 550 de pagini care vă vor vrăji, de-a dreptul.

Recunosc, m-am temut că va fi un nou DNF atunci când am început-o, realizând cât de greu înaintam cu ea, îmi plăcea și mă obosea în aceeași măsură, mă enervau anumite detalii, uneori parcă erau prea multe, însă nu m-am lăsat și foarte bine am făcut, căci lucrurile au luat o turnură neașteptată și acțiunea a luat-o la galop și cu greu m-am putut ține de ea. Toate acele detalii cu care mă bombardase autoarea erau menite pentru a-mi face o idee mai amplă asupra universului, dar și asupra personajelor, iar o dată ce am început să le cunosc mai bine și să le înțeleg, într-o anumită măsură, altfel a stat treaba.

Oraya este o protagonistă, puțin spus, puternică, având în vedere că a crescut printrr vampiri. Este ambițioasă, nemiloasă, determinată, dar și inimioasă, acest lucru amenințându-i judecata de câteva ori și punându-i viața în pericol. M-am lăsat cucerită de ea de la prima apariție și a fost o experiență nemaipomenită să o urmăresc evoluând de-a lungul poveștii. Raihn este acel vampir de care să te temi, dar în același timp, și vampirul după care să tânjești, mai mult și mai mult, să-ți dorești să-l descoși și să-i dai jos învelișurile puțin câte puțin, să-l descoperi în toată splendoarea lui. M-a vrăjit cu statura sa impunătoare, însă am reușit să văd dincolo de ea și am dat peste un personaj intrigant, cu simțul umorului și chiar fermecător. Ca să nu mai spun că nici în bătălii nu se lăsa mai prejos… Iar împreună cu Oraya erau asemeni unei furtuni, când te loveau, cu greu le puteai face față. Au fost frumoși de urmărit separat, dar împreună, erau un deliciu…

Să spun că am luat parte la o cursă de roller-coaster ar fi puțin spus, “Șarpele și aripile nopții” m-a năucit total, m-a determinat să transpir la greu citind-o, de parcă aș fi luptat și eu alături de personaje, am râs, m-am emoționat, mi-a stat și inima într-un anumit moment, la propriu, și chiar am vrut să refuz să citesc în continuare, de teamă că ceea ce tocmai s-a întâmplat e pe bune și nu acceptam așa ceva, în niciun caz. M-a luat cu palpitații, iar ultimele pagini le-am citit cu sufletul cât un purice, le-am devorat mai bine zic și când m-am văzut la final, parcă m-am lovit de un zid, întrucât nu eram pregătită să se încheie povestea.

Nota autoarei m-a lăsat cu un gol în suflet, dar și cu speranță, știind că seria se bucură de cinci volume, mă entuziasmează maxim, dar așteptarea mă macină puțin câte puțin, dar n-am de ales, din păcate…

“Șarpele și aripile nopții” a avut tot ce și-a dorit sufletul meu, cu siguranță are ce-și dorește și sufletul vostru, ca și tropes avem enemies to lovers executat cum trebuie, touch her and you die, o protagonistă puternică, subestimată, care surprinde cu fiecare capitol parcurs, vampiri, mai exact un anumit vampir care hipnotizează, demoni, lupte sângeroase, un fel de “Hunger Games”, dar cu ființe supranaturale, brutale, însetate de sânge. Secrete, minciuni, trădări, alianțe, răsturnări de situație, dovezi de iubire, pasiune și multe altele vă așteaptă în acest prim volum al seriei “Coroanele Nyaxiei”.

• Titlul original: “The Collected Regrets of Clover”

• Autor: Mikki Brammer

• Editura: Storia Books

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 360

• Traducere de Anca Dumitrescu

Clover Brooks este o femeie de 36 de ani, de meserie moașă de moarte, luând această decizie după ce bunicul ei a murit singur. A durut-o gândul că bunicul ei nu a avut pe nimeni alături în ultimele clipe, așa că hotărăște să ofere alinare celor aflați în prag de moarte. Petrece atât de mult timp înconjurată de astfel de persoane, încât uită să-și trăiască propria viață. Dar primește un imbold de la ultima sa “clientă” și, în urma dezvăluirilor acesteia, Clover începe să-și privească cu alți ochi viața…

Titlul “Toate regretele lui Clover” mi-a captat atenția prin coperta sa, sincer vă spun, dar eram și curioasă de poveste, așa copertă frumoasă sigur ascundea o poveste pe măsură, acesta mi-a fost gândul. N-ar fi prima dată când mă las păcălită de copertă, dar m-am bucurat să constant că nu a fost cazul, deși am fost destul de sceptică la începutul lecturii.

Prima jumătate a cărții a mers destul de greu, m-am cam luptat cu încă de la primele 50 de pagini și chiar mă gândeam că va fi acel gen de carte de care cu siguranță voi trage câteva zile. Însă lucrurile s-au schimbat, încet, încet, și o dată ce am ajuns la jumătatea cărții, altfel a decurs acțiunea și am fost captivată de poveste. Pe cât de mult mă iritase Clover cu acțiunile sale în prima jumătate a cărții, pe atât de mult mă înduioșasem descoperind tot mai mult din personajul ei în cealaltă jumătate a cărții. Au ieșit la lumină secrete din viața sa, mici regrete îi măcinau sufletul și reușisem să o înțeleg altfel decât o făcusem până atunci, deși la început o judecasem mai aspru. Relația dintre ea și bunicul ei a fost extrem de înduioșătoare și mă durea sufletul pentru ea, știind că a pierdut o persoană draga inimii sale și nici măcar nu a putut fi alături de el când a murit.

Povestea sa a fost una tristă și emoționantă, totodată, o surpriză plăcută ținând cont de meseria sa și de faptul că a fost înconjurată de moarte încă de mică, acel eveniment având, într-o anumită măsură, un impact asupra ei, ulterior, pierderea mult iubitului ei bunic fiind butonul declanșator pentru alegerea profesiei de moașă de moarte. Nu știu dacă o astfel de meserie există și-n realitate, dar cred că dacă ar exista, ar duce o alinare și o consolare persoanelor care nu mai ai pe nimeni să le fie alături în ultimele lor clipe de viață, mai ales că persoanele apropiate, de multe ori, nu știu exact nici cum să se comporte sau ce anume să spună, fiind copleșite de alte sentimente greu de gestionat.

“Toate regretele lui Clover” este o poveste despre regrete, suferință, pierdere și moarte, în primul rând, dar este și despre singurătate, pierdere, alinare, acceptare, ieșirea din zona de confort, iubire. Este redată într-un mod frumos și subiectul dă de gândit, te determină și privești cu alți ochi viața și să-ți asumi riscuri.

• Titlul original: “Promise Boys”

• Autor: Nick Brooks

• Editura: Trei

• Colecție: Fiction Connection

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 352

• Traducere de Ioana Tătaru

“Promitem.

Suntem tinerii de la Urban Promise Prep.

Suntem destinați măreției.

Ne îndreptăm spre facultate.

Suntem pregătiți pentru succes.

Suntem extraordinari pentru că muncim din greu.

Suntem respectuoși, implicați, dedicați și concentrați.

Suntem păzitorii fraților noștrii.

Suntem responsabili pentru viitorul nostru.

Noi suntem viitorul.

Promitem.”

Acesta este imnul după care se ghidează educația în cadrul prestigioasei școli Urban Promise Prep, care, din afară pare a fi instituția model, însă în interiorul zidurilor, situația este complet diferită. Elevii sunt abuzați verbal, bruscați, acuzați și taxați pentru acțiuni dintre cele mai absurde, dar mereu cu capul plecat în fața directorului, care taie și spintecă în instituție. Asta până când directorul Moore este ucis, iar principalii suspecți sunt trei elevi care au avut câte o altercație cu victima în ziua crimei. Au avut motivul, însă este vreunul dintre ei adevăratul criminal? Mai ales când își susțin cu tărie nevinovăția…

Un young adult care m-a cucerit de la primele rânduri și mi-a dovedit că am ales cartea perfectă pentru a începe anul 2024, m-a prins instant și cu greu m-am putut rupe de poveste. Am pătruns într-o poveste învăluită în mister, captivantă și intensă, chiar, parcă aș fi urmărit un film, cu diverse cadre și personaje, iar aici și-au adus aportul numeroasele perspective și diversele cadre în care au fost surprinse personajele principale, J.B, Trey și Ramon, personaje care sunt și principalii suspecți în asasinarea lui Kenneth Moore, directorul de la Urban Promise Prep. Deși credeam că mă va lua cu capul urmărind atâtea perspective, am realizat că-mi place modul cum autorul a ales să construiască firul acțiunii, gravitând în jurul celor trei elevi, cum au fost văzuți de ceilalți, ce fel de persoane erau, lăsându-le și lor loc pe “scenă” de a se face remarcați prin propriile perspective.

Am empatizat cu fiecare personaj în parte și cu situația lor, fiecare din ei având ceva special al lor și reușind să-mi pătrundă sub piele. Sunt adolescenți care provind din familii dezbinate, cu situații financiare nu tocmai strălucite, care văd în școala pe care o urmează o oportunitate de a se afirma pe viitor, dacă urmăresc cu sfințenie regulile instituției, sunt adolescenți de culoare, de etnii diferite, iar acest lucru, deși n-are trebui să mai facă nicio diferență în societate, are un aport imens atunci când vine vorba de J.B, Trey și Ramon. Fiecare dintre ei se remarcă prin ceva: J.B. prin statura impunătoare, Trey prin gura sa mare, iar Ramon prin faptul că are rude într-o bandă de cartier, fiind văzuți din start ca infractori, doar pe baza aparențelor.

M-a durut sufletul să-i urmăresc și să-i privesc așa marginalizați, să realizez cât de rea este societatea uneori și cum trăiesc în lumea lor, vorbind vrute și nevrute, neconștientizând cât de mult prejudiciu pot aduce cu vorbe aruncate-n vânt și fără nicio bază sau justificare. M-a durut să observ cum un cadru dintr-o instituție educațională are un comportament neetic cu elevii, când ar trebui să fie un model pentru aceștia, dar și mai tare a durut conștientizarea că astfel de evenimente au loc și-n viața reală, doar pentru că unele persoane sunt de culoare și nu încadrează în rasa albă. Autorul a surprins atât de bine situația fiecăruia, imposibil să nu atingă vreo coardă sensibilă, cel puțin ale mele le-a atins pe toate, m-a ținut cu sufletul la gură de la prima și până la ultima pagină, m-a determinat să caut suspectul, să analizez fiecare fir, să urmăresc fiecate personaj care apărea în peisaj, să-i despic vorbele și acțiunile în fel și chip. Am simțit eu ceva și m-am bucurat că nu m-a înșelat nasul.

“Noi suntem băieții de la Promise” mi-a amintit de Pip din seria “Crima perfectă”, dar și de “Agathele”, este un young adult mystery tare bine construit, cu personaje inocente, sensibile, unde aparențele au un cuvânt de spus și neîncrederea se cuibărește în suflet la fiecare pas, dar este și o poveste despre susținere, prietenie, familie, iubire și…viitor.

• Titlul original: “Nu-i ușor să fugi de fericire”

• Autor: Laura Frunză

• Editura: Trei

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 480

“Pentru că dragostea, în toate formele în care exista ea pe pământ, avea mereu un început și un sfârșit.”

“Nu-i ușor să fugi de fericire” de Laura Frunză a fost ultimul titlu citit în 2023 și a fost unul…efervescent, aș putea spune și mi-a plăcut teribil de mult. Am pășit în lectură puțin sceptică, știind istoricul meu cu autorii români 🫣, dar m-am bucurat să constant că povestea mă unge pe suflet.

La aproape 40 de ani, Ileana e “campioană” la fugit, nu vă gândiți la maratoane de alergat, nici vorbă, ci la fuga de tot ce înseamnă atașament, fie de un loc sau persoană, și se pare că se simte împlinită așa libertină. Este fotograf de meserie și a vizitat numeroase țări, s-a bucurat de viață, de tot ce a fost frumos, luând fiecare zi așa cum a venit. Asta până când îl reîntâlnește pe Bogdan, un fost coleg de clasă din liceu, a cărui poveste este total opusă de cea a Ileanăi.

Două personaje frumos conturate, care au surprins viața într-un mod atât de real, încât uitam de multe ori că îi urmăresc într-o poveste și nu există cu adevărat, deși puteau fi ușor desprinse din realitate. Viața le-a oferit și bune și mai puțin bune, și-au construit-o în jurul unor secrete dureroase, care-i macină pe interior și-i determină să fie impulsivi și totuși reticenți în anumite acțiuni, ceea ce e de înțeles atunci când ai trecut prin cele trăite de ei.

Ileana m-a cucerit cu dezinvoltura și sinceritatea ei, nu se ferea să spună ce gândește, dar și să acționeze pe moment, luând fiecare zi ca și cum ar fi ultima, fără a avea regrete. Dar, deși la suprafață lăsa să se vadă o persoană, la interior era complet diferită. Un suflet chinuit, greu încercat, care a reușit să răzbească în viață prin propriile puteri. Și Bogdan m-a vrăjit, comisar în cadrul Poliției, un bărbat văduv râvnit de toate mamele singure, care este nevoit să fie și tată și mamă pentru cele două fete ale sale, ceea ce nu este tocmai ușor când ai de furcă cu hormonii adolescenței. M-am topit urmărindu-i împreună, am râs pe săturate și mi-a transmis așa o stare de bine lectura, cu greu mă puteam desprinde de ea. Chiar și când puneam cartea deoparte, gândul tot la Ileana și Bogdan îmi umbla… M-a încântat faptul că am avut parte de perspectivă dublă și acțiunea a fost delimitată de intervale de timp, astfel puteam urmări mult mai bine personajele, să pătrund în căpusorul lor, să le aflu gândurile și să le înțeleg sentimentele.

“Nu-i ușor să fugi de fericire” este nu doar despre fericire, ci și despre traume, suferințe, pierderi, decizii greșite, dar și despre micile bucurii ale vieții, riscuri, de a trăi momentul și de a nu suci pe toate părțile o dorință, de a acționa atunci, de a fi impulsiv. Este despre sinceritate, emoție și iubire, despre adulți îndrăgostiți cu un suflet pur…este o reală lecție de viață, iar lecțiile de viață sunt oferite chiar și de fetele lui Bogdan. Este un titlu pe care-l recomand cu căldură, întrucât m-am regăsit pe alocuri în personaje, dar și pentru că este acel gen de titlu care aduce un zâmbet larg pe buze, chiar și când povestea ia o turnură tristă, aș putea spune.

• Titlul original: “One Last Gift”

• Autor: Emily Stone

• Editura: Nemira

• Colecție: Damen Tango

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 400

• Traducere de Emil Sârbulescu

O poveste despre regăsirea de sine exact atunci când pare imposibil.

Cassie nu s-a simțit niciodată la fel de singură ca acum.

În acest moment de răscruce și deznădejde, un ultim dar de la fratele său îi poate oferi o nouă șansă la dragoste și la o viață mai bună.

Cassie găsește un plic cu numele său și își dă imediat seama despre ce este vorba. E primul indiciu din jocul pe care îl face în fiecare an cu fratele său de Crăciun. El i-a promis că anul acesta va fi cel mai spectaculos dar. Indiciile lui Tom o trimit într-o splendidă călătorie care îi va schimba viața. Pe drumul din Londra până în Țara Galilor, apoi în Bordeaux, Cassie reia legături cu vechi prieteni, reaprinde o dragoste de mult pierdută și, cel mai important, se regăsește pe sine.

Cassie trebuie să-și urmeze inima ca să descopere ce îi pregătește viitorul.

Oare atunci când va descifra ultimul indiciu va fi pregătită să accepte darul din partea fratelui său și toată dragostea care vine odată cu el?

O poveste despre regăsirea iubirii în timpul vacanței de Crăciun.

Anul trecut, tot prin această perioadă, am citit “Scrisoarea de Crăciun” de aceeași autoare, și cumva pot spune că am păstrat tradiția, citind un nou titlu crăciunistic semnat de ea, și anume “Un ultim dar de Crăciun”. Ambele au fost titluri frumoase, emoționante, lejere, care nu excelează prin vreun element anume, cel puțin pentru mine, oferind o lectură plăcută.

La o vârstă fragedă, Cassie și-a pierdut părinții, necunoscându-i așa cum trebuie, iar nenorocirea o lovește din nou, atunci când fratele ei moare. Însă, în urma lui, îi lasă un ultim dar, o vânătoare de comori, tradiție pe care au păstrat-o de-a lungul anilor. Își va găsi Cassie curajul necesar de a porni în această “aventură”? Mai ales că este nevoită să-și urmeze și inima…

Cum spuneam și mai sus, a fost o lectură plăcută, relaxantă chiar, reușind că parcurg cartea în câteva ore, intrând în categoria “cartea potrivită, la momentul potrivit”. Am o perioadă haotică luna aceasta, iar “Un ultim dar de Crăciun” a venit la fix. Am avansat cu lectura pe nesimțite, nici nu am realizat când au trecut paginile, știu doar că mă oprisem la un moment dat și eram trecută de pagina 150, deși aveam impresia că doar ce începusem să citesc.

Mi-a plăcut să o urmăresc pe Cassie, chiar aproape de la început, să-i observ strânsa relație pe care o avea cu Tom, fratele ei, ulterior crescând și făcându-le loc în viața ei lui Hazel, care va devenii prietena ei cea mai bună, și Sam, prietenul cel mai bun al fratelui ei. Cei patru erau de nedespărțit și fiecare vacanță o petreceau împreună, chiar și orice moment liber aveau. Chiar erau drăguți de urmărit și îmi încălzeau inima când îi vedeam împreună, eram martoră la tachinările dintre ei și nu numai… Aveau una dintre cele mai frumoase prietenii, se simțeau ca o familie, nu era doar o simplă relație de prietenie, iar acest lucru m-a încântat teribil. Evident că personajele au crescut, au apărut schimbări, iar acest lucru s-a observat în capitolele ce delimitau trecerea timpului, surprinzând și schimbările prin care treceau, unele dintre ele dureroase, la propriu…

S-a simțit multă emoție de-a lungul paginilor și multă tristețe, dar și un deosebit curaj pentru a înfrunta o viață plină de neprevăzut, o reală provocare de a te descoperi și regăsi pe sine, de a accepta o nouă șansă, de a nu închide ușa atunci când se ivește ocazia. Cassie e simpatică și cucerește prin personalitatea ei, chiar m-am identificat cu ea în unele momente și i-am înțeles ezitările, oferind o lecție de viață prin povestea sa.

“Un ultim dar de Crăciun” este o lectură potrivită de a fi citită în preajma sărbătorilor, deși nu toată acțiunea are loc în perioada Crăciunului, dar cred că se mulează pe sezonul iernatic foarte bine. Dacă până acum nu ați citit-o, o găsiți aici la Cartepedia, poate e târziu anul acesta, dar o aveți în vizor pentru anul viitor, dacă vă doriți să citiți titluri crăciunistice în perioada sărbătorilor.

• Titlul original: “Kingdom of the Cursed”

• Autor: Kerri Maniscalco

• Serie: “Kingdom of the Wicked”

• Volum: II

• Editura: Corint

• Imprint: Leda Edge

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 496

• Traducere de Simona Ștefania Stoica

O soră. Doi prinți păcătoși. Viclenii fără sfârșit, condimentate cu o puternică dorință de răzbunare… Bine ai venit în Iad!

Hotărâtă să își răzbune sora mult iubită, Emilia a călătorit către Cele Șapte Cercuri și și-a vândut sufletul pentru a putea deveni regina celor Malefici, avându-l alături pe enigmaticul prinț Wrath. Dar care este prima regulă din Regatul celor Malefici? Să nu te încrezi în nimeni! Cu cât Emilia zăbovește mai mult în Iad, în această lume seducătoare a viciului, cu atât îi devine mai limpede că nimic nu este ceea ce pare. Chiar și Wrath, aliatul ei de odinioară, ar putea să tăinuiască anumite secrete legate de adevărata lui natură. Prin urmare, curând, Emilia se trezește prinsă între Wrath și mult mai maleficul lui frate, Pride, prințul Casei Mândriei și stăpânul demonilor.

Copleșită de prezența unor curteni care nu se sfiesc să înjunghie pe la spate, de palate extravagante, petreceri strălucitoare și indicii care se bat cap în cap despre moartea surorii sale, tânăra trebuie să dezlege misterele propriului trecut și să găsească răspunsurile după care tânjește. Câtă vreme păcatele pe care le-a săvârșit nu încep să o bântuie.

“Poate că ne aflam în Iad, dar alături de el mă simțeam ca în Rai.”

Mai puțin se împlinea anul de când am citit “Regatul celor Malefici”, însă nu va trece tot atât până mă voi apuca de volumul trei, “Regatul celor Temuți”, întrucât acel volum deja mă așteaptă și mă arunc în el de cum termin de iscălit gândurile privind “Regatul celor Blestemați”.

Evident că nu mai țineam mare lucru minte din primul volum, știam doar că n-am fost foarte impresionată, dar aveam o anumită curiozitate de cum va continua povestea, de aceea am și ales să continui seria. Mă intrigau personajele și îmi doream să descopăr mai multe despre ele, iar acest volum mi-a adus câteva lămuriri în privința lor. A fost un volum mai pe sentiment, așa l-am simțit, personajele s-au “dezgolit” mai repede de secrete, și de altele printre 🫣, dar aceea e a doua parte, mi-a plăcut să-i cunosc mai bine, să-i pătrund Emiliei în gânduri.

Și ce gânduri avea, “Osândi-m-ar, zeița!” , n-aș vrea să fiu în capul ei 🤣, mă și distrau câteodată dezbaterile ce se desfășurau în căpușorul ei, monologurile sale, dar și acțiunile atunci când lua decizia de a-și pune în aplicare ideile năstrușnice. Alte aspecte ce mi-au încântat teribil au fost tachinările dintre Emilia și Wrath, atât cele verbale, cât și cele…trupesti 🫣, dar și unele ipostaze în care erau surprinși, de-a dreptul comice, le puteam vizualiza fără probleme și mă prăpădeam de râs, însă n-am dus lipsă nici de scene unde mi-a urcat tensiunea arterială…

Printre calitățile ce le-am admirat la Emilia au fost tupeul și curajul, ținând cont de faptul că în unele cadre avea de înfruntat prinți-demoni, despre care se spune că nu sunt ușor de acceptat prin preajmă, că mereu împing spre fapte și gânduri necurate, doar sunt demoni, nu? De asemenea, determinarea de a afla ce s-a întâmplat cu adevărat cu Vittoria, sora ei, cine a ucis-o și de ce, punând familia pe primul plan și mereu gândindu-se la ei. Era mânată de multe dorințe înfocate, pe toate planurile, iar acest lucru m-a câștigat alături de ea.

Fauna și Anir au fost două personaje secundare, care m-au cucerit prin sinceritatea cu care discutau și nu se dădeau după vișin, ci ziceau franc ce gândesc, iar acest lucru l-am apreciat. Cred că sunt printre personajele mele favorite, dintre cele secundare din această serie, și abia aștept să le mai urmăresc aparițiile și-n volumul următor. De o perspectivă de care m-aș fi bucurat pe deplin, ar fi fost cea a lui Wrath, sincer, cred că ar fi adus un plus enorm seriei dacă n-ar fi fost povestea redată doar din perspectiva Emiliei, dar asta este doar o doleanță personală.

Cu ce m-am luptat, însă, au fost paragrafele descriptive, cam multe pentru gustul meu, o cititoare care caută poveste alertă, cât mai succintă și fără detalii care să-mi îngreuneze lectura. M-au zăpăcit de cap la un moment dat, dar când am ajuns la final, am realizat că au fost esențiale pentru poveste, întrucât au adus anumite lămuriri, dar au alimentat și suspansul de-a lungul paginilor.

Trăgând linie, mi-a plăcut mult mai mult decât primul volum, și urmează să văd dacă se va clasa pe aceeași poziție cu volumul trei sau va fi depășit de acesta.

• Titlul original: “The It Girl”

• Autor: Ruth Ware

• Editură: Trei

• Colecție: Fiction Connection

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 560

• Traducere de Monica Vlad

“Acum știe – n-a fost vina ei. (…) Și nu-i mai e frică. A încetat să mai fugă de monștrii. S-a întors cu fața la ei. Vrea să afle adevărul.”

Prima persoană pe care Hannah o întâlnește la Oxford este Alice, o fată de bani gata, plină de viață, isteață, cu câteva vicii, dar acea fată la care toți studenții râvnesc, iar Hannah este absorbită imediat de către aceasta. Și-au format propriul grup, devenind inseparabili, însă prietenia lor se dezbină o dată cu moartea lui April, în timpul facultății.

Zece ani mai târziu, Hannah așteaptă primul copil alături de Will și a reușit, pe cât i-a fost posibil, să se desprindă de cele întâmplate în timpul facultății. Află că persoana condamnată pentru uciderea lui April a decedat în închisoare, dar ce o tulbură mai rău este vestea ca, adevăratul criminal al lui April să fie în libertate, iar persoana care a ispășit 10 ani pentru crimă să fi fost nevinovată, așa cum susținea. Astfel, trecutul o ajunge din urmă și răscolește fiecare amintire pe care o avea din nefasta seară, fiind nevoită să ia legătura până și cu foștii prieteni… iar ce e pe cale să descopere, nu ar fi putut-o pregăti în niciun fel…

De la prima apariție a lui April am știut că va fi un personaj pe care am să-l detest maxim, și nu m-am înșelat absolut deloc. O fi avut ea unele calități de admirat, dar era mult prea arogantă pentru gustul meu, iar acest lucru m-a determinat să n-o agreez prea mult. De Hannah, în schimb, mi-a fost, cumva, milă, trezea în mine sentimente de compătimire, o vedeam ca pe o tânără care nu-și găsește locul și nu știe exact ce și cum să facă pentru a-și găsi locul. Erau atât de diferite, Hannan și April, la poluri total opuse, dar cum se completau una pe cealaltă, iar prietenia lor era, într-o anumită măsură, frumoasă.

Cei zece ani care au trecut de la moartea lui April încă o marcau pe Hannah, iar acest lucru s-a observat cu ochiul liber. Întrepătrunderile trecutului cu prezentul, acele oscilăti făcute în redarea acțiunii, au surprins foarte bine evenimentele de înainte și după, dar și sentimentele lui Hannah, acțiunea fiind redată din perspectiva ei. Cred că mi-ar fi plăcut să fi avut mai multe perpective, să observ mai bine impactul lui April asupra celorlalte personaje, ținând cont de faptul că al lor grup de prieteni orbitau în jurul ei, April era asemeni unei plantele, iar restul niște sateliți.

“Crimă la Oxford” a reușit să mă prindă de la primele pagini, să mă facă să mă simt o studentă și să fiu alături de personaje, de parcă aș fi fost și eu parte din grupul lor, iar acest lucru m-a încântat foarte mult. Este a doua carte favorită de la autoare, după “Moartea doamnei Westaway”, deși le-am citit pe toate cele traduse la noi și cumva, îmi doream să-mi placă și aceasta foarte mult, având în vedere misterul din jurul personajelor și îmbârlicăturile lor 🙈. Iar finalul, să nu spun că eu aveam cu totul alte bănuieli și m-a luat complet pe nepregătite, nu mă așteptam la asemenea deznodământ și chiar am parcurs ultimele pagini cu sufletul la gură, neștiind ce mai urmează să se petrească.

Dacă încă nu ați descoperit acest titlu de la autoare, vi-l recomand cu drag, îl găsiți la Trei, ca și celelalte titluri ale autoarei, de altfel.

• Titlul original: “One Dark Window“

• Autor: Rachel Gillig

• Serie: “Regele Pastor”

• Volum: I

• Editura: Storia Books

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 448

• Traducere de Loredana Voicilă

“O fereastră întunecată” mă disperase, la propriu, cât de des o văzusem la bookstagrameri străini și nu mai puteam de curiozitate, să-i aflu și eu povestea, să văd de ce o recomandă cititorii atât de mult. Și, vai de mine, peste ce poveste mi-a fost dat să dau… S-a lăsat cu Coșmar…

Elspeth Spindle s-a infectat pe când avea nouă ani și pentru că tatăl ei nu a vrut s-o denunțe, a trimis-o în pădure, la un unchi. Vreme de 11 ani a trăit cu infecția în corp, nemărturisind că a dobândit magie în urma infecției, și nu orice magie, ci l-a dobândit pe el, Coșmarul. Acesta o protejează și o îndrumă când nu știe ce să facă, iar când îi ies în cale tâlharii pe drumul din pădure, viața lui Elspeth se schimbă radical… Realizează că nu este singurul copil infectat, care a supraviețuit și nu a fost denunțat, iar alături de tâlharii ce au atacat-o în pădure, pornește într-o misiune. Una periculoasă, care îi amentință viața mai mult decât se aștepta.

Cu pași greoi am pășit în poveste și mi-a fost puțin dificil să mă conectez cu personajele și acțiunea, mă lua puțin cu capul și aveam impresia că nu pricep nimic, că trec printre pagini ca rața prin apă și-mi era cumva ciudă, că eram extrem de intrigată de firul poveștii, dar și de personaje, mai ales că erau învăluite într-un mister atât de dens, încât nu-mi era deloc permis să pătrund prin el. Însă pe măsură ce avansam, se făcea lumină și începusem să înțeleg mersul lucrurilor, să dibuiesc care-i care și ce scop are, iar când am ajuns în miezul poveștii, am fost puțin năucită de cele descoperite. Cumva bănuiam, dar nu mă așteptam să mi se confirme, fiind și mai intrigată de cum vor evolua lucrurile din acel punct.

Elspeth m-a făcut tare curioasă de al său personaj și pot spune că a fost o plăcere s-o urmăresc, determinându-mă să empatizez cu ea foarte mult, o vedeam ca pe o Cenușăreasă și inițial crezusem că e un retelling după basm, dar mi-am dat cu reveneală când am observat modul în care evoluează ea ca personaj, dar și acțiunea. Mi-a plăcut de ea, determinarea, stânjeneala, monologurile, dar și dialogurile purtate cu Coșmarul, de multe ori replicile acestuia erau înconjurate de metafore și trebuia să sapi după înțelesul replicilor și să primești răspunsul corect. Iar când era surprinsă în cadru cu Ravyn, ei bine, a ieșit la iveală chicoteala din Loricica… Doamne, ce am savurat acele momente!

Un alt element ce mi s-a părut inedit a fost numele personajelor, redat folosind denumiri de arbori/ plante. Ceva diferit și totuși interesant, printre atâtea nume de personaje care se repetă în genul fantasy, autoarea a găsit o modalitate de a veni cu ceva nou și chiar am apreciat. Mi s-a încurcat puțin limba-n gură citind unele nume, dar am trecut peste, m-am descurcat cum am putut… Nici acțiunea nu a lăsat de dorit, a pornit greuț, până a prezentat toate cele necesare, dar și când s-a pornit, s-a dezlănțuit la propriu, că-mi era greu să pun cartea jos, să fac pauză, să pot absorbi cele aflate.

Finalul m-a lăsat puțin în aer, s-au întâmplat multe în ultimele pagini, nu chiar ce credeam eu, dar sunt curioasă cum va evolua situația din punctul respectiv, mai ales că sunt foarte curioasă de Coșmar, deși curioasă e puțin spun, este printre personajele care mă frământă cel mai tare și chiar vreau să aflu mai multe despre el. Așa că nu-mi rămâne decât să aștept volumul următor, sigur îmi voi primi toate răspunsurile, deși așteptarea va fi tare grea…

Dacă n-ați descoperit până acum “O fereastră întunecată”, nu mai așteptați, merită! Avem magie, personaje curajoase și misterioase, secrete, cărți, nu de citit, altfel de cărți, dar la fel de interesante, acțiune alertă, comploturi, trădări, toate acestea și nu numai, însoțite de o ceață deasă care zăpăcește mințile… Ca să nu mai spun și faptul că Loredana a făcut o treabă excepțională cu traducerea, este printre traducătorii mei preferați și nu am fost dezamăgită de nicio traducere de-a sa până acum.

• Titlul original: “The Boy, The Mole, The Fox and The Horse – The Animated Story“

• Autor: Charlie Mackesy

• Ilustrații: Charlie Mackesy

• Editura: Art

• Imprint: Art Grafic

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 136

• Traducere de Beatrice Feleagă

„Acasă nu înseamnă neapărat un loc, nu-i așa?”

Eu și câțiva prieteni am făcut un film despre un băiat, o cârtiță, un vulpoi și un cal – despre călătoria lor împreună și încercarea băiatului de a-și găsi drumul spre casă. Aceasta este cartea ce s-a născut în urma filmului. Sper să-ți dea curaj și să te facă să te simți iubit.

Am citit în anul 2021 “Băiatul, cârtița, vulpoiul și calul”, după ce o văzusem la Cătălina și mi s-a părut atât de magică, încât nu am putut abține și mi-am luat-o pe kindle.

Mai mare bucuria a fost apoi, când am văzut apăruse la editura Arthur , atât mi-a trebuit și mi-am spus că e ocazia perfectă pentru a o aduce pe rafturile bibliotecii mele. Mi-a fost greu să mă abțin să nu o recitesc de cum am primit coletul, așa că a fost cartea perfectă pentru a încheia anul 2021…L-am început și l-am încheiat cu același titlu, nu puteam face o alegere mai bună.

De atunci, am recitit-o de încă două ori, iar anul aceasta, în 2023, a apărut și povestea animată la Art Grafic, deci știți ce a însemnat asta, nu? Loricica trebuia să aibă volumul, să-și clătească ochii peste imagini și să-și bucure sufletul, ca de fiecare dată, cu povestea personajelor, să fie atinsă până-n adâncul adâncurilor inimii sale de rândurile iscălite de Charlie Markley.

Imposibil să nu simți emoție infinită parcurgând cartea, simplitatea cuvintelor mângâie și oferă alinare, ating sufletul și chiar bucură, trezesc o mulțime de sentimente și nu există să nu te regăsești, chiar și puțin, între paginile cărții. Fie că este băiatul, cârtită, vulpoiul sau calul, fiecare personaj surprinde o bucățică din noi toți și prin acțiunile și vorbele lor, ne încurajează și nu numai.

Este un volum de-a dreptul magic și cuvintele nu-i pot aduce laudele cuvenite, de aceea îmi este și greu să povestesc despre ea, însă am să vă las câteva rânduri în postare.

Dacă până acum nu ați citit această carte, e semnul de care aveați nevoie, vă garantez 🤌. O găsiți și voi aici la Cartepedia, cărora le mulțumesc infinit pentru exemplarul oferit.