• Titlul original: “Nu-i ușor să fugi de fericire”

• Autor: Laura Frunză

• Editura: Trei

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 480

“Pentru că dragostea, în toate formele în care exista ea pe pământ, avea mereu un început și un sfârșit.”

“Nu-i ușor să fugi de fericire” de Laura Frunză a fost ultimul titlu citit în 2023 și a fost unul…efervescent, aș putea spune și mi-a plăcut teribil de mult. Am pășit în lectură puțin sceptică, știind istoricul meu cu autorii români 🫣, dar m-am bucurat să constant că povestea mă unge pe suflet.

La aproape 40 de ani, Ileana e “campioană” la fugit, nu vă gândiți la maratoane de alergat, nici vorbă, ci la fuga de tot ce înseamnă atașament, fie de un loc sau persoană, și se pare că se simte împlinită așa libertină. Este fotograf de meserie și a vizitat numeroase țări, s-a bucurat de viață, de tot ce a fost frumos, luând fiecare zi așa cum a venit. Asta până când îl reîntâlnește pe Bogdan, un fost coleg de clasă din liceu, a cărui poveste este total opusă de cea a Ileanăi.

Două personaje frumos conturate, care au surprins viața într-un mod atât de real, încât uitam de multe ori că îi urmăresc într-o poveste și nu există cu adevărat, deși puteau fi ușor desprinse din realitate. Viața le-a oferit și bune și mai puțin bune, și-au construit-o în jurul unor secrete dureroase, care-i macină pe interior și-i determină să fie impulsivi și totuși reticenți în anumite acțiuni, ceea ce e de înțeles atunci când ai trecut prin cele trăite de ei.

Ileana m-a cucerit cu dezinvoltura și sinceritatea ei, nu se ferea să spună ce gândește, dar și să acționeze pe moment, luând fiecare zi ca și cum ar fi ultima, fără a avea regrete. Dar, deși la suprafață lăsa să se vadă o persoană, la interior era complet diferită. Un suflet chinuit, greu încercat, care a reușit să răzbească în viață prin propriile puteri. Și Bogdan m-a vrăjit, comisar în cadrul Poliției, un bărbat văduv râvnit de toate mamele singure, care este nevoit să fie și tată și mamă pentru cele două fete ale sale, ceea ce nu este tocmai ușor când ai de furcă cu hormonii adolescenței. M-am topit urmărindu-i împreună, am râs pe săturate și mi-a transmis așa o stare de bine lectura, cu greu mă puteam desprinde de ea. Chiar și când puneam cartea deoparte, gândul tot la Ileana și Bogdan îmi umbla… M-a încântat faptul că am avut parte de perspectivă dublă și acțiunea a fost delimitată de intervale de timp, astfel puteam urmări mult mai bine personajele, să pătrund în căpusorul lor, să le aflu gândurile și să le înțeleg sentimentele.

“Nu-i ușor să fugi de fericire” este nu doar despre fericire, ci și despre traume, suferințe, pierderi, decizii greșite, dar și despre micile bucurii ale vieții, riscuri, de a trăi momentul și de a nu suci pe toate părțile o dorință, de a acționa atunci, de a fi impulsiv. Este despre sinceritate, emoție și iubire, despre adulți îndrăgostiți cu un suflet pur…este o reală lecție de viață, iar lecțiile de viață sunt oferite chiar și de fetele lui Bogdan. Este un titlu pe care-l recomand cu căldură, întrucât m-am regăsit pe alocuri în personaje, dar și pentru că este acel gen de titlu care aduce un zâmbet larg pe buze, chiar și când povestea ia o turnură tristă, aș putea spune.

• Titlul original: “One Last Gift”

• Autor: Emily Stone

• Editura: Nemira

• Colecție: Damen Tango

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 400

• Traducere de Emil Sârbulescu

O poveste despre regăsirea de sine exact atunci când pare imposibil.

Cassie nu s-a simțit niciodată la fel de singură ca acum.

În acest moment de răscruce și deznădejde, un ultim dar de la fratele său îi poate oferi o nouă șansă la dragoste și la o viață mai bună.

Cassie găsește un plic cu numele său și își dă imediat seama despre ce este vorba. E primul indiciu din jocul pe care îl face în fiecare an cu fratele său de Crăciun. El i-a promis că anul acesta va fi cel mai spectaculos dar. Indiciile lui Tom o trimit într-o splendidă călătorie care îi va schimba viața. Pe drumul din Londra până în Țara Galilor, apoi în Bordeaux, Cassie reia legături cu vechi prieteni, reaprinde o dragoste de mult pierdută și, cel mai important, se regăsește pe sine.

Cassie trebuie să-și urmeze inima ca să descopere ce îi pregătește viitorul.

Oare atunci când va descifra ultimul indiciu va fi pregătită să accepte darul din partea fratelui său și toată dragostea care vine odată cu el?

O poveste despre regăsirea iubirii în timpul vacanței de Crăciun.

Anul trecut, tot prin această perioadă, am citit “Scrisoarea de Crăciun” de aceeași autoare, și cumva pot spune că am păstrat tradiția, citind un nou titlu crăciunistic semnat de ea, și anume “Un ultim dar de Crăciun”. Ambele au fost titluri frumoase, emoționante, lejere, care nu excelează prin vreun element anume, cel puțin pentru mine, oferind o lectură plăcută.

La o vârstă fragedă, Cassie și-a pierdut părinții, necunoscându-i așa cum trebuie, iar nenorocirea o lovește din nou, atunci când fratele ei moare. Însă, în urma lui, îi lasă un ultim dar, o vânătoare de comori, tradiție pe care au păstrat-o de-a lungul anilor. Își va găsi Cassie curajul necesar de a porni în această “aventură”? Mai ales că este nevoită să-și urmeze și inima…

Cum spuneam și mai sus, a fost o lectură plăcută, relaxantă chiar, reușind că parcurg cartea în câteva ore, intrând în categoria “cartea potrivită, la momentul potrivit”. Am o perioadă haotică luna aceasta, iar “Un ultim dar de Crăciun” a venit la fix. Am avansat cu lectura pe nesimțite, nici nu am realizat când au trecut paginile, știu doar că mă oprisem la un moment dat și eram trecută de pagina 150, deși aveam impresia că doar ce începusem să citesc.

Mi-a plăcut să o urmăresc pe Cassie, chiar aproape de la început, să-i observ strânsa relație pe care o avea cu Tom, fratele ei, ulterior crescând și făcându-le loc în viața ei lui Hazel, care va devenii prietena ei cea mai bună, și Sam, prietenul cel mai bun al fratelui ei. Cei patru erau de nedespărțit și fiecare vacanță o petreceau împreună, chiar și orice moment liber aveau. Chiar erau drăguți de urmărit și îmi încălzeau inima când îi vedeam împreună, eram martoră la tachinările dintre ei și nu numai… Aveau una dintre cele mai frumoase prietenii, se simțeau ca o familie, nu era doar o simplă relație de prietenie, iar acest lucru m-a încântat teribil. Evident că personajele au crescut, au apărut schimbări, iar acest lucru s-a observat în capitolele ce delimitau trecerea timpului, surprinzând și schimbările prin care treceau, unele dintre ele dureroase, la propriu…

S-a simțit multă emoție de-a lungul paginilor și multă tristețe, dar și un deosebit curaj pentru a înfrunta o viață plină de neprevăzut, o reală provocare de a te descoperi și regăsi pe sine, de a accepta o nouă șansă, de a nu închide ușa atunci când se ivește ocazia. Cassie e simpatică și cucerește prin personalitatea ei, chiar m-am identificat cu ea în unele momente și i-am înțeles ezitările, oferind o lecție de viață prin povestea sa.

“Un ultim dar de Crăciun” este o lectură potrivită de a fi citită în preajma sărbătorilor, deși nu toată acțiunea are loc în perioada Crăciunului, dar cred că se mulează pe sezonul iernatic foarte bine. Dacă până acum nu ați citit-o, o găsiți aici la Cartepedia, poate e târziu anul acesta, dar o aveți în vizor pentru anul viitor, dacă vă doriți să citiți titluri crăciunistice în perioada sărbătorilor.

• Titlul original: “Kingdom of the Cursed”

• Autor: Kerri Maniscalco

• Serie: “Kingdom of the Wicked”

• Volum: II

• Editura: Corint

• Imprint: Leda Edge

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 496

• Traducere de Simona Ștefania Stoica

O soră. Doi prinți păcătoși. Viclenii fără sfârșit, condimentate cu o puternică dorință de răzbunare… Bine ai venit în Iad!

Hotărâtă să își răzbune sora mult iubită, Emilia a călătorit către Cele Șapte Cercuri și și-a vândut sufletul pentru a putea deveni regina celor Malefici, avându-l alături pe enigmaticul prinț Wrath. Dar care este prima regulă din Regatul celor Malefici? Să nu te încrezi în nimeni! Cu cât Emilia zăbovește mai mult în Iad, în această lume seducătoare a viciului, cu atât îi devine mai limpede că nimic nu este ceea ce pare. Chiar și Wrath, aliatul ei de odinioară, ar putea să tăinuiască anumite secrete legate de adevărata lui natură. Prin urmare, curând, Emilia se trezește prinsă între Wrath și mult mai maleficul lui frate, Pride, prințul Casei Mândriei și stăpânul demonilor.

Copleșită de prezența unor curteni care nu se sfiesc să înjunghie pe la spate, de palate extravagante, petreceri strălucitoare și indicii care se bat cap în cap despre moartea surorii sale, tânăra trebuie să dezlege misterele propriului trecut și să găsească răspunsurile după care tânjește. Câtă vreme păcatele pe care le-a săvârșit nu încep să o bântuie.

“Poate că ne aflam în Iad, dar alături de el mă simțeam ca în Rai.”

Mai puțin se împlinea anul de când am citit “Regatul celor Malefici”, însă nu va trece tot atât până mă voi apuca de volumul trei, “Regatul celor Temuți”, întrucât acel volum deja mă așteaptă și mă arunc în el de cum termin de iscălit gândurile privind “Regatul celor Blestemați”.

Evident că nu mai țineam mare lucru minte din primul volum, știam doar că n-am fost foarte impresionată, dar aveam o anumită curiozitate de cum va continua povestea, de aceea am și ales să continui seria. Mă intrigau personajele și îmi doream să descopăr mai multe despre ele, iar acest volum mi-a adus câteva lămuriri în privința lor. A fost un volum mai pe sentiment, așa l-am simțit, personajele s-au “dezgolit” mai repede de secrete, și de altele printre 🫣, dar aceea e a doua parte, mi-a plăcut să-i cunosc mai bine, să-i pătrund Emiliei în gânduri.

Și ce gânduri avea, “Osândi-m-ar, zeița!” , n-aș vrea să fiu în capul ei 🤣, mă și distrau câteodată dezbaterile ce se desfășurau în căpușorul ei, monologurile sale, dar și acțiunile atunci când lua decizia de a-și pune în aplicare ideile năstrușnice. Alte aspecte ce mi-au încântat teribil au fost tachinările dintre Emilia și Wrath, atât cele verbale, cât și cele…trupesti 🫣, dar și unele ipostaze în care erau surprinși, de-a dreptul comice, le puteam vizualiza fără probleme și mă prăpădeam de râs, însă n-am dus lipsă nici de scene unde mi-a urcat tensiunea arterială…

Printre calitățile ce le-am admirat la Emilia au fost tupeul și curajul, ținând cont de faptul că în unele cadre avea de înfruntat prinți-demoni, despre care se spune că nu sunt ușor de acceptat prin preajmă, că mereu împing spre fapte și gânduri necurate, doar sunt demoni, nu? De asemenea, determinarea de a afla ce s-a întâmplat cu adevărat cu Vittoria, sora ei, cine a ucis-o și de ce, punând familia pe primul plan și mereu gândindu-se la ei. Era mânată de multe dorințe înfocate, pe toate planurile, iar acest lucru m-a câștigat alături de ea.

Fauna și Anir au fost două personaje secundare, care m-au cucerit prin sinceritatea cu care discutau și nu se dădeau după vișin, ci ziceau franc ce gândesc, iar acest lucru l-am apreciat. Cred că sunt printre personajele mele favorite, dintre cele secundare din această serie, și abia aștept să le mai urmăresc aparițiile și-n volumul următor. De o perspectivă de care m-aș fi bucurat pe deplin, ar fi fost cea a lui Wrath, sincer, cred că ar fi adus un plus enorm seriei dacă n-ar fi fost povestea redată doar din perspectiva Emiliei, dar asta este doar o doleanță personală.

Cu ce m-am luptat, însă, au fost paragrafele descriptive, cam multe pentru gustul meu, o cititoare care caută poveste alertă, cât mai succintă și fără detalii care să-mi îngreuneze lectura. M-au zăpăcit de cap la un moment dat, dar când am ajuns la final, am realizat că au fost esențiale pentru poveste, întrucât au adus anumite lămuriri, dar au alimentat și suspansul de-a lungul paginilor.

Trăgând linie, mi-a plăcut mult mai mult decât primul volum, și urmează să văd dacă se va clasa pe aceeași poziție cu volumul trei sau va fi depășit de acesta.

• Titlul original: “The It Girl”

• Autor: Ruth Ware

• Editură: Trei

• Colecție: Fiction Connection

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 560

• Traducere de Monica Vlad

“Acum știe – n-a fost vina ei. (…) Și nu-i mai e frică. A încetat să mai fugă de monștrii. S-a întors cu fața la ei. Vrea să afle adevărul.”

Prima persoană pe care Hannah o întâlnește la Oxford este Alice, o fată de bani gata, plină de viață, isteață, cu câteva vicii, dar acea fată la care toți studenții râvnesc, iar Hannah este absorbită imediat de către aceasta. Și-au format propriul grup, devenind inseparabili, însă prietenia lor se dezbină o dată cu moartea lui April, în timpul facultății.

Zece ani mai târziu, Hannah așteaptă primul copil alături de Will și a reușit, pe cât i-a fost posibil, să se desprindă de cele întâmplate în timpul facultății. Află că persoana condamnată pentru uciderea lui April a decedat în închisoare, dar ce o tulbură mai rău este vestea ca, adevăratul criminal al lui April să fie în libertate, iar persoana care a ispășit 10 ani pentru crimă să fi fost nevinovată, așa cum susținea. Astfel, trecutul o ajunge din urmă și răscolește fiecare amintire pe care o avea din nefasta seară, fiind nevoită să ia legătura până și cu foștii prieteni… iar ce e pe cale să descopere, nu ar fi putut-o pregăti în niciun fel…

De la prima apariție a lui April am știut că va fi un personaj pe care am să-l detest maxim, și nu m-am înșelat absolut deloc. O fi avut ea unele calități de admirat, dar era mult prea arogantă pentru gustul meu, iar acest lucru m-a determinat să n-o agreez prea mult. De Hannah, în schimb, mi-a fost, cumva, milă, trezea în mine sentimente de compătimire, o vedeam ca pe o tânără care nu-și găsește locul și nu știe exact ce și cum să facă pentru a-și găsi locul. Erau atât de diferite, Hannan și April, la poluri total opuse, dar cum se completau una pe cealaltă, iar prietenia lor era, într-o anumită măsură, frumoasă.

Cei zece ani care au trecut de la moartea lui April încă o marcau pe Hannah, iar acest lucru s-a observat cu ochiul liber. Întrepătrunderile trecutului cu prezentul, acele oscilăti făcute în redarea acțiunii, au surprins foarte bine evenimentele de înainte și după, dar și sentimentele lui Hannah, acțiunea fiind redată din perspectiva ei. Cred că mi-ar fi plăcut să fi avut mai multe perpective, să observ mai bine impactul lui April asupra celorlalte personaje, ținând cont de faptul că al lor grup de prieteni orbitau în jurul ei, April era asemeni unei plantele, iar restul niște sateliți.

“Crimă la Oxford” a reușit să mă prindă de la primele pagini, să mă facă să mă simt o studentă și să fiu alături de personaje, de parcă aș fi fost și eu parte din grupul lor, iar acest lucru m-a încântat foarte mult. Este a doua carte favorită de la autoare, după “Moartea doamnei Westaway”, deși le-am citit pe toate cele traduse la noi și cumva, îmi doream să-mi placă și aceasta foarte mult, având în vedere misterul din jurul personajelor și îmbârlicăturile lor 🙈. Iar finalul, să nu spun că eu aveam cu totul alte bănuieli și m-a luat complet pe nepregătite, nu mă așteptam la asemenea deznodământ și chiar am parcurs ultimele pagini cu sufletul la gură, neștiind ce mai urmează să se petrească.

Dacă încă nu ați descoperit acest titlu de la autoare, vi-l recomand cu drag, îl găsiți la Trei, ca și celelalte titluri ale autoarei, de altfel.

• Titlul original: “One Dark Window“

• Autor: Rachel Gillig

• Serie: “Regele Pastor”

• Volum: I

• Editura: Storia Books

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 448

• Traducere de Loredana Voicilă

“O fereastră întunecată” mă disperase, la propriu, cât de des o văzusem la bookstagrameri străini și nu mai puteam de curiozitate, să-i aflu și eu povestea, să văd de ce o recomandă cititorii atât de mult. Și, vai de mine, peste ce poveste mi-a fost dat să dau… S-a lăsat cu Coșmar…

Elspeth Spindle s-a infectat pe când avea nouă ani și pentru că tatăl ei nu a vrut s-o denunțe, a trimis-o în pădure, la un unchi. Vreme de 11 ani a trăit cu infecția în corp, nemărturisind că a dobândit magie în urma infecției, și nu orice magie, ci l-a dobândit pe el, Coșmarul. Acesta o protejează și o îndrumă când nu știe ce să facă, iar când îi ies în cale tâlharii pe drumul din pădure, viața lui Elspeth se schimbă radical… Realizează că nu este singurul copil infectat, care a supraviețuit și nu a fost denunțat, iar alături de tâlharii ce au atacat-o în pădure, pornește într-o misiune. Una periculoasă, care îi amentință viața mai mult decât se aștepta.

Cu pași greoi am pășit în poveste și mi-a fost puțin dificil să mă conectez cu personajele și acțiunea, mă lua puțin cu capul și aveam impresia că nu pricep nimic, că trec printre pagini ca rața prin apă și-mi era cumva ciudă, că eram extrem de intrigată de firul poveștii, dar și de personaje, mai ales că erau învăluite într-un mister atât de dens, încât nu-mi era deloc permis să pătrund prin el. Însă pe măsură ce avansam, se făcea lumină și începusem să înțeleg mersul lucrurilor, să dibuiesc care-i care și ce scop are, iar când am ajuns în miezul poveștii, am fost puțin năucită de cele descoperite. Cumva bănuiam, dar nu mă așteptam să mi se confirme, fiind și mai intrigată de cum vor evolua lucrurile din acel punct.

Elspeth m-a făcut tare curioasă de al său personaj și pot spune că a fost o plăcere s-o urmăresc, determinându-mă să empatizez cu ea foarte mult, o vedeam ca pe o Cenușăreasă și inițial crezusem că e un retelling după basm, dar mi-am dat cu reveneală când am observat modul în care evoluează ea ca personaj, dar și acțiunea. Mi-a plăcut de ea, determinarea, stânjeneala, monologurile, dar și dialogurile purtate cu Coșmarul, de multe ori replicile acestuia erau înconjurate de metafore și trebuia să sapi după înțelesul replicilor și să primești răspunsul corect. Iar când era surprinsă în cadru cu Ravyn, ei bine, a ieșit la iveală chicoteala din Loricica… Doamne, ce am savurat acele momente!

Un alt element ce mi s-a părut inedit a fost numele personajelor, redat folosind denumiri de arbori/ plante. Ceva diferit și totuși interesant, printre atâtea nume de personaje care se repetă în genul fantasy, autoarea a găsit o modalitate de a veni cu ceva nou și chiar am apreciat. Mi s-a încurcat puțin limba-n gură citind unele nume, dar am trecut peste, m-am descurcat cum am putut… Nici acțiunea nu a lăsat de dorit, a pornit greuț, până a prezentat toate cele necesare, dar și când s-a pornit, s-a dezlănțuit la propriu, că-mi era greu să pun cartea jos, să fac pauză, să pot absorbi cele aflate.

Finalul m-a lăsat puțin în aer, s-au întâmplat multe în ultimele pagini, nu chiar ce credeam eu, dar sunt curioasă cum va evolua situația din punctul respectiv, mai ales că sunt foarte curioasă de Coșmar, deși curioasă e puțin spun, este printre personajele care mă frământă cel mai tare și chiar vreau să aflu mai multe despre el. Așa că nu-mi rămâne decât să aștept volumul următor, sigur îmi voi primi toate răspunsurile, deși așteptarea va fi tare grea…

Dacă n-ați descoperit până acum “O fereastră întunecată”, nu mai așteptați, merită! Avem magie, personaje curajoase și misterioase, secrete, cărți, nu de citit, altfel de cărți, dar la fel de interesante, acțiune alertă, comploturi, trădări, toate acestea și nu numai, însoțite de o ceață deasă care zăpăcește mințile… Ca să nu mai spun și faptul că Loredana a făcut o treabă excepțională cu traducerea, este printre traducătorii mei preferați și nu am fost dezamăgită de nicio traducere de-a sa până acum.

• Titlul original: “The Boy, The Mole, The Fox and The Horse – The Animated Story“

• Autor: Charlie Mackesy

• Ilustrații: Charlie Mackesy

• Editura: Art

• Imprint: Art Grafic

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 136

• Traducere de Beatrice Feleagă

„Acasă nu înseamnă neapărat un loc, nu-i așa?”

Eu și câțiva prieteni am făcut un film despre un băiat, o cârtiță, un vulpoi și un cal – despre călătoria lor împreună și încercarea băiatului de a-și găsi drumul spre casă. Aceasta este cartea ce s-a născut în urma filmului. Sper să-ți dea curaj și să te facă să te simți iubit.

Am citit în anul 2021 “Băiatul, cârtița, vulpoiul și calul”, după ce o văzusem la Cătălina și mi s-a părut atât de magică, încât nu am putut abține și mi-am luat-o pe kindle.

Mai mare bucuria a fost apoi, când am văzut apăruse la editura Arthur , atât mi-a trebuit și mi-am spus că e ocazia perfectă pentru a o aduce pe rafturile bibliotecii mele. Mi-a fost greu să mă abțin să nu o recitesc de cum am primit coletul, așa că a fost cartea perfectă pentru a încheia anul 2021…L-am început și l-am încheiat cu același titlu, nu puteam face o alegere mai bună.

De atunci, am recitit-o de încă două ori, iar anul aceasta, în 2023, a apărut și povestea animată la Art Grafic, deci știți ce a însemnat asta, nu? Loricica trebuia să aibă volumul, să-și clătească ochii peste imagini și să-și bucure sufletul, ca de fiecare dată, cu povestea personajelor, să fie atinsă până-n adâncul adâncurilor inimii sale de rândurile iscălite de Charlie Markley.

Imposibil să nu simți emoție infinită parcurgând cartea, simplitatea cuvintelor mângâie și oferă alinare, ating sufletul și chiar bucură, trezesc o mulțime de sentimente și nu există să nu te regăsești, chiar și puțin, între paginile cărții. Fie că este băiatul, cârtită, vulpoiul sau calul, fiecare personaj surprinde o bucățică din noi toți și prin acțiunile și vorbele lor, ne încurajează și nu numai.

Este un volum de-a dreptul magic și cuvintele nu-i pot aduce laudele cuvenite, de aceea îmi este și greu să povestesc despre ea, însă am să vă las câteva rânduri în postare.

Dacă până acum nu ați citit această carte, e semnul de care aveați nevoie, vă garantez 🤌. O găsiți și voi aici la Cartepedia, cărora le mulțumesc infinit pentru exemplarul oferit.

Mi-am dorit de foarte multă vreme să descopăr poveștile create de fetele de la editura Royal Ink, mai ales când vedeam alte cititoare că recomandau titlurile, deși eu nu prea mai citeam romance cum o făceam odată. Dar mi-am propus ca anul acesta să încerc volumele de antologii, iar cum se lansase un volum nou la Gaudeamus, am zis că este semnul de care am nevoie pentru a face cunoștiință cu scrierile autoarelor și să văd cu care rezonez, să știu pe care s-o descopăr mai mult decât îmi permite volumul de povestiri.

“Magia sărbătorilor de iarnă” cuprinde șase povestiri, fiecare fiind specială în felul ei și având o frumusețe aparte, trezind dorința de a descoperi și mai mult din aceste scurte povești. Sau cel puțin în mine a trezit acea dorință de a vrea mai mult și mai mult, parcă prea scurte au fost, unele dintre ele chiar reușind să-mi pătrundă-n suflet și să surprindă magia sărbătorilor în toată splendoarea lor.

“Dansul unui înger de Crăciun” de Hanna Lee, din ce am înțeles de la fetele cu care am citit volumul, a reunit personajele din “Vecini” și vă mărturisesc că-s tare curioasă să aflu și eu care e treaba cu acești “Vecini”, mai ales cu Andy 🔥. Povestirea a surprins exact frumosul haos atunci când se reunește familia, mai ales dacă e una numeroasă ☺️. A fost a doua mea întâlnire cu scrierea autoarei, am reușit să citesc povestirea din volumul de antologii “Povești de Crăciun”, dar despre aceasta vă vorbesc într-un alt articol.

“Globul de zăpadă” de Karina L. Alexandra a fost o povestire emoționantă, încărcată de sentimente, care a reușit să surprindă fiorii iubirii și să trezească fluturașii din stomac, deși totul s-a cam rezolvat pe repede înainte. Poate ar fi trebuit puse personajele puțin mai mult la “muncă”…

“Minciuni nevinovate” de Silvia D.F. mi-a pătruns la corazon și probabil acolo va sta multă vreme, mi-ar fi plăcut să fie mai lunguță, așa rău mi-a părut că s-a terminat 🥺. Trope-ul friends-to-lovers se clasează printre preferate atunci când vine vorba de romance, iar aici a fost redat atât de frumos, a surprins frumusețea copilăriei, amintirile care rămân…A fost tare drăguță povestirea ❤️.

“Ecou în amintiri” de Silvia Frost a fost o surpriză mai mult decât plăcută, chiar dacă a început cu un eveniment tristuț, a reușit să-mi încălzească inima și să mi-o topească, totodată. Chiar dacă a fost o poveste scurtă, mi-a lăsat impresia că a atins subiecte delicate și a reușit să surprindă foarte bine trăirile personajelor, până și-n acest număr limitat de pagini. Este una dintre povestirile mele favorite din acest volum! 🥰

“Un Crăciun plin de procese” de Elena Bontea mi-a făcut cunoștință cu Livia, o workaholică, și Matei, mamă, ce aș fi vrut puțin mai mult din Matei ăsta 🫣🤤…A fost amuzantă, cadrul în care s-a desfășurat povestea m-a distrat teribil și a redat atât de bine viața reală în perioada sărbătorilor, mai ales când ești absorbit complet de muncă 🙈, iar tot ce se întâmplă în jur parcă nu există.

“Regăsire” de Morgan Kane este o altă povestire de care m-am îndrăgostit 🥰. Deși redată în pagini puține, s-a simțit atât de bine magia sărbătorilor de iarnă, atât de frumoasă a fost atmosfera creată, dar ce m-a încântat maxim a fost faptul că am avut un început și un prezent, am avut context și am putut observa altfel personajele ❤️. A fost o povestire delicioasă, absolut de vis! ❄️❤️

Cu siguranță voi mai citi și alte titluri de-ale fetelor, m-au făcut tare curioasă, însă până atunci, îmi rămâne să descopăr și celelalte două volume de antologii ale lor, iar anul viitor să mă răsfăț cu celelalte cărți semnate de ele 🥰❤️.

• Titlul original: “Iron Flame”

• Autor: Rebecca Yarros

• Serie: “Empyrean”

• Volum: II

• Editura: Storia Books

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 862

• Traducere de Bogdan Voiculescu, Simona Ștefania Stoica, Alina Marc Ciulacu

Toți s-au așteptat ca Violet Sorrengail să moară în primul ei an la Colegiul de Război Basgiath — inclusiv ea. Dar Treieratul a fost doar primul din testele necruțătoare menite să-i înlăture pe cei nesiguri, pe cei nevrednici și pe cei ghinioniști.

Adevăratul antrenament începe acum, iar Violet deja se întreabă cum va supraviețui. Pe lângă faptul că este istovitor, brutal și conceput pentru a împinge rezistența la durere a călăreților dincolo de orice limită, misiunea personală a noului comandant-adjunct este să o învețe exact cât de neputincioasă este – dacă nu-l trădează pe bărbatul pe care-l iubește.

Deși trupul ei este mai slab și mai fragil decât al oricui altcuiva de la colegiu, Violet are o minte ascuțită și o voință de fier. Iar cei aflați la conducere uită cea mai importantă lecție pe care a învățat-o ea la Basgiath: călăreții de dragoni își fac propriile reguli.

Dar hotărârea de a supraviețui nu va fi îndeajuns anul acesta.

Pentru că Violet știe adevăratul secret ascuns de secole la Colegiul de Război Basgiath — și s-ar putea ca nici măcar focul dragonilor să nu fie îndeajuns pentru a-i salva pe toți.

Nu cred că mai este o surpriză faptul că am fost fiartă după volumul acesta încă de dinainte să termin “A Patra Aripă”, iar când m-am văzut cu el în mâini, deja-mi făceam strategii de cum să-l citesc, să-l savurez din plin, să nu mă grăbesc absolut deloc cu el, să-l pot înțelege și să fiu atentă la toate detaliile posibile, mai ales că au apărut fel și fel de teorii privind povestea și personajele. Astfel, am pus de un maraton cu fetele mele, dar și cu alte fete mișto de pe bookstagram, cu care să putem dezbate cum trebuie povestea, să ne facem de cap și să ne descărcăm de toate sentimentele, atât cele pozitive, cât și cele negative.

Am pornit cu un elan fantastic și în ciuda elanului, am înaintat greoi pentru că citeam foarte încet, dar și pentru că eram prinsă în datoriile de mămică. Cu pași mărunți am avansat și deja vi se deschidea în față o poveste ce avea să mă doboare din toate punctele de vedere. Mă pregătisem psihic pentru moartea unor personaje, având în vedere că-n primul volum autoarea nu a avut milă și mi-a frânt inima, mă așteptam să mă lovească și aici, dar clar nu eram pregătită pentru ce m-a lovit. Toate ipotezele și bănuielile mele au fost desființate într-o clipită și trântite la pământ, ca să nu mai spun cum a dat cu mine de pământ firul poveștii. Nici nu am încredere în mine să vă detaliez prea multe, sunt încă în febra poveștii, încerc să-mi aștept impresiile la cald, dar e foarte greu să fac acest lucru și să fiu coerentă, totodată.

Am fost trup și suflet, în volumul acesta, alături de fiecare personaj în parte și nu doar o dată mi-am dorit să fi avut parte de perspectivă multiplă, să nu trăiesc doar în mintea lui Violet și să văd totul prin ochii ei, deși vă mărturisesc că monologurilor sale chiar le-am dus dorul. Cred că sunt printre preferatele mele, alături de replicile sarcastice “aruncate” de Tairn și Andarna, dar și de momentele Violet-Xaden, adică despre ce vorbim aici? Ah da, și să nu uit de umorul lui Ridoc, e la un cu totul alt nivel, a fost maxim în volumul acesta și cred că este unul dintre personajele mele secundare favorite, nu doar din seria aceasta, ci din toate cărțile fantasy citite de mine.

Am fost acaparată complet de poveste și m-am bucurat să mă pot reîntâlni atât de repede cu personajele, atât cele principale, cât și cele secundare, să le pot observa evoluția, pentru că a fost și s-a simțit, iar acest lucru m-a încântat teribil. Evident că au fost și scene unde aș fi acțiunat diferit sau gesturi pe cate nu le-aș fi făcut, dar cine sunt eu să comentez? Autoarea știe mai bine mersul povești și de ce a ales să se îndrepte spre un anumit punct. M-a prins într-o pânză de secrete, răsturnări de situație ce m-au năucit complet, dezvăluiri șocante, m-a zăpăcit cu strategiile de luptă și intrigile politice, n-au lipsit nici momentele încărcate de tensiune dintre Violet și Xaden, atât cele unde se contraziceau, cât și cele “înflăcărate”…Doamne, ce le-am mai savurat!!! Xaden și-a avut cuvintele la el în volumul acesta și mi-a pătruns în suflet mult mai adânc de cât a fost până acum.

Pentru mine, a fost un volum rachetă și sunt extrem de fericită că n-au dispărut din peisaje personaje îndrăgite de mine, cum am pățit în volumul anterior, însă nu-s deloc fericită cu finalul ales, mai ales că m-a lăsat cu un cliffhanger maxim și o să mă roadă toată nerăbdarea până va apărea volumul trei, mai ales că nici n-a fost anunțat. Am râs cu lacrimi, am plâns, m-am temut teribil pentru personaje, am stat cu sufletul la gură și mi s-a zburlit părul pe mâini la unele dezvăluiri și scene, am trăit volumul acesta la intensitate maximă, și deși nu a fost la fel de alert ca “A Patra Aripă”, a cuprins mult mai multe detalii și acțiunea a fost mai statică, pentru mine a fost exact ce trebuie și consider că era necesar să bată puțin acțiunea pasul pe loc pentru a putea asimila toate informațiile oferite și de a urmări personajele dintr-un alt punct. Mă sperie, însă, firul poveștii pe care-l va alege autoarea, dar și cum va schimba destinul personajelor, ce le mai pregătește, a dovedit că n-are milă și dacă până acum credeam că doar Sarah J. Maas le curmă viețile personajelor sale fără remușcări, se pare că și Rebecca Yarros e pe același nivel. Am ajuns să le iubesc, dar nu-s deloc mulțumită atunci când “killăresc” personajele mișto…

Ca să închei, că am aberat destul și cred că e de ajuns, mă alătur sutelor de cititori care-și fac teorii peste teorii și își rod unghile, ca să nu mai spun că se pregătesc emoțional și psihic pentru volumul trei, că “Flacăra din fier”, mie personal, mi-a dat mai mult decât emotional damage, m-a fatalizat total și s-a jucat cu inima mea într-un mod nu tocmai frumos…și nu știu dacă o voi putea ierta pe autoare pentru firul pe care-l va lua povestea, depinde de cum va dezvolta totul în volumul următor.

• Titlul original: “A Far Wilder Magic”

• Autor: Allison Saft

• Editura: Trei

• Colecție: Fiction Connection

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 496

• Traducere de Oana Dușmănescu

Margaret rămâne pentru a n oară singură în conacul Welty, mama sa, care este alchimistă, este plecată pentru cercetare. S-a obișnuit cu singurătatea și nu poate spune că o deranjează. Weston este singurul băiat din familia sa, rămânând pe umerii săi datoria de a se ocupa de familie și de a o întreține, deși are puțin ajutor din partea surorilor sale. Visul său este să devină alchimist și, chiar dacă a dat greș în fiecare ucenicie până acum, își pune speranța că va reuși să-și îndeplinească visul dacă o va avea ca maestră pe Evelyn. Astfel, drumurile celor doi adolescenți se întrepătrund atunci când Wes îndrăznește să îi ceară îndrumare lui Evelyn, dar surpriza face să nu dea de ea, ci de fiica acesteia, care, la rândul ei, are nevoie de ajutor pentru a participa la o vânătoare.

Așa nu m-am grăbit să termin această carte, m-a atins într-un mare fel și cumva îmi doream și-n același timp nu-mi doream să ajung la finalul ei, pentru că mă temeam, sincer, de cum se va încheia povestea, cunoscând poveștile personajelor și trecutul ce-l aveau în spate. Mă temeam pentru alegerile ce le vor lua, cum le va fi influențat destinul dacă vor lua în seamă anumite critici, dacă se vor lăsa manipulați după cei din jur și nu vor ține cont de sentimentele lor. Dar s-a terminat cu bine, exact cum îmi doream și n-am mai putut de încântare.

Recunosc, am fost încercată de un val de sentimente, de la furie și neputință, la a avea sufletul la gură și încurajându-i cu fiecare pagină pe care o citeam, punându-mi speranța că n-o fi chiar atât de rău. I-am urmărit cu interes atât pe Margaret, cât și pe Wes, și aș fi apreciat mult mai mult dacă redarea poveștii ar fi fost redată din perspectiva lor la persoana întâi și nu a treia, cred că i-aș fi înțeles mult mai bine, dar și așa am empatizat enorm cu ei, fiind trup și suflet alături de ei. Margaret a avut parte de o viață destul de tristă, trăind în umbră și neglijată de mama sa, pentru care doar alchimia avea prioritate și nu fiica sa, cum ar fi fost normal, iar acest lucru m-a durut foarte tare, observând ce suflet minunat avea Maggie și cât de mult își dorea să fie remarcată. Chiar și fără îndrumarea mamei sale, s-a format în mod frumos, devenind curajoasă și determinată, deși fricile îi mai puneau bețe în roate, ocazional. Wes, de cealaltă parte, nu a fost cu mult departe de Margaret, în sensul că și viața sa a fost încercată de greutăți, provenind dintr-o familie numeroasă, a eșuat în devenirea unui alchimist, însă nu s-a dat bătut, și deși își ascundea adevărata față în spatele aroganței, Wes s-a dovedit a fi un adolescent inimos, educat, hotărât și, câteodată, cu vorbele la el. Au fost minunați împreună, dar și separat, și în ciuda diferențelor dintre ei, care nu erau chiar așa de mari, au reușit să se completeze în misiunea lor.

“O magie de neîmblânzit” este mai mult decât o poveste despre magie. Este o poveste despre singurătate, neînțelegere, critică, marginalizate, pierdere, suferință, dar și despre prietenie, familie, curaj, sacrificiu, speranță, în special despre prima iubire și fiorii acesteia. O poveste încărcată de inocență despre două suflete chinuite, care-și găsesc alinarea și liniștea avându-se unul pe celălalt. Este o carte care mângâie și demonstrează că iubirea nu ține cont de absolut nimic, dacă-i permiți să-ți pătrundă-n viață și să o accepți.

“Nimeni nu știe că suferi dacă faci în permanență pe bufonul. Nimeni nu e cu adevărat dezamăgir dacă nu așteaptă, în fond, nimic bun de la tine.”

“Când citește, lumea din jurul ei se estompează. Nu mai există decât personajele, hârtia atinsă de degetele ei și căldura cunoscută și amară care i se adună în mod continuu pe dinăuntru.”

“Singurătatea este un lucru teribil. Poate cel mai groaznic lucru din lume.”

“Iubirea o înspăimântă. Și totuși, nu vrea să-l respingă. Mai ales când se uită la ea cu atâta disperare. Mai ales când nu vrea deloc ca el s-o părăsească.”

“Sunt pedepse mai grele decât să fii lovit. Să fii dat uitării și neiubirii – asta e cea mai grea soartă din lume.”

• Titlul original: “Kingdom of the Feared”

• Autor: Kerri Maniscalco

• Serie: “Kingdom of the Wicked”

• Volum: III

• Editura: Corint

• Imprint: Leda Edge

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 448

• Traducere de Simona Ștefania Stoica

Două blesteme. O profeție. Și o iubire mai puternică decât soarta. Viață lungă regelui și reginei Iadului!

Emilia e în stare de șoc după cele aflate despre sora ei, Vittoria. Totuși, înainte de a se confrunta cu demonii propriului trecut, tânjește să-și revendice regele, pe Wrath, seducătorul Prinț al Casei Mâniei. Tânăra nu-i dorește însă doar corpul, ci și inima și sufletul, dar enigmaticul demon nu îi poate promite așa ceva.

Când un membru de rang înalt al Casei Lăcomiei este asasinat, dovezile indică faptul că Vittoria ar fi ucigașa. Emilia este dispusă să facă orice pentru a descoperi ce se află în spatele acuzațiilor lansate împotriva surorii pe care credea că o cunoaște ca pe propriul buzunar.

Împreună, Emilia și Wrath se implică într-un joc plin de păcate al înșelătoriilor în încercarea de a elucida crima, dar și de a opri conflictele dintre vrăjitoare, demoni, metamorfi, dar și cei mai perfizi dușmani dintre toți: Temuții. Emilia a fost avertizată că, atunci când este vorba de Malefici, nimic nu este ceea ce pare. Dar este oare posibil ca adevărații ticăloși să fi fost în tot timpul acesta mult mai aproape decât își imagina ea?

De departe volumul trei este volumul meu preferat din serie… Primul volum a fost așa și așa, de introducere în univers, nu m-a impresionat în mod deosebit, dar a avut acel element care m-a impulsionat să continui seria. Al doilea volumul mi-a alimentat și mai mult curiozitatea, cumva pregătind terenul pentru volumul trei, iar ultimul volum a fost, efectiv, o explozie de evenimente și am adorat fiecare pagină parcursă, chiar și cele încărcate de detalii, întrucât nu erau detalii care să mă plictisească, ci mă țineau cu sufletul la gură, neștiind ce urmează să aducă.

V-am spus că nu durează mult până mă pierd în volumul trei, nici nu se putea altfel, și, Doamne! Cum a fost acest volum! 🔥 Acțiunea este mult mai alertă decât în primele două volume, au loc evenimente pe bandă rulantă și nu am apuc bine să procesez cele întâmplate, că am fost surprinsă de altele, se păstrează acest ritm de la început și până la sfârșit, iar mie mi-a fost imposibil să mă desprind de carte, am citit-o în mai puțin de 24 de ore. Apar personajele secundare mult îndrăgite de mine, dar și altele episodice, din ce în ce mai interesante, iar firul narațiunii captivează tor mai mult cu fiecare pagină parcursă, ori eu am fost de-a dreptul năucită.

S-a observat și evoluția Emiliei, a fost mai dezinvoltă în gesturi, a prins mai multâ încredere în sine, a rămas la fel de loială celor dragi, dar a devenit și mult mai înflăcărată, ceea ce este de admirat și apreciat, totodată, ținând cont de ființele magice pe care le are de înfruntat, printre care demoni, vampiri, vrăjitoare, vârcolaci, care dețin puteri magice cu care nu-ți dorești să ai de-a face nici măcar o clipă. Este nevoită să dezlege și blesteme asemeni unor ghicitori ce par greu de desfăcut și dau bătăi de cap 🙈.

Nu au lipsit nici tachinările dintre Wrath și Emilia, dar parcă în acest volum au fost mai dulci, dacă înțelegeți ce vreau să spun, duse la un cu totul alt nivel, iar scenele erotice 🔥🤌…de neratat. Dacă eu ocoleam astfel de scene, nu sunt chiar fana lor, aici au fost executate așa cum trebuie și abia apucam să-i surprind descărcându-și pasiunile. Așa cum m-a obișnuit autoarea, nici de sarcasm nu am dus lipsă, a fost tip-top, deci nu ai cum, iar ipostazele în care replicile sarcastice sunt folosite, n-am cuvinte. Chiar mi-a plăcut absolut tot la acest volum, nimic de comentat rău despre el.

O poveste încărcată de comploturi, trădări, unde minciuna își face loc cu ușurintă, ca și înșelăciunea, de altfel, personaje înfocate și înflăcărate, care atunci când se dezlănțuie, nici Iadul nu le face față 🫣, sacrificii, declarații de iubire care topesc inima și urcă temperatura corpului, răsturnări de situație pe bandă rulantă și o acțiune alertă de care nu te poți desprinde în niciun chip. Nici nu cred că mai e nevoie să spun că o mega recomand, Simo a făcut o treabă excepțională cu traducerea, cum era de așteptat.