Shea Collins e recepționeră, dar noaptea lucrează la propriul ei blog despre true crime, numit Cartea Cazurilor Nerezolvate. Într-o zi se întâlnește cu Beth Greer, cea mai vestită criminală în serie din localitate. De fapt, presupusă criminală în serie – deși toată lumea o consideră vinovată de uciderea a doi bărbați, Beth a fost achitată la procesul de acum patruzeci de ani. Ceea ce pentru Shea începe ca o trufanda pentru blog se transformă într-o adevărată vânătoare în căutarea adevărului, care va răsturna toate convingerile din micul oraș. Dar cineva – sau ceva – vrea să apere cu orice preț secretele pe care le ascunde conacul familiei Greer. Chiar cu prețul unei alte crime.
Așa bine a început povestea și așa m-a intrigat, misterul din jurul crimelor și a conacului Greer, dar ceva s-a pierdut pe drum și eu, de asemenea. Tind să cred că detaliile au fost cauza, mult prea multe pentru poveste, unele le-am considerat inutile, în sensul că nu au reușit nici să mă lămurească, nici să-mi pună bețe-n roate, au fost acolo degeaba și consider că dacă nu ar fi fost acele detalii, povestea ar fi fost perfectă.
Misterul nu se învârtea doar în jurul crimelor, ci și a familiei lui Beth, iar faptul că Shea, tânăra bloggeriță era pasionată de true crime și scria despre acestea, mi s-a părut tare interesant, aceasta fiind dispusă să afle până și cele mai întunecate secrete, să le scoată la suprafață și să dezvăluie adevărul în cea mai urâtă și crudă formă a lui.
Am intuit unele dezvăluiri, iar o dată ce am ajuns la partea a doua și mi s-au confirmat, începusem să-mi doresc doar să ajung la final, să aflu cum se va încheia povestea. Determinarea și dedicarea lui Shea m-a atras și chiar am urmărit-o cu interes, pe când perspectiva lui Beth mă întrista teribil și, într-o anumită măsură, mă înfricoșa. Incursiunile din trecut ale lui Beth alimentau această groază și îmi doream, ca-n acele vremuri, să fi fost mai curajoasă, să înfrunte situația orice ar fi, nu să se resemneze.
Atmosfera poveștii a fost ce trebuie, mi-a ridicat părul la ceafă și a băgat puțin paranoia în mine, la fel și suspansul, mai ales când au început să se dezlănțuie dezvăluirile. Dacă n-ar fi fost atâtea detalii, dacă ar fi fost povestea o idee mai scurtă cu vreo 50-100 de pagini, ar fi fost ideal. Totuși, cartea se parcurge relativ repede, ritmul este unul cu suișuri și coborâșuri și merită o șansă. Sunt curioasă și de celelalte titluri ale autoarei, mai ales că “Motelul Sun Down” mi-a fost recomandat de câteva ori, vedem care va fi situația. Până atunci, le mulțumesc celor de la Cartepedia pentru exemplarul oferit, găsiți și voi cartea aici.
• Titlul original: “Can’t Text This”, “Text Me Baby One More Time”
• Autor: Teagan Hunter
• Serie: “Texting”
• Volum: III, IV
• Editura: Casa
• Imprint: Popcorn
• An apariție: 2024
• Număr pagini: 340, 340
• Traducere de Elena Căpușan
A trecut un an de când am citit primele două volume ale seriei Texting și sincer, chiar mi-a fost dor de universul “mesajelor”, dar și de personaje, și-n aceste ultime două volume, “Să nu scrii asta!” și “Mai scrie-mi o dată, iubito! (dă-mi o șansă)”, au apărut episodic personajele din volumele anterioare, însă accentul a fost pus pe Robbie, prietenul cel mai bun al lui Zach, și Monty, o fată cuminte, bine crescută, care se ascunde în spatele hainelor cuviincioase, dar și pe Shepard, fratele lui Zach, și Denny, sora geamănă a lui Monty.
“Să nu scrii asta!” începe cu o noapte petrecută într-un bar deloc potrivit genului lui Monty și-i dă peste cap lumea liniștită, iar bărbatul tatuat întâlnit acolo îi bântuie gândurile. Nu este singura-n acest caz, căci la fel pățește și Robbie, nu-și găsește liniștea până nu o va revedea, măcar o dată pe fata care-i ocupă gândurile zi și noapte…
M-am distrat teribil urmărindu-i pe Monty și Robbie, povestea lor a fost amuzantă, relaxantă, captivantă, exact cum mă așteptam, cu dialoguri spumoase și pline de umor, dar și replici care m-au făcut să mă topesc de duioșie. N-au fost lipsiți nici de situațiile stânjenitoare, iar modul cum găseau soluții pentru a ieși din ele, a fost de-a dreptul comic. Acest volum ridică la fileu trope-ul single dad, un trope care-mi place teribil de mult și care aici a fost conturat foarte bine, Robbie a fost de vis, Monty pe măsura lui, în ciuda diferențelor dintre ei, opposites attract on point, ce să mai… Să mai spun că Monty a trăit visul oricărei fete cuminți, acela de a întâlni un bărbat clădit bine, cu mușchi unde trebuie, tatuat și carismatic? Nu m-aș fi supărat să fiu puțin în locul ei…
Al patrulea volum și ultimul, de altfel, al seriei trezește amintiri nu tocmai plăcute, după cum lasă să se înțeleagă Denny, sora geamănă a lui Monty. În urmă cu șase ani, l-a cunoscut pe Shepard, prietenul cel mai bun al lui AJ, iubitul prietenei sale cele mai bune Allie, și deși nu a ajuns să-l cunoască față în față, s-a îndrăgostit de el prin intermediul mesajelor. Întâlnirea celor doi nu a ieșit cum se aștepta Denny, iar sentimentele sale au fost călcate în picioare, iar acum, în prezent, șase ani mai târziu, este nevoită să-i suporte prezența lui Shepard, căci Allie și AJ se căsătoresc.
O poveste despre frică, riscuri, secrete, greșeli, prima iubire și o a doua șansă, toate acestea fiind frumos completate cu stilul deja specific al autoarei, replici încărcate de umor, scene amuzante și presărate cu tensiune sexuală, rezultând o poveste relaxantă, comică, dar și emoționantă.
Mi-a plăcut modul cum a reușit autoarea să lege personajele între ele, prin diversele relații amicale dintre acestea, formând parcă o mare familie, multe relații erau strâns legate, puternice, de susținere reciprocă, dar mi-a mai plăcut și faptul că acțiunea fiecărui volum a avut loc la o mică diferență de timp unul de celălalt, permițând observarea evoluției relației dintre cupluri, dar și personaje individual.
O serie frumoasă, care merită toată atenția voastră, cu povești spumoase, amuzante, pline de romantism și de replici așa cum trebuie, text aerisit și captivant, vă garantez că nu veți putea pune cartea deoparte! Eu le mulțumesc celor de la Cartepedia pentru exemplarele oferite, găsiți și voi seria integrală aici.
De ce n-am citit eu cartea asta mai repede, nu știu, dar atât de mult mi-a plăcut, că nu știu cum am să vă explic, poate să vă confirme Andreea, că am spamat-o puțin în privat.
Zander este acel sportiv căruia nu-i pasă de imaginea sa, se ia la bătaie pe gheață, în fiecare seară are parte de compania unei noi femei, este arogant și invidiat de ceilalți. Stevie este o femeie voluptoasă, complexată de formele sale, toată viața a auzit critici la adresa rotunjimilor sale și a ajuns să nu mai aibă încredere în sine. Este însoțitoare de zbor și se întâmplă să fie angajată pentru avionul privat al echipei de hockey unde joacă Zander. La ce nu se așteptau cei doi însă, a fost să-și găsească “nasul” care mereu să le dea replica potrivită…sau poate nu…🫣
“La înălțime” a fost mai mult decât o poveste romantică clișeică, a avut profunzime și a fost emoționată, deși n-au lipsit umorul și scene încărcate de tensiune. Relația dintre Zanders și Stevie a fost cu momente de tandrețe, presărată cu multe tachinări și replici istețe, iar monologurile lor au transmis exact ce trebuia. Deși sunt genul de cititor care nu agreează descrierile, aici fiind vorba de sentimentele lor, am savurat fiecare paragraf, fiind surprinsă de cât de bine a reușit autoarea să redea fiecare emoție, parcă le-aș fi simțit pe propria piele. M-am atașat foarte repede atât de Stevie, cât și de Zanders, i-am simțit ca pe niște prieteni foarte apropiați, iar când le-am aflat povestea din spatele aparențelor, mi-aș fi dorit să pot fi capabilă să intru în carte și să-i îmbrățișez pe fiecare în parte.
Cu Stevie m-am identificat cel mai mult, de când m-a lovit pubertatea am avut probleme cu greutatea și cu formele, unele mai pronunțate în unele părți, cu timpul am ajuns să le accept, mai greu ce e drept, dar sunt ale mele, și am înțeles-o în totalitate pe Stevie. De ce se simțea complexată, de ce îi era greu să riposteze în ciuda vârstei, dar așa m-am bucurat de tare pentru ea când a prins curaj să-și spună ofurile și să se impună, să se accepte și să se venereze. Nu suntem toate femeile făcute să ne încadrăm într-un anumit tipar, fiecare e frumoasă în felul ei și trebuie să ne acceptăm cu bune și cu mai puțin bune.
Zander, de cealaltă parte, avea alte probleme existențiale, iar zidurile din jurul său nu permiteau să se vadă interiorul, ci doar exteriorul, unul de fustangiu, prea îndrăgostit de sine. Dar pe mine nu m-a păcălit, căci l-am citit de la primele gânduri, l-am simțit că ascunde mult mai multe decât lasă să se vadă și mă durea imaginea pe care o avea, știind ce suflet are și ce frumusețe ascunde.
Două caractere total opuse, puternice, cu probleme de încredere, răni profunde, care reușesc să se vindece reciproc în cel mai frumos mod posibil, care-și permit să simtă după toate cele câte au pătimit, care-și deschid sufletul puțin câte puțin și care descoperă că cel mai bine și sănătos este să-ți trăiești viața cum dorești tu, nu cum îți dictează alții.
Mi-a plăcut foarte mult și modul în care a construit autoarea relația dintre Stevie și Ryan, fratele ei geamăn, cea dintre Stevie și Indi, colega sa de lucru, dar și cea dintre Zanders și Madison, fiecare dintre ele a devenit tot mai puternică și strânsă, au avut familiaritate și se observa acest lucru atunci când Stevie și Zanders își permiteau să fie ei înșiși în jurul acestora, nu mai spun de umor întâlnit când se aflau aceste personaje în același cadru.
Un titlu care are puțin din toate și oferă o lectură relaxantă, plăcută, dar și una care va rămâne în minte, cu siguranță!
Doar de bine am auzit de seria “Băieții de la Tommen”, iar cum în ultima perioadă m-am tot fript cu titlurile super hyped pe bookstagram, am evitat să mă apuc de primele două volume, deși le aveam în bibliotecă. Dar curiozitatea nu mi-a mai dat pace și luna aceasta le-a venit rândul, mai ales că Andreea și Laura mi le-au tot recomandat.
Ladies and gentlemens, din punctul meu de vedere, își merită tot hype-ul, a fost perfectă, n-am nimic de obiectat, m-a trecut prin toate stările și mi-aș fi dorit să am capacitatea de a pătrunde în poveste pentru a alina personajele și a le face dreptate, că m-am transformat de câteva ori pe canapea, citind-o.
Dacă aceste două volume m-au cucerit, nu mă îndoiesc de faptul că la fel se va întâmpla și cu următoarele, mai ales că-i vor avea în prim plan de Joey și Gibs, două personaje care mi-au ajuns la suflet încă din aceste două volume. Chiar îmi doream să fie despre ei în volumele următoare și când am aruncat un ochi pe Goodreads să văd cine-s personajele principale în continuare, am țipat de bucurie.
La cei aproape 16 ani ai săi, Shannon a cunoscut doar frica, nu a ieșit cu nimic în evidență și totuși, se pare că atrage atenția, fiind agresată atât la scoală, cât și acasă. În speranța că va scăpa de tortură, este transferată la Tommen, un liceu privat, însă nu se aștepta să atragă atenția vedetei liceului, Johnny Kavanagh, chiar din prima zi.
De la primele pagini am știut că va fi acea cartea carte care mă va rupe în bucăți și-n același timp mă va mângâia, și nu m-am înșelat, m perspectiva lui Shannon mereu am citit-o cu sufletul în gât, tremurând de furie și de neputință, gândindu-mă că așa ceva nu este posibil, să nu se poată face nimic, să fie atâta nedreptate, și totuși, să poți să trăiești în astfel de suferințe, căutându-ți mici bucurii. M-a durut povestea ei, conștientă că ceea ce s-a vrut a fi o ficțiune, se întâmplă și-n realitate din păcate, ceea ce e și mai cumplit, autoarea reușind să surprindă până și cele mai urâte scene, redându-le atât de viu, încât aveam impresia că asist pe bune la cele ce se întâmplă. M-a durut resemnarea lui Shannon, judecând-o și-n același timp înțelegând-o, complăcându-se în situația respectivă, altă soluție nu se vedea, din păcate, iar dacă cumva îndrăznea să riposteze, mai rău era… M-a durut și cu durerea asta în piept am parcurs cele două volume…
Perspectiva lui Johnny, pe de altă parte, a fost încărcată de bună-dispoziție, umor, ambiție, elemente pe care la Shannon nu am găsit-o, cel puțin în primul volum, au fost când și când, dar în doze minuscule, cele două perspective reușind să se completeze perfect, alternarea rece-cald/ plâns-râs a fost ce trebuie pentru mine. Povestea lui Johnny a fost la polul opus de cea a lui Shannon, o familie înstărită, bună, părinți mereu implicați în viața sa și deschiși la discuții, chiar si la cele mai inconfortabile, care pe mine m-au distrat teribil și sincer, mă vedeam pe mine făcând același lucru când piciul meu va crește, s-a simțit o diferență de la cer la pământ, făcând povestea și mai veridică. Iar când cei doi se “ciocneau”, cu reticență la început, iar apoi cu o mică “foame”, să spun așa, secretele erau amenințate a fi scoase la suprafață.
Deși este un romance young adult este mai matur decât multe alte romance-uri cu tineri pe care eu le-am citit, poate chiar și decât unele new adult, povestea a fost de așa natură încât a determinat personajele să se maturizeze înainte de vreme, din păcate, iar copilăria să le fie total diferită, să uite cum este să fii copil pentru câteva clipe și să te bucuri de momentele specifice vârstei. Nu a avut deloc dramă adolescentină, poate doar puțin din partea Bellei, un personaj căruia i-aș fi scos ochii dacă ar fi fost după mine, iar acest lucru a făcut ca povestea sâ crească tot mai mult în ochii mei și să mă determine să citesc fără oprire. Chiar și când nu citeam, gândul îmi era tot la volume, stăteam seara după ce-l adormeam pe Casi și mai citeam o oră-două, deși eram ruptă de oboseală, plângând și suspinând pentru tot ce se întâmplă cu Shannon și Johnny.
Nu au fost singurele personaje de care m-am atașat, până și cele secundare/ centrale mi-au cucerit inima, cap de listă fiind Gibsie, cel mai bun prieten al lui Johnny și clovnul seriei, care în ciuda umorului și a prostiilor pe care le face, îmi lasă impresia că ascunde mai mult decât atât personajul său. La fel și Joey, fratele lui Shannon, dar și Claire și Lizzie, prietenele cele mai bune ale lui Shannon, parcă dorindu-mi să fie un volum și cu Lizzie, simt că are ceva ce mă va încânta, dar și frânge, observându-i zidurile din jur în aceste două volume. Fiecare personaj, indiferent de poziție, își are propria poveste și secrete, iar eu îmi doresc să le descos pe toate și să mă pierd în ele, sincer.
Este o serie care mi-a ajuns la suflet și care-mi bântuie gândurile, o va face multă vreme de acum încolo, nu mă îndoiesc, și le mulțumesc fetelor pentru recomandarea lor. Astfel de titluri îmi doresc să treacă prin mâinile mele, titluri cu povești care oferă lecții de viață, care, deși se doresc a fi fictive, surprind cruda realitate uneori, cu bune și rele, cu bucurii și cu tristeți, cu împliniri și cu dezamăgiri, povești ale căror personaje să mă determine să-mi doresc a poseda capacitatea de a pătrunde între pagini și a le oferi consolarea necesară, de a le fi alături, de a le susține și îmbrățișa atunci când mă lovește impulsul.
“Binding 13” și “Keeping 13” m-au trecut prin toate stările, de la râs cu poftă, la plâns cu muci și suspine, de parcă aș fi trăit pe propria piele scenele respective, am stat cu sufletul cât un purice, am transpirat mai ceva ca la un antrenament intens la sală, jur, atâta tensiune și neliniște, teamă, durere, dar și recunoștință sau speranță am simțit în acele momente citind. Nu mai spun de cadrele încărcate de duioșie care mi-au topit inima la propriu sau clipele când strângeam cartea la piept de bucurie că se întâmplase ceva frumos. Deși au fost previzibile pentru mine, am adorat fiecare capitol parcurs, le-am sticker-it de le-a luat mama zmăului și le-am urcat pe un piedestal în topul titlurilor young adult romance. Pentru mine au fost perfecte și vi le recomand cu dragă inimă!
Bookworm in a cozy corner 