• Titlul original: ”The American Roommate Experiment”
• Autor: Elena Armas
• Serie: ”Spanish Love Deception”
• Volum: II
• Editura: Epica
• Anul aparitiei: 2022
• Numar de pagini: 432
• Traducator: Cristina Stan

Uneori, iubirea are nevoie și de puțină inspirație.

Rosie Graham are o problemă. De fapt, are mai multe. Și-a dat demisia de la slujba ei bine plătită ca să se poată concentra asupra carierei sale ținute în secret: scrie romane de dragoste, iar acum a primit un termen-limită pentru noua ei carte. Însă intră într-o mare pană de inspirație. Și, de parcă n-ar fi de ajuns, tavanul apartamentului ei din New York se prabușește — la propriu.

Rosie se duce acasă la prietena ei, Lina, fără să știe ca aceasta deja i-a împrumutat apartamentul lui Lucas, unul dintre verii ei. Spre uimirea lui Rosie, Lucas îi propune să locuiască împreună în apartamentul Linei, până când ea își va găsi o altă locuință.

În curând, Rosie descoperă că vărul Linei ține morțis să-i sară în ajutor, aidoma unui cavaler spaniol în armură strălucitoare. Numai că acest cavaler umblă prin apartament doar cu un prosop pe el, are un zâmbet care-i sucește mințile, un accent irezistibil și un talent uimitor la gătit.

Când Lucas află despre lipsa de inspirație a colegei lui de apartament, îi propune lui Rosie un plan nebunesc: o va invita la câteva întâlniri romantice „experimentale”, ca să-i stimuleze inspirația. Rosie nu are nimic de pierdut, însă Lucas nu poate rămâne în New York la nesfârșit. Și e posibil ca șase săptămâni să nu fie de ajuns nici pentru Rosie, nici pentru termenul ei limită.

M-am apucat de “Din America experiment în doi” în urma unui impuls, înainte de ea citisem, sau mai bine spus, am încercat să citesc un thriller cu care n-am rezonat deloc și l-am abandonat, în speranța că evit rs-ul și chiar am reușit.

Rosie și Lucas m-au prins în a lor poveste de la primele pagini și m-au distrat până la ultima, ceea ce mă bucură enorm, pentru că asta-mi ți doream, să pot savura o carte așa cum trebuie. Rosie este cea mai bună prietenă a Linei și ajunge să locuiască în apartamentul acesteia după ce, în apartamentul ei a căzut tavanul. Colac peste pupăză, nici în apartamentul Linei n-are liniște, cineva încearca să intre peste ea, tulburându-i gândurile. Însă ea nu stie că verisorul Linei, Lucas, a stabilit cu Lina să locuiască în apartament cât timp stă la New York. Așa că cei doi, cad la întelegere și ajung să fie colegi de apartament până se rezolvă treburile în apartamentul lui Rosie. În ce se bagă, niciunul din ei nu știe, dar se lasă cu scântei…

Am adorat faptul că, instant, m-am conectat cu povestea, mi-au fost suficiente câteva rânduri să fiu captivată și să-mi doresc să n-o pun deoparte absolut deloc, ci din contră, să pătrund tot mai adânc în povestea celor doi. Atât de frumos și natural a decurs totul, nu s-a simțit nimic forțat, iar Rosie și Lucas au fost doi simpatici, mai mare dragul să-i urmăresc împreună. Cadrele în care erau surprinși ma și amuzau, dar îmi făcea și inima să bată puțin mai tare, ca să nu mai spun că avusesem parte și de câteva momente care mi-au topit sufletul cu duioșenia lor.

Chiar dacă nu se cunoșteau de multă vreme, și-au acordat încredere unul în celalalt, și-au permis să se cunoască și chiar au dezvoltat una dintre cele mai frumoase prietenii posibile, până când a intervenit tensiunea sexuală între ei, cum era de așteptat, iar de atunci au apărut și gândurile păcătoase. Mi-a plăcut că au fost sinceri unul cu celălalt, că nu s-au dat după vișin, n-au fost drame inutile, din contră, am dat peste foarte multă încurajare și sustinere, ceea ce a fost un mare plus.

Ca si la “Din Spania, cu dragoste” cred ca am ales momentul potrivit să o citesc, pentru că n-am absolut nimic de reproșat, mi-a plăcut absolut tot, pot spune chiar că mi-a plăcut mai mult decat primul volum, personajele, povestea lor separată, dar și împreună, încercările la care erau supuși, gândurile ce-i treceau și sentimentele avute, relația armonioasă dintre ei, provocările, susținerea reciprocă si încrederea avută unul în celălalt. A fost o poveste extrem de simpatică și amuzantă, o stare așa de bine mi-a dat…poate acesta este semnul că trebuie să mă reapuc de genul romance? A da, și să nu uit să vă spun…nu e de citit pe stomacul gol, la cât de mult se menționează mâncarea și cât de des se gătește, vă sfătuiesc ori să mâncați înainte ori să aveți ceva de ronțăit alături, altfel e durere…

“Uneori avem secrete față de cei dragi din motive pe care nici măcar noi nu le înțelegem.”

“Uneori, când suferim, trebuie să ne dăm singuri seama că avem nevoie de ajutor, înainte de a-l cere și de a-l accepta.”

• Titlul original: ”Things We Never Got Over”
• Autor: Lucy Score
• Serie: ”Knockmout”
• Volum: I
• Editura: Trei
• Colecția: Fiction Connection 
• An apariție: 2022
• Număr pagini: 656
• Traducător: Alexandru Szöllö

Knox, băiatul rău, cu barbă și plin de mușchi, preferă să-și trăiască viața așa cum își savurează cafeaua: singur. Nu suportă drama, nici atunci când îi iese în cale cea mai dramatică apariție: o mireasă fugară, fără niciun ban în buzunar.

Naomi nu doar că a fugit de la propria nuntă, ci a sărit imediat în ajutorul surorii ei gemene și s-a dus în Knockemout, un orășel îndepărtat din Virginia, unde conflictele se rezolvă în modul tradițional:… cu pumni și bere. De obicei, în ordinea asta. Dar sora geamănă a lui Naomi nu s-a schimbat deloc. După ce i-a furat mașina și banii, Tina i-a lăsat și un cadou neașteptat: nepoata pe care Naomi n-a știut niciodată că o are.

Knox nu vrea să se complice cu o femeie care vine la pachet cu atâtea probleme. Dar cum viața lui Naomi s-a transformat în haos chiar în fața lui, se hotărăște să-i dea o mână de ajutor și apoi să se întoarcă la traiul lui liniștit.

Nu și-a imaginat însă că totul o va lua razna.

“Lucruri peste care nu putem trece” mi-a fost recomandată de Anto și chiar o aveam pe Kindle, tot uitându-mă la ea cu gândul s-o citesc. Dar cum nu mă împac cu cititul în format ebook, am tot amânat-o. Asta până când am văzut că cei de la editura Trei au tradus-o, la scurt timp reușind să pun mâna pe ea, primind-o în dar de sărbători de la Moș Trei, cărora le și mulțumesc pe această cale.

Chiar cu câteva zile înainte să mă apuc de ea, văzusem o discuție legată de traducerea cărții care relata faptul că traducerea e nasoală și de prost gust, că lasă de dorit și multe alte lucruri negative, simțind că-mi cade cerul-n cap, știind că vreau să mă apuc de carte, nu îmi doream să mă izbesc de această piedică. Până la urmă mi-am zis fie ce-o fi, mă apuc și de nu-mi place, mă chinui și o citesc ebook. Dar n-a fost cazul și mă bucur tare că s-a nimerit așa.

Naomi fuge de la propria nuntă, părăsindu-și logodnicul la altar, pentru a-i veni în ajutor surorii sale gemene. Însă nu se aștepta la ceea ce a primit când a ajuns în Knockemout: mașină furată, împreună cu lucrurile personale, refuzul de a primi o cafea, și colac peste pupăză, o nepoată de 11 ani, de care nu știa nimic. Și asta nu e tot, îi mai iese-n cale si Knox, un bărbat singuratic, care nu e deloc fan dramă, considerat a fi bad boy, și care, se pare, că n-o poate suferi pe Naomi pentru că o asociază cu Tina, sora sa geamănă. Numai distracție pe capul lui Naomi, ce să spun…

M-am avântat cu tot elanul posibil în lectură și, Doamne, cât de mult mi-a plăcut! De la primele pagini am fost prinsă de poveste, am îndrăgit personajele, atât cele principale, cât și cele secundare, am râs pe săturate și chiar am ajuns să empatizez cu fiecare în parte și să le urmăresc cu drag. Parcă făceam și eu parte din acea mică comunitate a orașului Knockemout, așa mă simțeam de apropiată de personaje. Knox se dădea el durul pământului, dar l-am citit eu și știam ce îi poate capul, mai ales când vedeam că acțiunile sale nu se potriveau cu ceea ce zicea, Naomi părea sosită de pe altă planetă și nu știa cum să gestioneze toată harababura în care s-a trezit prinsă, Waylay părea a fi singura cu scaun la cap și îi cam juca pe toți cum dorea ea, tare șmecheră puștoaica pentru vârsta ei. Mă distrau teribil întâlnirile dintre Knox și Nash, fratele său, comportamentele lor asemeni unor adolescenți în călduri erau totale, rezolvându-și disputele cum știau mai bine, adică cu pumni, mare dragostea între ei, sincer vă spun… Dar chiar m-am îndrăgostit de toate personajele și erau un deliciu să le urmăresc în acțiune.

Traducerea nu m-a mai afectat atât de tare, deși pe alocuri lăsa de dorit și as fi preferat ca unele replici să fi fost redate altfel, am încercat pe cât posibil să închid ochii în fața lor și să mă bucur, efectiv, de poveste. Și foarte bine am făcut pentru că am descoperit o poveste simpatică, amuzantă, cu personaje cu trecuturi dureroase, neînțelese, dar și personaje nonconformiste, hotărâte, mereu acolo când este nevoie, familii iubitoare, prieteni adevărați, care-ți dau acea palmă necesară și fără să o ceri.

O lectură lejeră și relaxantă, ce mi-a dat o stare de bine și m-a distrat, ceea ce am și căutat după o săptămână încărcată de lecturi fantasy, nici nu cred că puteam face o alegere mai bună. Chiar dacă este stufoasă, are undeva la 650 de pagini, chiar a mers repede, limbaj accesibil, mult dialog și distracție cât curpinde. Chiar vi-o recomand, o găsiți pe site-ul editurii aici. Iar de acum, îmi rog unghiuțele până apare volumul următor, care-i are în prim-plan pe Nash și Lina…

• Titlul original: ”Once Upon a Wardrobe”
• Autor: Patti Callahan
• Editura: Trei
• Colecția: Fiction Connection 
• An apariție: 2022
• Număr pagini: 304
• Traducător: Cornelia Marinescu

„Cum s-a născut Narnia?” Răspunsul va schimba totul

Megs Devonshire are un talent ieșit din comun la calcule și ecuații. Studiază la Oxford și visează să dezlege cele mai mari mistere ale fizicii. Crede în știință, cu o singură ezitare: fratele ei mai mic, pe care îl iubește nespus, nu mai are mult de trăit, iar știința nu-l poate ajuta. Când George devine fascinat de Leul, vrăjitoarea și dulapul, o carte nou apărută a faimosului autor C.S. Lewis, și o imploră să afle cum s-a născut Narnia, Megs nu poate să-l refuze.

Deși la început șovăie, Megs se trezește curând că ia ceaiul cu profesorul de la Oxford și cu fratele acestuia, rugându-i să-i ofere niște răspunsuri. Dar tot ceea ce primește sunt povești din copilăria scriitorului, pe care fata i le va depăna mai departe fratelui ei. De ce domnul Lewis nu-i spune direct ceea ce vrea George să știe? Răspunsul îi va dezvălui lui Meg multe adevăruri pe care știința și matematica nu i le pot oferi, iar darul pe care și-a imaginat că i-l face fratelui său – povestea din spatele Narniei – se dovedește în schimb a fi unul pe care George i-l face ei: speranța.

Am iubit seria “Cronicile din Narnia”, chiar dacă am citit-o la o vârstă înaintată, aș putea spune, nu consider că a fost târziu, din contră, este acel gen de serie care poate fi citită oricând pentru că nu se demodează. Iar când am zărit pe site-ul celor de la Trei “A fost odată un dulap”, direct cu gândul la Narnia m-am dus, ca apoi să văd întrebarea “Cum s-a născut Narnia?” și atât mi-a trebuit, n-am stat mult pe gânduri și am făcut-o a mea cu ajutorul celor de la editură, cărora țin să le mulțumesc din suflet pentru exemplarul oferit.

George este un băiețel în vârstă de 8 ani care are probleme cu inima. Este mare fan al romanului lui Lewis, “Leul, vrăjitoarea și dulapul”, însă-l macină o curiozitate, cum s-a născut Narnia, iar aici este nevoie să apeleze la ajutorul surorii sale, Megs. Deși a fost reticentă la început, Megs prinde curaj și ajunge să se întâlnească cu autorul, în speranța că va primi răspunsul așteptat de George, însă ce primește este mult mai mult…primește povești din copilăria autorului pe care să i le istorisească apoi fratelui ei. Cum decurge povestea, va îndrum să aflati…o găsiți pe site-ul editurii aici.

Mi-a fost dat să descopăr o poveste minunată și, asemeni lui George, eram foarte curioasă să aflu cum a luat naștere Narnia, ce l-a determinat pe autor să creeze acest ținut mirific și de unde atâta imaginație, cine este Faunul sau Vrăjitoarea ori Felinarul, însă mi-au fost dezvăluite mult mai multe decât m-am așteptat. Am pătruns în viața lui Jack, așa cum și-a dorit el să fie numit, și nu Clive, prin amintirile sale depănate lui Megs, l-am putut observa încă din copilărie și până-n prezent, fiecare povestire de-a sa venind la pachet cu câte o învățătura, chiar dacă trebuia să sapi puțin dupa ea.

Pe George l-am îndrăgit de la primele pagini, iar când am realizat că boala de care suferă îi răpește din viață, m-am întristat teribil. În ciuda bolii, George era plin de viață și entuziasm, nu lăsa ca boala să-l controleze, acest lucru mi-a înmuiat inima, dar și când Megs a acceptat “misiunea”…iubirea dintre frați este nemărginită și te poate împinge să faci lucruri pe care nu credeai că le vei face vreodată. Fără să realizeze, Megs iese din zona ei de confort și permite necunoscutelor să intre în viața ei, conștientizând că nu e chiar asa de greu să accepți, din când în când, o mică provocare. Relația dintre George și Megs este una puternică și extrem de frumoasă, deși îi desparte o diferență de 9 ani.

“A fost odată un dulap” este un roman emoționant și sensibil despre puterea poveștilor, cum schimbă cărțile viața unei persoane, este despre iubire în toate formele ei, relația dintre frați, cât de puternică și minunată se poate dezvolta, dar mai ales este despre speranță și cum să înveti să mergi mai departe, în ciuda tuturor încercărilor întâmpinate de-a lungul vieții. Este o carte cu o magie aparte și reușeste să mângâie prin frumusețea sa…

“Ori de câte ori te-ai săturat de viață, începe să scrii: cerneala este un leac minunat pentru toate durerile omenești.”

“Poate că atunci când știm că vom pierde pe cineva îl iubim mai tare și mai nestăpânit.”

“Totul este un mister, Megs. Poveștile și de unde vin ele. Fizica și felul în care funcționează universul. Suntem privilegiați că încercăm să înțelegem, fie că e vorba de o poveste sau de o ecuație matematică.”

“Genul de povești create de domnul Lewis – basmele, miturile, universurile care se înfășoară în jurul acestor lumi – se află în interiorul lumii noastre (…). Povestirile astea ne fac să ne reamintim ceva ce am uitat. Ele fac în așa fel încât un băiețel să vrea să sară din pat ca să vadă ruinele unui castel. Poveștile de felul ăsta ne trezesc.”

“Felul în care poveștile ne schimbă nu poate fi explicat. Se poate doar simți. La fel ca iubirea.”

• Titlul original: ”All of Us Villains”
• Autori: Amanda Foody, C.L. Herman
• Serie: ”All of Us Villains”
• Volum: I
• Editura: Corint
• Imprint: Leda Bazaar
• An apariție: 2022
• Număr pagini: 464
• Traducere de Monica Șerban

TE-AI ÎNDRĂGOSTIT DE ÎNVINGĂTORII JOCURILOR FOAMEI.

ACUM, PREGĂTEȘTE-TE SĂ-I ÎNTÂLNEȘTI PE MALEFICII VĂLULUI SÂNGERIU!

Luna Sângerie răsare. Vălul Sângeriu cade. Începe turnirul!

În fiecare generație, la răsăritul Lunii Sângerii, șapte familii din izolatul oraș Ilvernath numesc câte un campion pentru a concura într-un turnir în care se luptă pe viață și pe moarte.

Premiul? Control exclusiv asupra unui izvor secret de magie înaltă, cea mai puternică resursă din lume, despre care se credea că este de mult secată.

Anul acesta însă, o carte scandaloasă scoate la iveală secretele turnirului și îi aduce pe cei șapte noi campioni în centrul atenției la nivel mondial. Volumul oferă, de asemenea, informații valoroase pe care participanții din anii anteriori nu le-au avut la dispoziție, respectiv o perspectivă asupra strategiilor, secretelor și punctelor slabe ale celorlalte familii. Și, cel mai important, le dă posibilitatea de a alege: să-și accepte soarta sau să-și rescrie moștenirea.

Oricum, aceasta este o poveste care trebuie scrisă cu sânge.

“Șapte familii putrede dintr-un oraș nesemnificativ, care se luptă pentru cea mai puternică magie din lume. De ce ați merita așa ceva?”

De dinainte de sărbători mă tot pornesc să citesc “Toți suntem malefici”, am zis că pun de un #buddyread cu Anto, dar nu s-a mai nimerit și abia acum am reușit să ajung la carte. Am citit-o în 8 ore și vă mărturisesc mai jos ce m-a zorit să o citesc atât de repede.

“Toți suntem malefici” a fost un fel de Hunger Games, doar că în loc de arme, are magie, și-n loc de districte și tribute, sunt șapte familii care-și aleg campioni pentru a participa într-un turnir, unde premiul este magia înaltă. Mi s-a părut extrem de insensibil din partea familiilor să-și constrângă copii să participe la acest turnir, mai ales că unii dintre ei nu-și doreau titlul de campion, dar nici să fie prinși într-o luptă pe viață și moarte. Că doar unul poate fi campion…

Foarte greu m-am conectat cu povestea, m-am izbit, din nou, de numeroase detalii și descrieri (nu știu cum am ales ultimele titluri, că m-au bătut psihic cu paginile încărcate de descrieri), știu că au fost esențiale pentru poveste și s-a observat acest lucru, din ele aflam mult mai multe despre familiile din Ilvernath și mi-am putut forma anumite idei în privința lor. Un alt aspect ce m-a zăpăcit maxim au fost personajele secundare, mi s-au părut a fi foarte multe și la un moment dat nu mai stiam care cine e și ce treabă are în toată povestea asta. Trecusem prin 200 de pagini și eu eram tot mai confuză, în loc să mă lămuresc. Până am zis gata, urmăresc doar personajele principale și aia e tot, nu mă mai complic cu secundare, mai ales că aveam unele bănuieli în ce le privește, bănuieli ce mi s-au confirmat.

Mi-a plăcut că am avut parte de perspectivă multiplă din partea personajelor principale, mi-a fost mult mai ușor să le urmăresc firul evoluției, să le pătrund în gânduri și să descopăr parte din secretele famiilor lor, dar și ale lor personale. Pot spune că pe la pagina 300 am reușit să mă lămuresc cum trebuie și să-mi fie mai ok să parcurg titlul, cam târziu, știu, dar tot a fost bine decât să ajung la final la fel de zăpăcită ca la început.

Au fost și câteva răsturnări de situație pe care nu le-am prevăzut, alianțe neașteptate, trădări și minciuni, manipulări, parte din ele au reușit să mă surprindă și să mă țină captivă în poveste, altele nu m-au impresionat, cumva le simțeam venind, parcă erau evidente. Cu tot cu bănuieli confirmate, confuzie și zăpăceală în capul meu, sunt tare curioasă de cum va evolua povestea în volumul următor, m-a lăsat puțin în pom finalul acestui volum și îmi trebuie musai răspunsuri, nu se poate altfel… Până atunci, găsiți și voi volumul aici pe site-ul editurii, căreia țin să-i mulțumesc pentru exemplatul oferit.

“În familia Lowe nu li se spuneau copiilor povești cu monștrii ca să știe cum să îi nimicească. În familia Lowe li se spuneau asemenea povești pentru ca ei înșiși să devină monștrii.”

“Monștrii nu te pot răni când tu însuți ești un monstru.”

“Aici nu există prieteni. Numai oameni care te omoară acum și oameni care te omoară mai târziu.”

 “Fericirea veșnică a unui copil este coșmarul unui monstru.”

“Să ai ca dușman un campion e rău. Dar și mai rău e să ai prieten un campion.”

“Cred că în adâncul sufletului lor, unii oameni nu vor ca poveștile lor să aibă un final fericit.”

• Titlul original: ”Kingdom of the Wicked”
• Autor: Kerri Maniscalco
• Serie: ”Kingdom of the Wicked”
• Volum: I
• Editura: Leda Edge
• An apariție: 2022
• Număr pagini: 432
• Traducere: Simona Ștefana Stoica

Două surori. O crimă brutală. O dorință de răzbunare atât de puternică, încât va dezlănțui însuși Iadul…

Și o tulburătoare poveste de dragoste.

Emilia și sora ei geamănă, Vittoria, sunt streghe, vrăjitoare care trăiesc în secret printre oameni, încercând din răsputeri să treacă neobservate și evitând astfel să fie persecutate. Într-o noapte, Vittoria nu ajunge să servească cina la renumitul restaurant sicilian al familiei. La scurt timp după, Emilia găsește corpul iubitei sale surori profanat într-un mod barbar. Cu sufletul bucăți, pornește pe urmele celui care i-a ucis geamăna, dornică să-i răzbune cu orice preț moartea, chiar dacă asta înseamnă să recurgă la magia neagră, care a fost de mult interzisă. Apoi Emilia îl întâlnește pe Wrath, unul dintre prinții conducători ai Iadului, în privința căruia însă a fost avertizată încă din copilărie. Wrath pretinde că este de partea Emiliei și că a fost însărcinat de stăpânul său să rezolve misterul crimelor în serie care tulbură insula. Totuși, când vine vorba de cei Malefici, nimic nu este așa cum pare…

Provocarea celor de la editura Corint a venit la fix, s-au gândit să realizeze un reading challenge pentru anul 2023, iar provocarea pentru ianuarie a fost și încă este să citim un #enemiestolovers , eu alegând “Regatul celor Malefici”, că tot aveam în plan să citesc titlul luna aceasta.

Deși mi-am propus să nu mai încep alte serii până nu le închei pe cele deja începute, e tare greu să mă controlez, ispitele sunt prea mari. Așa că m-am avântat în seria lui Kerri Maniscalco, serie despre care am auzit și citit atâtea păreri, că ajunsesem să o visez nopțile, mai ales la cât se vorbea despre Wrath și Emilia…

Emilia este o vrăjitoare, Wrath un prinț al Iadului, un demon, drumurile lor ajung să se intersecteze când Emilia își găsește sora geamănă ucisă. Deși a fost prevenită să-i evite pe Malefici, Emilia nu poate sta deoparte și să lase această crimă nesoluționată, iar Wrath îi propune ajutorul său. Cu ce scop…asta vă rămâne să aflați… Găsiți volumul pe site-ul editurii aici.

Am pornit cu mari așteptări, sincer, la cât de lăudată e seria, și am fost puțin dezamăgită când am văzut cât de greu merge parcurgerea cărții, paragrafele detaliate, acțiunea statică, simțeam că fac cu capul. Citisem aproape 100 de pagini în 3 ore și nu se întâmplase nimic semnificativ și mă bătea un gând necurat de a o abandona. Dar apoi am mai cugetat și am zis că dacă până la 150 nu se schimbă nimic, cu părere de rău, o las a amarului și aia e, că doar nu mă forțez doar de dragul de a cunoaște un personaj. Ei bine, după alea 100 de pagini, s-au mai schimbat puțin treburile, a apărut Wrath în peisaj și acțiunea s-a mai dezmorțit puțin, tensiunea se simțea în aer și tachinările dintre demon și vrăjitoare erau la locul lor. Parcă altfel a mers lectura din acel puțin, deși n-a fost una strălucită.

N-am dus lipsă de paragrafe detaliate și descrieri, au fost din plin, de aici și înaintarea greoaie a mea cu lectura, mă așteptam la o acțiune mai alertă, nu știu de ce, dar când colo, am dat peste slow burn, cu care eu nu mă prea împac. Cum se nimerește, nu știu, mă depășește să înțeleg acest lucru…poate și pentru că-s genul de persoană care-i la subiect și nu-mi place să o lălăi aiurea, asta așteptând și de la cărțile citite. Înțeleg tachinările dintre personaje, chiar le savurez, dar nu mă fierbe prea mult, că turbez, nu alta…

Mi-a plăcut de Emilia, impulsivitatea ei, chiar dacă o cam băga în bucluc, cum reușea să se descurce în unele situații critice, dar și de Wrath, așa Malefic cum era, deși tind să cred că doar la suprafață, că sufletul nu mi-a dat semne că ar fi atât de rău. Sau poate e doar impresia mea și m-a indus în eroare cu farmecul său… Să-i urmăresc împreună, să fiu martoră la tatonările dintre ei, a fost o plăcere, zâmbeam ca o puștoaică și parcă abia așteptam să se întâmple ceva mai intens, să mă ia cu palpitații la inimă.

Deși nu pot spune că acest volum m-a dat pe spate sau că m-a impresionat într-un mod deosebit, am o mică curiozitate în privința volumul doi, mai ales că finalul m-a lăsat cu un mare semn de întrebare și-mi doresc să aflu ce se va întâmpla în continuare cu Emilia și Wrath. Sper doar să fie, o idee, mai alert decât primul, că de nu, apuc câmpii cu tot slow burn-ul…

”Maleficii sunt creaturi ale nopții, născute din întuneric și din lumina lunii. Și sunt puși doar pe distrugere. Păziți-vă inimile; dacă li se oferă șansa, vi le vor smulge din piept și vă vor bea sângele fierbinte în noapte!”

”Răzbunarea este o emoție puternică. Te transformă într-o pradă ușoară atât pentru ființele umane, cât și pentru demoni. Nu-i permite nimănui, vreodată, să știe ce te motivează cu adevărat. Dacă oricine altcineva află ce-ți dorești cel mai mult pe lume, atunci acea ființă va rosti tot felul de minciuni seducătoare și jumătăți de adevăr pentru a te manipula. Va ști exact care-ți sunt limitele, ce să ofere și ce nu ai refuza niciodată. Va deține avantajul. Primul tău obiectiv ar trebui să fie să rămâi în viață. Restul pot fi elucidate pe parcurs.”

”Tânjesc după putere mai mult decât după bani sau după sânge ori după plăceri trupești. Și nu există putere mai mare decât aceea de a alege. Aș minți pentru asta. Aș fura, înșela, mutila și ucide. Dacă aș putea, mi-aș vinde din nou sufletul pentru asta, vrăjitoareo…”

”La fel ca la un joc de cărți, viața îți oferă adesea o mână pe care nu ai ales-o.”

”Dragostea este cea mai puternică formă de magie dintre toate. Mai presus de orice, amintește-ți asta! Te va călăuzi întotdeauna în direcția pe care trebuie să o urmezi.”

• Titlul original: ”All The Missing Girls”
• Autor: Megan Miranda
• Editura: Leda
• Colecția: Leda Bazaar
• An apariție: 2022
• Număr pagini: 464
• Traducător: Liviu Szöke

Un fenomenal roman de debut cu o provocare care te va ului: povestea este relatată în sens invers!

Au trecut zece ani de când Nicolette Farrell a părăsit Cooley Ridge. Zece ani de când s-a despărțit de Tyler, bărbatul cu care credea că avea să se căsătorească. Zece ani de când cea mai bună prietenă a ei, Corinne, a dispărut, iar, de atunci, nimeni nu a mai aflat nimic despre aceasta.

Când e informată că tatăl ei este bolnav, Nic locuiește în Philadelphia, iar viața pe care o duce aici nici că ar putea fi mai diferită de cea din adolescență. Imediat după apelul telefonic, tânăra revine în Cooley Ridge pentru a avea grijă de părintele ei, dar, la câteva zile de la întoarcerea în orășelul natal, o altă fată dispare, iar pe Nic o încearcă un sentiment terifiant de déjà-vu.

În timp ce încearcă să afle ce s-a întâmplat cu tânăra respectivă, Nic descoperă adevăruri șocante despre vecinii ei, despre propria familie, dar și despre ceea ce s-a petrecut cu adevărat cu prietena ei, Corinne, în acea noapte bizară din urmă cu zece ani.

“Toate fetele dispărute” a fost prima mea întâlnire cu scrierea autoarei și încă nu știu ce părere să am, sincer. Ori n-am nimerit eu romanul potrivit, ori nu rezonez cu scrierea ei, dar ceva n-a cuplat între mine și titlu️, deși am fost tare entuziasmată în privința sa, mai ales pentru că este thriller, gen care-l devorez fără să mă gândesc de două ori atunci când îmi pică în mână.

Am întâlnit-o pe Nic, care revine, după zece ani, în localitatea natală atunci când este anunțată de boala tatălui ei, lăsând în urmă viața ce și-a format-o în alt oraș. Însă întoarcerea ei nu este una liniștită pentru o fată dispare la scurt timp de la revenirea sa în Cooley Ridge, Nic având un sentiment de deja-vu. În urmă cu zece ani, prietena ei cea mai bună, Corinne, a dispărut fără urmă, iar până-n prezent nu s-a aflat nimic despre aceasta. Încercând să afle adevărul și ce s-a întâmplat cu fata dispărută, Nic scoate la iveală secrete tulburătoare…

Posibil să fi fost de vină modul în care a fost redată acțiunea, și anume în sens invers, sau faptul că nu am reușit să leg nicio conexiune cu personajul principal, ceva n-a mers. Chiar și așa, m-am ambiționat să o duc până la final, în ideea că se va schimba ceva, dar interesul meu s-a pierdut pe drum și când m-am apropiat de ultima pagină, nu m-a mai impresionat nimic. Recunosc, a fost bulversant să urmăresc evenimentele invers de cum s-au întâmplat, dar totodată și interesant, pentru că n-am mai întâlnit astfel de prezentare până-n prezent, și sigur bulversarea mea a fost de vină și mi-a fost  greu să urmăresc firul poveștii. Să mai menționez și faptul că povestea a fost mult prea detaliată, pe alocuri chiar se pierdea esența și obosea, ori eu așa am simțit și fiind totul redat din perspectiva lui Nic, gândurile și trăirile ei, nu a fost exact cum mă așteptam. Aș fi preferat mai multe perspective, mai puține detalii și mult mai la subiect povestea, nu lălăială fără sens, poate atunci ar fi stat altfel treaba între mine și titlu.

Daniel m-a iritat teribil, fratele lui Nic, dar și Corinne, am simțit eu că ceva nu e ok în privința ei, din dezvăluirile lui Nic mi-am făcut o anumită părere…Personajul principal, Nic, nu mi-a insuflat niciun fel de sentiment și mi s-a părut ștearsă. Dar dacă stau bine să mă gândesc, n-am avut la suflet niciun personaj din poveste.

M-am lăsat păcălită de prezentarea făcută cărții, cum că se aseamănă cu “Fata din tren” și “Fata dispărută”, titluri pe care le-am adorat și care mi-au bubuit mintea, “Toate fetele dispărute” n-a fost să fie cum mă așteptam și n-am găsit nicio asemănare între ea și celelalte două titluri. N-a fost să fie iubire între noi și sunt tristă, sincer, pentru că aveam așteptări, din păcate mă aflu în tabăra celor care n-au rezonat absolut deloc cu povestea…

• Titlu original: ”The Merciless Ones”
• Autor: Namina Forna
• Serie: Deathless
• Volum: II
• Editura: Trei
• Colecția Fiction Connection Young 
• Număr pagini: 512
• An apariție: 2022
• Traducător: Anca Bărbulescu

“Vor spune că suntem războinice… sau monștri?“

Au trecut șase luni de când Deka le-a eliberat pe zeițe și a descoperit cine este ea cu adevărat. Regatul e sfâșiat de războaie. Oteranii spun că jatu sunt trădătorii neamului, iar despre Deka se crede că e un monstru.

Dar adevărata bătălie abia a început, iar Deka trebuie să conducă operațiunile. Un simbol ciudat i se arată în templele de venerare și pe armuri. E ceva neobișnuit în legătură cu el; e suficient doar să-l privească și Deka își pierde cunoștința. Și mai rău, pare să-i învingă puterile. Nu poate să comande sau să comunice cu noile urlătoare-ale-morții. De fapt, nici măcar nu le înțelege când vorbesc.

Deka știe că eliberarea zeițelor este doar începutul. Și că acea forță întunecată ce pândește e de nestăvilit, iar ceva sinistru legat de acel simbol amenință regatul – ceva neîmblânzit pe care armata ei va trebui să-l oprească înainte ca omenirea să se năruie. Însă puterile Dekăi sunt din ce în ce mai mari… iar arma ei cea mai periculoasă ar putea fi chiar ea însăși.

Am citit “Sânge auriu” în urmă cu zece luni și de atunci am tot așteptat să apară volumul doi, mai ales că fusese anunțat de către editura Trei că urmează să apară. Ei bine, a apărut în decembrie, la Gaudeamus, și am fost în extaz, nu alta, nu știam cum să pun mâna mai repede pe el, să mă reîntorc în universul creat de autoare, să mă reîntâlnesc cu Deka și Keita, dar și cu gașca lor de luptători.

Am primit un exemplar din partea editurii chiar de sărbători, cadou de Moș Crăciun, iar bucuria a fost imensă, le și mulțumesc pe această cale, însă am amânat lecturarea volumului până după sărbători, să mă pot dedica așa cum trebuie poveștii, să nu fiu bulversată de alte activități și foarte bine am făcut, nici că puteam alege un moment mai prielnic.

O să încerc pe cât posibil să nu dau spoiler, având în vedere că este al doilea volum dintr-o trilogie (așa știu eu ca e, dar poate se întinde pe mai multe volume povestea…), știu că o să-mi fie greu, mai ales că mă încearcă numeroase sentimente și simt că explodez în momentul de față, chiar și scriindu-vă aceste rânduri.

Cum ziceam, am citit “Sânge auriu” anul trecut prin martie, dacă nu mă înșel, și-mi era puțin teamă, că începând “Suflete necruțătoare” fără să fac o recapitulare, ceva, a primului volum, sigur voi pierde din esență și o să mi se pară ciudat, mai ales că universul creat este extrem de complex. Dar n-am avut parte de dificultăți, autoarea a avut grijă să mai reamintească, pe ici, pe colo, mici detalii esențiale din primul volum și chiar au ajutat enorm, așa că am putut să mă cufund în lectură fără probleme.

Să îi reîntâlnesc pe Deka și Keita, dar și restul războinicilor, a fost o reală încântare, mi-a fost tare dor de ei și abia așteptam să-i revăd în acțiune, să urmăresc unde îi mai poartă drumul destinului și ce pericole mai înfruntă. Însă peste de am dat, nimic nu avea să mă pregătească. Răsturnări de situație fără număr, care veneau în valuri, abia apucam să procesez un eveniment, că eram lovită de altul, minciuni peste minciuni și un joc mârșav al manipulării din partea cui nu mă așteptam, m-am simțit eu trădată, nu doar Deka. Parcă am trăit acest volum, atât de intens a fost și cu o acțiune așa alertă, în ciuda paragrafelor încărcate de detalii care mă cam băteau psihic, dar acestea au aduc ce trebuie poveștii și ajunsesem să mă obișnuiesc cu ele, chiar să le savurez, mai ales când erau descrise scene de luptă.

Nici că se putea un volum doi mai bun de atât, a fost perfect, cel puțin pentru mine, a avut de toate: de la relații strânse de prietenie și susținere, la reale dovezi de iubire, chiar s-au înfiripat iubiri noi și n-am mai putut de drag, m-am topit efectiv, suspans, trădări, secrete și minciuni, manipulări și mult neprevăzut. Să vă mai spun că Deka a evoluat enorm și nu doar ea, s-a văzut acest lucru și ador cum a construit-o autoarea, a făcut-o și mai puternică decât în primul volum, a maturizat-o, devenind un personaj feminin principal badass și demn de urmărit.

Abia aștept să aflu ce a pregătit autoarea pentru volumul trei, chiar dacă e grea așteptarea…

“Furia e o emoție neproductivă. Prefer răzbunarea. Rece, superbă…perfectă.”

“Uneori minciunile sunt pentru binele tău. Te împiedică să cazi pradă celor care-ți vor răul.”

• Titlu original: ”The One”
• Autor: John Marrs
• Editura: Trei
• Colecția Fiction Connection 
• An apariție: 2019
• Număr pagini: 464
• Traducător: Mihaela Apetrei

Cum îţi găsești perechea? Foarte simplu: îţi faci un test ADN și, în scurtă vreme, urmează să fii potrivit cu partenerul perfect. Aceasta este promisiunea companiei Potrivește-ţi ADN-ul, care a descoperit gena capabilă să determine sufletul pereche. Milioane de oameni din întreaga lume au beneficiat de serviciile companiei.
Dar există și dezavantaje: distrugerea multor relaţii și schimbarea concepțiilor despre iubire și romantism.
Cinci oameni au primit vestea că au fost „Potriviţi”. Fiecare urmează să-și cunoască adevărata dragoste, dar nu tuturor le este garantată fericirea. Pentru că până și sufletele pereche pot avea secrete înfiorătoare…

Prima lectură a anului 2023, și prima recenzie pe blog, este “Suflete pereche” de John Marrs, titlu ales de soț pentru provocarea 12 cărți pentru 12 luni, cele împachetate, provocare pe care am văzut-o anul trecut la Delia și pe care mi-am dorit s-o fac și eu, dar până m-am decis, s-a terminat anul, așa că în 2023 nu am mai ratat-o. Doar că în loc de împachetare, le-am făcut bilețele, mi-a dat ideea Anto și mi s-a părut mult mai practică, dar și economică în privința hârtiei folosite. Așa că, mi-am propus ca la început de lună să parcurg titlul extras din bilețel (tot de soț), să fiu sigură că nu ratez cartea.

Nici nu puteam să încep luna mai bine de atât, exact cum îmi doream, cu un titlu pe măsură. Am mai citit de la autor și “Pasagerii”, titlu care m-a captivat de la prima pagină și până la ultima, lăsându-mă blocată la final, însă nici “Suflete pereche” n-a făcut excepție, sincer. Am pătruns în viața a cinci personaje care-și descoperă adevărata dragoste prin intermediul unui site. Ce poți să-ți dorești mai mult decât să afli cine este sufletul tău pereche, să știi alături de cine poți trăi până la adânci bătrâneți? Ai curajul necesar de a cunoaște persoana respectivă față în față sau nu? Să accepți rezultatul primit sau să-ți continui viața ca și până acum, fără a ține cont de un răspuns primit pe mail?

Recunosc, povestea m-a prins de la primele pagini, în ciuda oboselii ce o simțeam după seara de Revelion. Cu tot cu pauze dese și necesare, gândul tot la carte mi-a fost și oricât mi-am spus că nu mă grăbesc să o termin, ceva mă îndemna să citesc fără oprire. Pe măsură ce avansam, descopeream tot mai multe secrete de-ale personajelor, ajungeam să le cunosc mai bine și să-mi doresc să aflu ce vor face în continuare, dacă riscă sau nu și cum va evolua povestea din acel punct. O dată ce m-am văzut trecută de jumătate, mi-a fost imposibil să las cartea din mână, povestea mă obseda și nu mă puteam desprinde, eram năucită de dezvăluiri și de răsturnările de situație, citind paginile cu sufletul la gură, neștiind ce urmează să se mai întâmple.

Mi s-a părut super interesantă ideea descoperirii sufletului pereche cu ajutorul ADN-ului, originală chiar, de aici probabil și atracția asta nebună față de poveste. Oricum ar fi, autorul mi-a demonstrat că poate teșe povești originale și abia aștept să mai citesc și alte titluri de-ale sale. Acum că am citit “Suflete pereche” și realizând experiența cu ea, îmi este ciudă pe mine că m-a așteptat doi ani în bibliotecă fără să-i acord atenție. Dar mă consolez cu faptul că acum a fost momentul ei și s-a observat acest lucru.

”Suflete pereche” a fost acel gen de carte care m-a ținut cu sufletul la gură, m-a năucit cu secretele sale și numeroasele răsturnări de situație, m-a luat pe nepregătite nu doar o dată și chiar am savurat momentele surpriză. Captivează de la primele pagini, are capitole scurte și chiar dacă sunt multiple perspective, trecerea de la una la alta este lejeră și firul poveștii se poate urmări cu ușurință, mai ales că dă un fel de dependență și cu greu te poși desprinde de poveste. Dacă n-ați citit-o până acum, vă îndrum să vă pierdeți printre paginile ei.

• Titlu original: Snøsøsteren
• Autor: Maja Lunde
• Ilustrator: Lisa Aisato
• Editura: Arthur
• An apariție: 2021
• Număr pagini: 200
• Traducător: Simina Răchițeanu

Mai e o săptămână până la Crăciun, iar casa lui Kristian e mai tristă ca oricând. Nici vorbă de decorațiuni, miros de turtă dulce și clementine – anul ăsta părinții lui n-au scos nici măcar sfeșnicul de advent. Toată familia suferă după Iunia, sora cea mare, și pare că tristețea nu o să-i părăsească niciodată…

Într-o seară, la bazinul de înot, Kristian vede un nas pistruiat lipit de geam. Când iese de acolo face cunoștință cu Hedvig, cea mai vorbăreață și mai veselă fată din câte a văzut până atunci. Cei doi se împrietenesc pe dată și împreună descoperă care sunt lucrurile cu adevărat importante.

Și, cine știe, poate că anul acesta o să vină Crăciunul…

“Sora de zăpadă” mi-a captat atenția de când am văzut-o, pentru prima dată, la @citibila, în varianta originală, apoi a dezvăluit că este tradusă și la noi, la editura Arthur. Nu știu cum s-a făcut, dar mi-am tot dorit-o de atunci, însă abia anul acesta am reușit să o obțin și asta datorită celor de la Cartepedia, cărora țin să le mulțumesc din suflet pentru exemplarul oferit.

Este o carte superbă, atât povestea, cât și ilustrațiile cuprinse, merită toată atenția voastră, dar să iau lucrurile pe rând. Povestea ne face cunoștință cu Kristian, un băiat care și-a pierdut sora mai mare și care simte că sărbătorile de anul acesta nu vor mai fi la fel ca cele din anii trecuți, mai ales că este și aniversarea sa în ziua de Crăciun. Kristian ajunge să o cunoască pe Hedvig, o fetiță vorbăreață și mereu cu zâmbetul pe buze, cu spiritul Crăciunului în suflet și entuziasmată de tot ce o înconjoară. Cei doi se împrietenesc foarte repede și Hedvig reușește să îi amintească lui Kristian de ce Crăciunul este atât de minunat și ce anume este important la această sărbătoare.

Povestea pornește cu mare veselie și entuziasm, totul este de-a dreptul magic, însă pe măsură ce avansezi, devine tot mai emoționantă și scoate la iveală detalii dureroase. Recunosc, bănuiam ce mă așteaptă, însă emoția ce am ajuns să o simt citind cartea, m-a surprins pănă și mine. Este extrem de profundă și are un puternic impact emoțional, mai ales dacă ai avut o pierdere în familie, resimți cu totul diferit povestea. Este minunată și dureroasă în același timp, dar îți arată și care este farmecul sărbătorilor.

Ilustrațiile, că tot am zis că le iau pe rând, m-au lăsat fără cuvinte. Sunt realizate atât de viu, personajele prind viață prin intermediul ilustrațiilor și te captivează cu fiecare pagină parcursă. Doar privindu-le, îți poți face idee de cum va evolua povestea pe parcurs și ajung să te mângâie atunci când simți nevoia. Eu chiar am mângâiat ilustrațiile, unele dintre ele, când treceam peste un cadru mai sensibil, simțind nevoia de a aduce măcar puțină alinare personajelor.

“Sora de zăpadă” este o carte cu o poveste extraordinară, pe care o recomand și nu prea, de a fi citită în această perioadă, datorită subiectului pe care-l atinge, și anume pierderea unei persoane dragi și cum gestionează copii această pierdere și nu numai. Este o poveste frumoasă și tristă, emoționantă și încărcată de speranță, care ne arată cum percepe fiecare pierderea cuiva drag și cum alege să treacă peste, desi nu mereu face alegerea potrivită. Fie că o citiți în preajma Crăciunului, fie în orice alt moment al anului, “Sora de zăpadă” nu trebuie să lipsească din lista voastră de cărți citite și nici de pe rafturile bibliotecii. Vă garantez că nu veți regreta! O găsiți aici pe site-ul cartepedienilor.

”Dar ce este de fapt spiritul Crăciunului? Nu e ciudat să știi atât de bine ce înseamnă spiritual Crăciunului și totuși să-ți fie atât de dificil să descrii acest sentiment? Spiritul Crăciunului e ca un sentiment moale, de plus, care îți gâdilă degetele de la picioare și care îți face inima să bată puțintel mai repede, dar nu atât de repede încât să te deranjeze. Spiritul Crăciunului e genul acela de sentiment care te îmboldește să-ți deschizi larg brațele și să îmbrățișezi pe cineva. Spiritul Crăciunului te face să cânți, să râzi și să ai noduri în gât. Toate deodată. Dacă spiritul Crăciunului  ar avea o culoare, ar fi galben cald, așa cred. Deși culoarea tipică a Crăciunului este roșu. Fiindcă spiritul Crăciunului aprinde în mine o lumină, exact ca o făclie.”

”(…) zăpada putea să te facă să simți spiritul Crăciunului. Mai ales zăpada ce cădea acum din cer. Nici prea deasă, nici prea apoasă, nici pres rece, dar nici înțepătoare. Doar cristale ușoare și frumoase, ce se așterneau pe acoperișurile caselor, pe copaci și pe străzi. Acopereau tot ce era urât și cenușiu. Atenuau toate sunetele, de parcă lumea era împachetată într-o blană moale de oaie. Chiar dacă zăpada era rece, parcă reușea să facă lumea mai caldă, mai plăcută și mai sigură.”

”E minunat că așa ceva s-a întâmplat, chiar dacă e imposibil, doar știi că între cer și pământ există lucruri pe care nu le putem explica, chiar e un motiv de bucurie, nu-i așa? Faptul că lumea e plină de lucruri inexplicabile și fantastice, pe care nu le înțelegem, fiindcă din acest motiv viața merită trăită, Kristian, nu crezi? Doar asta ne face viața interesantă!”

• Titlul original: ”Povești de citit la Crăciun”
• Editura: Girasol
• An apariție: 2022
• Număr pagini: 96

Bucură-te de tot ce are mai frumos Crăciunul în această carte magică! Citește povești înduioșătoare cu personaje simpatice.

Această carte reunește povești tipărite în condiții grafice de excepție și în format mare.

Poveștile atent selecționate și ilustrațiile extraordinare fac din această carte un dar minunat pentru cei mici.

“Povești de citit la Crăciun” este un volum ce cuprinde patru povești cunoscute și îndrăgite de toată lumea, atât prichindei, cât și adulți, și anume: “Spărgătorul de nuci”, “Colind de Crăciun”, “Nașterea Domnului” și “Noaptea de Ajun”.

Fiecare dintre cele patru povești sunt superb ilustrate, ilustrații care te farmecă și te poartă pe tărâmuri magice, în vremuri de mult trecute sau chiar în nopțile din preajma Crăciunului, reușind să captiveze și să transmite, ele însele, propria poveste, fără a fi nevoie a mai parcurge textul. Nu mă îndoiesc de faptul că acest volum va fi îndrăgit tare și recitit în apropierea Crăciunului, dacă vă decideți să puneți mânuța pe el.

Eu, personal, mă declar fascinată de acest volum, la fel și soțul meu. El a fost primul care a răsfoit cartea, s-a uitat la ilustrații și a rămas profund impresionat, zicându-mi: “Noi de ce nu am avut cărți de genul când am fost mici? Uite cât e de frumoasă și ce ilustrații are… Te-ai tot uita la ele și nu te-ai satura. Sigur și la bebe o să-i placă atunci când crește mare și va înțelege.”. Exact același gând l-am avut și eu, dacă nu a fost posibil să mă bucur în copilărie de asemenea cărți, se va bucura bebele meu, când va înțelege care e treaba cu cărțile și lectura.

Până atunci, țin să le mulțumesc celor de la Cartepedia pentru volumul oferit, copilașii din mine, atât la propriu, cât și la figurat, au fost tare încântați de parcurgerea poveștilor, deși le-am citit de nenumărate ori când am avut ocazia, iar pe voi vă îndrum să o aduceți în biblioteca celor mici și, de ce nu, celor mari, sau să o dăruiți, ar fi un cadou mai mult decât potrivit; găsiți cartea aici. Poate fi citită, lejer, și de către copilașii mai mari, care deja cunosc literele, este ușor de parcurs, textul este foarte accesibil și nu vor întâmpina niciun fel de dificultate în a-l parcurge, mai ales că are și un fond potrivit.