“O mie de săruturi” de Tillie Cole (recenzie)

  • Titlul original: “A thousand boy kisses”
  • Autor: Tillie Cole
  • Editura: Litera
  • Colecția: New Moon
  • An apariție: 2021
  • Număr pagini: 400
  • Traducere de Mădălina Boboc

UN SĂRUT DUREAZĂ O CLIPĂ DAR O MIE DE SĂRUTURI POT DURA O VIAȚĂ

Când Rune Kristiansen se mută din Norvegia în Georgia împreună cu părinții când abia împlinește cinci ani, Poppy Litchfield, fata noilor lui vecini, îi devine cea mai bună prietenă. Mai mult chiar, cei doi copii devin de nedespărțit și își promit să rămână cei mai buni prieteni pentru totdeauna. Iar peste ani, după ce ajung să trăiască împreună primul sărut și își promit să își dăruiască o mie de săruturi, fiecare împărtășit într-o clipă specială din viața lor, nimic nu îi mai poate despărți. Dar se pare că destinul le pune prietenia și iubirea la încercare și îi desparte vreme de doi ani.

Reîntors din Norvegia în liniștitul orășel Blossom Grove, Rune, acum un adolescent rebel de 17 ani, se gândește la un singur lucru: de ce Poppy, prietena lui din copilărie, fata pe care o considerase sufletul său pereche și care promisese că avea să-l aștepte, a rupt orice legătură cu el fără nici o explicație? Dar, când află adevărul crud din spatele tăcerii lui Poppy, își dă seama că adevărata încercare a destinului abia acum începe: timpul este cel mai mare dușman al iubirii lor, amenințând cele o mie de săruturi promise.

“O mie de săruturi” a făcut ravagii în vară, Aida şi Andreea au fost devastate de poveste, iar din ce văzusem pe story-urile Aidei, titlul a frânt inimile multor altor cititori. De atunci am trecut-o pe wishlist, mi-o luasem pe kindle, la un moment dat, în ideea că poate reuşesc să o strecor printre cărţile stabilite în TBR, apoi am văzut că cei de la Litera au tradus-o şi atât mi-a fost, trebuia să pun mâna pe ea şi fizic, e o cu totul altă senzaţie când ştiu că pot parcurge povestea în format fizic. Şi de această dată am apelat la Cartepedia pentru a o obţine şi ţin să le mulţumesc pe această cale, deşi povestea mi-a frânt şi mie inima, precum altor cititori, dar îmi asum pentru că am căutat-o…

La vârsta de cinci ani, Rune se mută din Oslo, Norvegia, în Blossom Grove, America, fiind cât de poate de trist de schimbare, însă Poppy, o fetiţă de aceeaşi vârstă cu el şi vecina sa, se pare, îi iese în cale, se prezintă şi-i mărturiseşte că vor fi cei mai buni prieteni pentru totdeauna. Vreme de zece ani, cei doi chiar au fost cei mai buni prieteni, dar şi mai mult, au devenit un cuplu, dezvoltând o relaţie invidiată de mulţi adolescenţi. Relaţia lor este pusă la grea încercare, întrucât Rune este nevoit să se reîntoarcă în Oslo alături de familia sa, pentru o perioadă determinată de doi ani… În aceşti doi ani în care au fost despărţiţi, atât Rune, cât şi Poppy au suferit numeroase schimbări, iar relaţia dintre ei nu mai este ce a fost. La întoarcerea sa în Blossom Grove, Rune este dispus să afle de ce s-a răcit relaţia dintre el şi cea mai bună prietenă a sa, totodată şi iubirea vieţii lui…

Mi-a fost dat să descopăr o poveste dulce precum o acadea, dar şi sfâşietoare, din păcate. Deşi pe alocuri a fost previzibilă pentru mine, tot a reuşit să-mi rupă inima şi să-mi fure lacrimi. Povestea dintre Rune şi Poppy m-a înduioşat teribil, m-am bucurat enorm pentru ei, mai ales pentru Rune, ştiind cât de greu trebuie să-i fi fost să-şi schimbe domiciliul la o vârstă atât de fragedă şi cât de mult contează să îţi faci chiar şi un singur prieten, care să tea jute să te adaptezi mult mai uşor unui nou mediu. Aşa relaţie, precum a lor, este una de vis şi cred că oricine îşi doreşte una la fel, însă nu mereu se întâmplă, mai ales că trecerea timpului poate avea un impact puternic asupra ei. M-am topit urmărindu-I pe protagonişti, m-am bucurat pentru fiecare împlinire de-a lor, dar am şi suferit alături şi pentru ei, chiar mă aşteptam să se întâmple ceva urât.

Nu aş vrea să vă dau prea multe detalii pentru a-i descoperi şi voi frumuseţea, cu riscul de a vă rupe sufletul în mii de bucăţele. Mie, personal, mi l-a rupt de nenumărate ori, deşi îmi făcusem speranţe că va fi bine, într-un final…ultimele pagini ale cărţii m-a fatalizat teribil, activându-mi acel “ugly cry” şi toate suspinele posibile, m-a atins acolo unde trebuie şi m-a determinat să mă gândesc la unele aspect legate de viaţă… Am mai spus asta şi-n alte recenzii, deci ştiu că mă repet, dar orice operă de ficţiune are un sâmbure de adevăr, iar adevărul ascuns printre paginile acestei cărţi este cutremurător.

Vă recomand cu dragă inimă “O mie de săruturi” şi vă sfătuiesc să vă înarmaţi cu multe cutii de şerveţele pentru că va fi nevoie, cu cât mai multe, cu atât mai bine. “O mie de săruturi” este o poveste emoţionantă, care vorbeşte despre prietenie şi cât de puternică este şi poate devein aceasta, despre prima iubire şi fiorii săi, despre suferinţă şi pierdere, dar mai ales despre frumuseţea fiecărei clipe din viaţă şi cum să te bucuri de ea la maxim. Titlul îl găsiţi pe site-ul cartepedienilor aici, nu ezitaţi şi puneţi mâna pee a, va merita, iar dacă aveţi îndoieli, un mesaj către Aida şi sigur vă convinge…

„Viaţa asta…e o aventură minunată atât timp cât avem parte de ea. O aventură în care să ne bucurăm şi să iubim din tot sufletul înainte de a pleca în cea mai lungă aventură dintre toate.”

„Nu ştiu de ce, dar mă fascina să imortalizez momente. Poate pentru că uneori momentele sunt cele cu care rămânem. Nu există a doua şansă. Momentele definesc viaţa – sau poate reprezenta viaţa. Dar imortalizarea unui moment pe peliculă îl face să dăinuie pentru totdeauna.”

„(…) lucrurile cele mai frumoase în viaţă se duc repede, ca floarea de cireş. Pentru că un lucru atât de frumos nu poate şi nici nu trebuie să ţină o veşnicie. Durează puţin pentru a ne aminti cât de preţioasă este viaţa, după care dispare la fel de uşor cum a apărut.”

„Frumuseţea absolută se destramă uşor. Iubirea noastră dăinuie de atâta vreme, încât ne dă o lecţie. Ne arată câtă dragoste poate exista în noi.”

„Am ajuns la concluzia că pentru cei bolnavi moartea nu e atât de greu de îndurat. Pentru noi, durerea dispare, în cele din urmă, ne îndreptăm spre un loc mai bun. În schimb, pentru cei rămaşi în urmă, durerea nu face decât să se amplifice.”

„(…) ne amintea că viaţa trebuia trăită. Că viaţa era fragilă ca un fir de aţă, dar în această fragilitate exista putere. Exista dragoste. Exista un scop. Ne amintea că viaţa era scurtă, că nu trăim veşnic şi că nu ne putem împotrivi voinţei destinului. Ne amintea că nicio secundă nu trebuia irosită. Că trebuia să trăim din plin şi să iubim din tot sufletul. Să ne îndeplinim visurile, să luăm parte la tot felul de aventuri…să imortalizăm momente. Să trăim frumos.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s