“Regatul” de Jo Nesbø (recenzie)

  • Titlul original: “Kongeriket”
  • Autor: Jo Nesbø
  • Editura: Trei
  • Colecţie: Fiction Connection
  • Anul apariţiei: 2021
  • Număr de pagini: 704
  • Traducere de: Andrei Covaciu

Doi frați. Un orășel de munte. Secrete adânc îngropate.

Roy n-a părăsit niciodată orășelul pașnic de munte unde a crescut, spre deosebire de Carl, fratele său mai mic, care a fost nerăbdător să plece și să lase în urmă trecutul dureros. Ca toată lumea, și Roy a crezut că fratele lui a plecat pentru totdeauna.
Dar Carl are planuri mari pentru orașul său natal. Iar atunci când se întoarce împreună cu soția lui misterioasă și o idee strălucită de afaceri, tensiuni mocnite și rivalități vechi tulbură liniștea locului.
Roy își dă seama că se simte în mod inexplicabil atras de Shannon, soția lui Carl, atracție care va avea consecințe devastatoare.
În scurt timp, ceea ce părea o întoarcere acasă triumfală se va transforma într-un șir de evenimente nefaste, care amenință să distrugă tot ce prețuiește Roy, pe măsură ce secrete de familie de mult îngropate încep să iasă la iveală…

Jo Nesbø, ce-ai făcut cu mine?

Am pornit la drum alături de Andrei în “Regatul”, și deși a furat startul, l-am întrecut, sorry, not sorry, iar dacă, printr-o minune, citeşti această recenzie, să ştii că îţi mulţumesc din suflet pentru acest buddy read. Mi-a fost imposibil să o mai las deoparte după ce s-a dezmorțit acțiunea și evenimentele ce aveau loc m-am prins complet, astfel, am dat gata 700 de pagini în mai puţin de două zile, dacă ar fi să cumulez orele pe care le-am petrecut citind acest titlu. Totodată, vreau să mulţumesc şi editurii Trei pentru oportunitatea de a face cunoştinţă, într-un final, cu unul dintre romanele lui Jo Nesbø, mi-am dorit să îl cunosc mai devreme, însă, în acelaşi timp, m-am şi temut de această întâlnire, era prea Laudat şi-mi era să nu cumva să dau vreun rateu, că doar nu ar fi fost prima dată…

Revenind la “Regatul”, am avut plăcerea de a-l întâlni pe Roy, un bărbat tăcut, care nu iese în evidenţă cu absolut nimic, dar care, totodată, este şi un fin observator, rar scăpându-i ceva din vedere. A făcut parte dintr-o familie disfunţională, cu un trecut tulburător şi încărcat de secrete, dar se pare, că oricât de mult încearcă să îşi păstreze misterele, acestea ameninţă să răbufnească. Roy a ales să rămână în satul natal, după ce părinţii le-au decedat, spre deosebire de Carl, fratele său mai mic, care a ales să plece pe meleaguri străine şi să lase în urmă urăţenia trecutului. Dar se pare că tot spre casă trage, întrucât Carl, după 16 ani de la părăsirea casei părinteşti, revine, şi nu singur, ci cu o soţie şi un plan măreţ de afacere. Întoarcerea sa nu miroase deloc a bine, cel puţin aşa simte Roy, iar cele ce urmează să se petreacă de la revenirea lui Carl, trezesc la viaţă amintiri de mult îngropate şi nu numai…

Începutul lecturii a fost unul extrem de anevoios, poate şi pentru că nu eram familiarizată cu scrierea autorului, primele 150 de pagini au mers destul de greu, aveam impresia că citesc paginile mecanic, nu se întâmpla nimic, îmi formasem niște idei și nu se materializa nimic, însă când m-am apropiat de sfertul cărții, am fost lovită şi nu eram deloc pregătită pentru ce avea să vină în continuare. Pe cât de încet a fost începutul poveştii, pe atât de dinamică a fost apoi. Ajunsesem să citesc paginile pe nerăsuflate, iar seara, când lăsam cartea din mână, mă lua durerea de cap de la cât m-am concentrat și dedicat lecturii, eram total bulversată, dar îmi părea și rău că trebuie să continui lectura în dimineața următoare. Dovada cât de mult am savurat romanul este că am topit aproape 300 de pagini în patru ore. Am fost absorbită de poveste și a fost de-a dreptul explozivă, nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine de-a lungul paginilor, iar ceea ce citisem m-a fatalizat maxim.

Povestea din “Regatul” este extrem de dubioasă și am avut tendința să cred că tocmai această dubioșenie m-a atras, ideile formate au prins contur la un moment dat și chiar m-au îngrețoșat, nu-mi doream să se materializeze, ci să rămână doar simple bănuieli, pentru că-mi era imposibil să cred ceea ce tocmai citisem, mi se părea inuman şi nu era deloc normal ce se întâmpla. Mă durea să descopăr asemenea detalii, deşi mă aşteptam, într-un fel, la astfel de dezvăluiri, cum ziceam, avea o dubioşenie maximă povestea, dar cum a fost totul învăluit în mister, secrete rămâneau în familie, întrucât familia era cea mai importantă, totuşi, deşi se ştia că nu e ok se ce întâmpla, s-a încercat şi o revenire la normalitate. Am rămas plăcut surprinsă de personaje, Roy, aşa misterios cum era, m-a atras, sincer, pe Carl l-am simţiti eu a fi un şmecheraş şi-un parşiv, scuze, în schimb, de Shannon, soţia lui Carl, am fost de-a dreptul fermecată, aparenţele au fost tare înşelătoare în ce o priveşte, iar acest aspect m-a fermecat. Chiar am ajuns că o admir şi să o urmăresc cu drag de-a lungul poveştii, la fel şi pe Roy. Îi înţelesem acţiunile, statutul de frate mai mare şi veşnica nevoie de a proteja, dar, la un moment dat, îmi doream să mai lase protecţia deoparte şi să îşi vadă de treabă. Personajele şi acţiunile lor m-au dus cu domnul Ripley al Patriciei Highsmith, iar dacă aţi citit volumele publicate la editura Paladin, probabil vă veţi da seama la ce mă refer, dacă nu, găsiţi recenziile celor două volume pe blog dacă sunteţi curioşi, şi rămăsesem stupefiată de uşurinţa acţiunilor lor, cât de natural şi normal li se părea totul.

Un aspect ce nu m-a încântat foarte tare și mi s-a părut că face povestea haotică a fost faptul că acțiunea, deși avea loc în prezent, avea treceri și la evenimente din trecut, însă fără a fi anunțat ceva în prealabil. Realizam, când ajungeam la un nou capitol sau la următoarea parte a cărții că sunt purtată în trecut, într-un alt intervall de timp, la alte acțiuni ce avusesră loc, dar și dezvăluiri, ca apoi, să fiu din nou mutată în prezent. Poate dacă ar fi fost anunțată această trecere, într-un fel anume, haosul din poveste nu ar mai fi avut loc, iar lectura ar fi fost mult mai lină…aceasta este o părere ce mă priveşte doar pe mine, poate altora nu le impune nicio dificultate.

Cu haos, pe alocuri, cu dezvăluiri ce mi-au zburlit părul și acțiuni ce m-au determinat să consider personajele bolnave, “Regatul” m-a cucerit și m-a convins că nu am de ce să mă mai tem de Nesbo. Sau poate am?… Titlul dezvăluie o poveste cutremurătoare, o familie disfuncţională, abuzuri fizice, violenţe, numeroase secrete, dar și o analiză psihologică a omului, cât de înșelătoare sunt aparențele, cât de mult contează atenția chiar și la cele mai nesemnificative detalii, are personaje cu trecuturi tulburătoare, evenimente ce te şochează şi care te determină să te întrebi cât de nebună este lumea în care trăieşti…Cartea o găseşti pe site-ul editurii aici, dacă a mea recenzie a reuşit să îţi stârnească puţin curiozitatea în ce priveşte acest stand alone a lui Jo Nesbø.

„Chinurile alegerii – aveţi idee ce înseamnă asta? E atunci când faptul că ai de ales te face să simţi cum te sufoci, nu alegerea pe care o face în cele din urmă. Când îţi dai seama că orice ai alevge vei rămâne treaz nopţile, perpelindu-te şi întrebându-te dacă alegerea făcută a fost cea justă.”

„Suntem o familie. Ne avem unii pe alţii, şi pe nimeni altcineva. Prieteni, iubite, vecini, localnici, statul. Toate acestea sunt o iluzie, nu fac nici cât o ceapă degerată când ai nevoie de ajutor.”

„Liber ca păsările cerului? Ne amăgim cu asta. E doar ceva în care ne place să credem în vreme ce ne rotim în acelaşi cerc blestemat. Suntem nişte păsări ţinute într-o colivie, doar că această colivie este atât de largă, iar gratiile ei sunt atât de subţiri, încât nici măcar nu le vedem.”

„Dragostea s-ar fi risipit aşa cum dispare curcubeul întins peste crestele munţilor când îl vezi din maşină. Nu pentru că dragostea aia ar fi fost amăgire, ci pentru că toate curcubeiele trebuie privite dintr-un anumit unghi – din afară şi de la o anumită distanţă -, şi nu de-aproape. Iar dacă se întâmplă să mai găseşti curcubeul acolo când ajungi pe creasta muntelui, o să descoperi că nu există niciun chiup cu galbeni la capătul lui, doar tragedii şi vieţi sfărâmate.”

„Cu toţii minţim, a spus ea. Chiar şi când credem că spunem adevărul. Ce numim noi adevăr este doar minciuna care ne convinge cel mai bine. Iar abilitatea noastră de a crede minciunile necesare n-are nicio limită.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s