“Enigma camerei 622” de Joel Dicker (recenzie)

  • Titlul original: “L’Énigme de la chambre 622”
  • Autor: Joël Dicker
  • Editura: Trei
  • Colecţie: Fiction Connection
  • Anul apariţiei: 2021
  • Număr de pagini: 624
  • Traducere de: Doru Mareș

Într-o noapte de decembrie, la Palace de Verbier, în Alpii elvețieni, are loc o crimă, iar anchetatorii nu reușesc să ajungă la nicio concluzie.
După mulți ani, în vara lui 2018, un scriitor venit în vacanță se cazează la același hotel, fără să-și imagineze că va ajunge să se lase absorbit de acest caz.
Ce s-a petrecut în camera 622 de la Palace de Verbier?


Cu precizia unui ceasornicar elvețian, Joël Dicker își duce cititorii în inima orașului său natal, de-a lungul unui roman diabolic și imprevizibil, cu un triunghi amoros, jocuri de putere, lovituri sub centură, trădări și gelozii, într-o Elveție care nu este chiar atât de liniștită cum pare.

Joel Dicker m-a cucerit complet de când am citit „Adevărul despre cazul Harry Quebert”, despre care v-am împărtăşit mai multe impresii pe blog aici, iar de atunci mi-am dorit să descopăr şi celelalte titluri ale sale traduse la editura Trei, însă până-n prezent, nu am reuşit. Iar când s-a anunţat apariţia unui nou titlu marca Dicker, mintea mea s-a scurt-circuitat şi atât mi-a trebuit, mai ales când am văzut că a fost lăudat de Andrei Cioată, dorinţa de a citi şi eu „Enigma camerei 622” a devenit şi mai aprinsă. Planete s-au aranjat în aşa măsură încât să am oportunitatea de a parcurge cartea la scurt timp de la apariţie şi asta doar datorită editurii, acesta fiind şi motivul pentru care vreau să le mulţumesc pe această cale, astfel am astăzi ocazia de a vă detalia şi vouă mult mai multe în ce priveşte acest titlu, deşi l-am parcurs în urmă cu câteva zile…

“Enigma camerei 622”mi-a oferit o mega surpriză când am început să o citesc, şi anume faptul că unul dintre personajele principale este chiar autorul sau cel puţin autorul a ales să-i dea numele său, a cărui poveste se împletește cu a unui alt personaj, una învăluită în mister și intrigantă, privind o crimă ce a avut loc, cu mulți ani în urmă, la hotelul unde Scriitorul este cazat. Deși se presupune că este în vacanță, Joel se lasă absorbit de “Enigma camerei 622”, iar vacanța nu prea mai este vacanță. Cealaltă poveste ne introduce în viața lui Macaire Ebezner, un bărbat în vârstă de 41 de ani, mereu văzut de ceilalți ca o persoană bună de nimic, inclusiv de părintele său, este mânat de gelozie și invidie, dar simte și o mare sete de putere. Toate acestea și nu numai, dau contur vieții lui Macaire, dar îl și determină să acționeze diabolic, gânduri haotice îl străbat și totul ia o turnură neașteptată… cum ajung să se intersecteze cele două poveşti, a Scriitorului şi a lui Macaire, deşi au loc la o distanţă considerabilă de timp, eu vă sfătuiesc să aflaţi, titlul îl găsiţi pe site-ul editurii aici, veţi da peste o poveste care necesită multă răbdare din partea voastră, dar care merită cu vârf şi îndesat, întrucât vă va purta într-o cursă dementă…

Acest roman în roman m-a prins de la primele pagini și deși mă temeam că voi avea dificultăți în a mă conecta cu personajele și a lor poveste, nu a fost deloc asa. Au fost anumite detalii care m-au bulversat, ce e drept, unele descrieri m-au cam muncit, dar au avut ele o importanță ce a fost relevantă mai târziu. Am avut oportunitatea de a descoperi poveştile şi a altor personaje, întrucât am avut parte de fire narrative şi din partea acestora, care mi-au trezit interesul mai mult şi mai mult în ce privea povestea. Devenisem extrem de curioasă încotro se va îndrepta toată ancheta făcută de Scriitor şi Scarlett, unul dintre personajele de care au am prins mare drag, deşi nu a fost dezvoltat foarte mult, dar am fost şi extrem de surprinsă de intrigi, vieţile paralele pe care le duceau personajele, înşelătoriile ce aveau loc, ca să nu mai menţionez şi numeroasele secrete. A fost şi dramă şi mister, iar eu am căzut pradă de la primele pagini şi cu greu m-am putut detaşa de poveste, îmi doream să citesc mai mult şi mai repede, să aflu o data pentru totdeauna deznodământul, fusesem fiartă la foc mic o bună bucată de timp şi sucită pe toate părţile de m-a zăpăcit de cap, iar finalul…chiar nu l-am prevăzut şi pur şi simplu m-a blocat. Aveam în minte atât de multe teorii, trăisem cu impresia că simţisem făptaşul, dar şi motivul, dar când colo, nu s-a întâmplat cum am crezut eu…

Pot să vă spun cu mâna pe inimă că am savurat fiecare pagină a acestui titlu, cu tot cu detaliile sale, deşi eu nu sunt fană şi mereu le dau skip cât mai mult posibil, întrucât îmi doresc alertă peste alertă peste alertă, iar “Enigma camerei 622” mi-a dat alertă să mă sature. Când credeam că am un moment de respiro, se mai întâmpla ceva şi iar mi se accelera pulsul, dar chiar a meritat să fiu purtată în această cursă şi să descopăr misterul ce învăluie camera 622 a hotelului Palace de Verbier din Elveţia. Însă ceva ce am uitat să menţionez este faptul că m-am lăsat fermecată de peisajul ilustrat pe coperta cărţii sau mai bine spus pe supracoperta cărţii, aşa un dor de munţii elveţieni m-a lovit şi parcă mă îndeamnă şi pe mine să evadez într-o vacanţă la hotelul respectiv, doar că fără crime şi nebunii, mi-aş dori o vacanţă liniştită…

Dar până atunci, aflaţi şi voi care este treaba cu “Enigma camerei 622”, vă promite multe răsturnări de situaţie, secrete, personaje cu trecut dureros, gelozii, înfruntări, legături de familie, iubiri puternice şi periculoase, sacrificii şi multe, multe altele. Nu dau prea multe din casă, mai păstrez şi eu misterul, dar chiar vă recomand din tot sufletul acest roman.

“Durerea nu cunoaşte reguli.”

“Oamenii consideră deseori că scrierea unui roman începe cu o idee. Deşi romanul îmcepe înainte de orice cu o dorinţă: cea de a scrie. O nevoie care te cuprinde şi pe care nimic nu o poate împiedica, o nevoie care te îndepărtează de toţi şi de toate. Dorinţa aceasta de a scrie o numesc maladia scriitorilor. Puteţi deţine cea mai bună dintre intrigile unui roman, dacă nu aveţi şi nevoia de a scrie, n-o să faceţi nimic.”

“Ştii de ce iubirea e un joc complicat? (…) Fiindcă iubirea nu există. E un miraj, o creaţie a spiritului. Sau, dacă prefer, iubirea nu există, potential, decât dacă nu se concretizează. E o emanaţie a spiritului, făcută din speranţă, aşteptare şi reprezentări.”

“Omul care ştie să te facă să râzi ştie să te facă să trăieşti, fiindcă sentiment mai frumos decât acesta nu există (…). Fiindcă râsul este mai puternic decât orice, mai puternic chiar şi decât iubirea şi decât pasiunea. Nu-l regreţi niciodată şi-l trăieşti întotdeauna din plin. Când se încheie eşti de fiecare data satisfăcut, ai mai vrea, însă fără a cere mai mult. Până şi amintirea râsului este întotdeauna agreabilă.”

“Moartea celui de lângă tine e de parcă ţi s-ar smulge inima din piept şi ţi s-ar cere apoi să trăieşti mai departe.”

“Moartea împiedică reîntâlnirea, dar nu poate întrerupe dragostea. E şi acum cu mine. Pentru totdeauna.”

“Câte suntem în stare să facem pentru a-I apăra pe cei ce ne sunt dragi! Aşa arătăm că viaţa noastră are rost.”

“Unde se duc morţii? Pretutindeni unde ne putem aminti de ei. Şi mai ales în stele. Căci ele nu încetează să ne urmeze, să danseze şi să sclipească în noapte, chiar deasupra capetelor noastre.”

“Viaţa este un roman care ştii de la început cum se termină: la sfârşit, eroul moare. Cel mai important nu este deci cum se termină povestea, ci cum îi umplem paginile. Fiindcă viaţa, la fel ca romanul, trebuie să fie o aventură. Iar aventurile sunt vacanţele vieţii.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s