“Furia Dimineții” de Pierce Brown (recenzie)

• Titlul original: “Morning Star”
• Autor: Pierce Brown
• Serie: Serie: “Red Rising Saga”
• Volum: 3
• Editura: Paladin
• Colecţie: Paladin SCI-FI Masters
• An apariţie: 2017
• Număr pagini: 688
• Traducere din engleză de Iulia Pomagă

Abandonat de Mustang, luat drept mort de Fiii lui Ares, adus în pragul nebuniei de singurătatea și întunecimea de mormânt a carcerei în care este ținut închis, Secerătorul e redus la acel Darrow din Lykos care era la începuturi. Totul pare pierdut. Dar cu ajutorul prietenilor pe care încă-i mai are, Darrow reușește să evadeze din mâinile Șacalului, ceea ce se dovedește cea mai ușoară parte a misiunii lui. Cea mai complicată este să-i inspire pe cei asupriți să găsească curajul să se revolte, puterea să rupă lanțurile, îndrăzneala să viseze la o lume complet diferită față de tot ce știau până acum. Căci a venit în sfârșit momentul revoluționării Societății abuzive.

Au trecut patru luni de când am avut deosebita plăcere de a face cunoştinţă cu Darrow, dar şi de a pătrunde în universul creat de Pierce Brown, însă şi o lună de când am finalizat al doilea volum al trilogiei, şi anume „Furia Aurie”, a cărei recenzie o găsiţi pe blog aici. Dacă am spus că mi-a fost greu să scriu despre „Furia Roşie”, aşa cum stă mărturie recenzia postată în martie pe blog aici, ei bine, îmi este şi mai greu să vorbesc despre „Furia Dimineţii”, mai ales că am finalizat-o în urmă cu câteva ore şi încerc pe cât posibil să vă las impresii la cald, să mă descarc de tot ce am acumulat în aceste patru zile în care am citit volumul.

În „Furia Roşie” l-am întâlnit pe Darrow la doar 16 ani, proaspăt căsătorit cu Eo, prietena sa din copilărie şi totodată un Sondor al Iadului, încă de atunci marginalizat, exploatat la maxim şi nevoit să facă numeroase sacrificii, atât pentru el şi familia sa, cât şi pentru cei care reprezentau Roşii. În „Furia Aurie”, Darrow a avut parte de o evoluţie armonioasă, dacă îi pot spune aşa, s-au văzut diferenţele de la primul la cel de-al doilea volum, încă îşi purta luptele interioare şi frământările nu-i dădeau pace, nu mai ştia în cine să aibă încredere şi-n cine nu, cine îi sunt prieteni, dar şi duşmanii. În schimb, în „Furia Dimineţii” evoluţia lui Darrow a explodat, efectiv, sau cel puţin mie aşa mi s-a părut, am rămas marcată de aceasta şi nu numai, toată povestea cuprinsă între coperţi mi-a dat daună totală, în toate modurile posibile. Ştiam eu de ce le duceam dorul personajelor, dar în acelaşi timp, mă şi temeam să încep acest volum…

M-a frânt de la primele pagini şi s-a jucat murdar cu sentimentele mele, deşi trebuia să mă aştept la aşa ceva, ulterior mi-am spus că nu am să-mi mai permit să mă ataşez de niciun personaj, pentru că nu mai vreau să sufăr. Da sigur, cine credeţi că s-a ţinut de promisiune? Eu cu siguranţă nu…şi mi-a fost frântă inima nu doar o dată, dar am şi plâns cu lacrimi amare. Acum, retrăind cele citite pentru a vă putea reda ce am simţit parcurgând volumul, îmi vine să plâng, ştiind cum mi-a călcat în picioare sufletul, fără a ţine cont de nimic… Ce satisfacţie trebuie să fi avut autorul când a scris povestea, ştiind că ne va distruge, pe mine, cel puţin, m-a „fatalizat”, nu alta…a fost mafelic, vă spun eu, malefic de-a dreptul…aş ţipa la el, dacă aş putea, l-aş scutura bine de tot şi l-aş trage la răspundere pentru a fost capabil să facă…

Probabil, dacă mă urmăriţi pe Instagram, să fi văzut, la momentul când m-am apucat de volum, că nici nu a fost nevoie să parcurg primele 100 de pagini pentru a fi doborâtă emoţional şi de atunci am avut convingerea că mă va termina pe toate planurile, şi psihic, dar şi emoţional (mult mai mult decât a făcut în mai puţin de 100 de pagini…). Cu fiecare pagină parcursă, mă temeam tot mai mult pentru ceea ce mi se va dezvălui, unde voi mai fi purtată, pe ce planete, dar şi la ce bătălii voi fi martoră, la cine voi mai fi nevoită să renunţ şi pe cine să mai plâng. Eram ca pe ace, sincer, am citit volumul cu frica-n sân şi am avut momente când uitam să respir, la propriu. Acţiunea a fost exact aşa cum trebuie, alertă la maxim, parcă le-a întrecut pe celelalte două ori l-am citit eu toată înfocată, ceea ce nu contest. Am avut şi episoade când am dat din mine cele mai urâte grimase, mai ales la scenele încărcate de cruzime şi brutalitate, diverse metode de tortură, mi-au zburlit părul pe mine şi-mi venea greu să cred că li se întâmplă personajelor toate cele ce eu citesc. Am fost jucată pe degete, înşelată şi manipulată, chiar până şi de personaje la care nu mă aşteptam nici măcar o clipă, deşi am avut hint-uri de-a lungul lecturii, acum la gata, le conştientizez, ce să mai…e prea târziu deja. M-au trecut toate transpiraţiile şi fiorii cu fiecare pagină parcursă, iar pe lângă luptele sângeroase şi tacticile politice, am avut parte şi de iubire, unele relaţii chiar m-au surpins şi mi-au adus un zâmbet ştregăreţ pe chip, nu le-am aşteptat, dar m-am bucurat din plin de ele, nu au lipsit nici relaţiile de prietenie, din ce în ce mai strânse, volumele anterioare au ajutat la consolidarea acestora, iar familia şi-a spus cuvântul. Deşi se spune că familia în care te naşti, nu o alegi, totuşi, familia nu este reprezentată doar de legătura sângelui, ci şi de cea a sufletului, iar „Furia Dimineţii” a fost plină de suflet…

Darrow este un personaj masculin demn de urmat, jos pălăria în faţa autorului pentru modul în care l-a creat, a avut parte de o evoluţie consistentă, dar şi de o poveste pe măsură, care pe mine a reuşit să mă marcheze. Am empatizat enorm cu el şi nu numai, m-a cucerit de la primul volum, iar acum că am citit prima trilogie ce-l are în vizor, pot spune că mi-a intrat sub piele şi-mi va călători prin gânduri multă vreme. Mi-a trezit speranţe, dar mi le-a şi spulberat, am suferit şi m-am bucurat pentru el, în aceeaşi măsură, ce să mai…am trăit povestea sa aşa cum n-am mai trăit de mult o poveste şi nici nu-mi găsesc cuvintele potrivite să exprim tot ce vreau, deşi cred că e suficient ce am „balivernat” până aici.

Dacă nu aţi avut ocazia de a-l cunoaşte pe Darrow până-n prezent sau vă temeţi de această întâlnire, ei bine, aveţi şi de ce vă teme, dar va merita, vă pot garanta. O să vreţi să vă zgâriaţi pe ochi, ulterior, pentru că nu i-aţi acordat atenţie înainte, eu cu siguranţă am impulsul de a mă zgâria pe ochi, mai ales că mi-a tot fost recomandată, însă m-am temut să nu-mi iau vreo ţeapă, doar nu ar fi fost prima dată. Aici nu a fost şi nici nu este vorba de o ţeapă, ci de o poveste explozivă, furioasă, puternică, ce vă va bântui şi după ce veţi da ultima pagină… Mă mănâncă acum că vă scriu aceste rânduri să încep „Furia de Fier”, deşi sufletul îmi este încă făcut bucăţele şi nu mi-am revenit, ar fi cazul să-mi dau două palme să-mi treacă nebunia… Dar revin eu curând şi cu impresii despre „Furia de Fier”, mă cunosc mult prea bine şi ştiu că n-am să rezist mult timp, dar până atunci, ”Rupeţi lanţurile!” alături de Darrow în această trilogie-fenomen!

Ţin să mulţumesc editurii Paladin pentru exemplarul oferit, dar şi pentru oportunitatea de a descoperi această trilogie, găsiţi şi voi volumele seriei aici.

„Timpul nu este un râu. Nu aici. În mormântul ăsta, timpul e piatră. E întuneric, veşnic şi de neînduplecat, singura lui măsură fiind pendulările gemene ale vieţii – respiraţia şi bătăile inimii.”

„Omul nu e o insulă. Avem nevoie de cei care ne iubesc. Avem nevoie de cei care ne urăsc. Avem nevoie de alţii să ne lege de viaţă, să ne dea un motiv pentru a trăi, pentru a simţi.”

„Suntem în război. Iar războiul e al dracului de simplu. Omori inamicul când poţi, cum poţi, cât de repede poţi. Altfel te omoară el pe tine, şi-i omoară şi pe-ai tăi.”

„Cred că cea mai de căcat parte a faptului că îmbătrânim e că suntem destul de inteligenţi să vedem defectele fiecărui lucru.”

„Sunt aici pentru că vreau să cred în tine, Darow. Vreau să cred în ce mi-ai spus în tunelul ăla. Am fugit de tine pentru că nu voiam să accept că singurul răspuns e sabia. Dar lumea în care trăim a conspirat să-mi fure tot ce iubeam. Pe mama, pe tata, pe fratele meu. N-o s-o las să-mi ia şi prietenii care mi-au mai rămas. N-o s-o las să mi te ia pe tine.”

„Un om crede că poate zbura, dar îi e frică să sară. Un prieten nu prea bun îl împinge de la spate. Un prieten bun sare o dată cu el.”

„În război, oamenii pierd ce-i face puternici. Creativitatea. Înţelepciunea. Veselia. Tot ce le rămâne e utilitatea. Războiul nu este monstruos pentru că-i transformă pe oameni în cadavre, ci pentru că-i transformă în maşinării. Şi vai de cei care n-au nicio utilitate în luptă în afară de a hrăni maşinăriile.”

„Nu e un lucru măreţ să mori. (…) Nu când ai apucat să trăieşti.”

„Copil fiind, când mă uitam la tatăl meu, credeam că a fi bărbat înseamnă a deţine controlul. A fi stăpânul şi comandantul propriului tău destin. De unde să ştie un băiat că libertatea o pierzi de cum ajungi bărbat? Lucrurile încep să conteze. Să te apere. Te strâng încet şi inevitabil, creează o cuşcă de neplăceri, termene limită, planuri ratate şi prieteni pierduţi.”

„(…) dreptatea nu înseamnă să repari trecutul, ci viitorul. Nu luptăm pentru morţi. Luptăm pentru cei vii. Si pentru cei care nu s-au născut încă. Pentru şansa de a avea copii. Asta trebuie să urmeze, altfel ce rost are?”

„Ce înseamnă mândria fără onoare? Ce e onoarea fără adevăr? Onoarea nu e ceea ce spui. Nu e ceea ce citeşti. Onoarea e ceea ce faci.”

„Nu suntem Roşii, nici Albaştri sau Aurii sau Cenuşii ori Obsidieni. Noi suntem umanitatea. Noi suntem valul. Şi astăzi ne cerem înapoi vieţile care ne-au fost furate. Ne construim viitorul care ne-a fost promis. Păziţi-vă inimile. Păziţi-vă prietenii.”

„Nu toate vieţile sunt menite să fie blânde. Uneori datoria noastră ne cere să îndurăm asprimea. Chiar dacă asta ne îndepărtează de cei pe care-i iubim.”

„E uşor să fii curajos pe moment, pentru că nu ştii decât ceea ce procesezi în clipa aceea: ce vezi, ce miroşi, ce simţi, ce guşti. Dar asta e doar o mică parte din tot ceea ce există. După aceea, scade tensiunea şi totul se descompune încetul cu încetul, te loveşte oroarea a ceea ce ai făcut şi a ceea ce s-a întâmplat cu prietenii tăi. Ăsta e blestemul acestui răboi spaţial. Lupţi, apoi petreci luni întregi aşteptând, cuprins de plictiseala rutnei. Apoi lupţi iar.”

„E atât de trist să porţi pe braţe trupul cuiva pe care l-ai iubit. Ca o vază în care ştii că nu se va mai afla niciodată o floare.”

„Viaţa nu înseamnă doar să respiri, înseamnă să simţi că exişti.”