”Cronicile din Narnia. Nepotul magicianului” de Clive Staples Lewis (recenzie)

  • Titlu original: The Chronicles of Narnia. The Magician’s Nephew
  • Autor: Clive Staples Lewis
  • Ilustrator: Pauline Baynes
  • Serie: “Cronicile din Narnia”
  • Volum: I
  • Editura: Arthur
  • An apariție: 2020
  • Număr pagini: 182
  • Traducere de Irina Oprea și Radu Paraschivescu

Ce ai face dacă într-o zi cineva ţi-ar oferi un inel fermecat, să călătoreşti cu el în alte lumi – lumi fantastice, care nici nu ştiai că există?

Digory Kirke şi Polly Plummer nici nu ajung să se cunoască bine când, pe neaşteptate, pornesc în cea mai spectaculoasă aventură a vieţii lor. Obligaţi de unchiul Andrew să ia parte la experimentul lui magic, cei doi copii rătăcesc pe tărâmuri dintre cele mai stranii, stăpânite de forţe malefice însetate de putere. Dar când deznădejdea îşi face simţită prezenţa, cântecul miraculos al leului Aslan dă naştere unei noi lumi, Narnia, unde imposibilul devine posibil, iar bunătatea şi iubirea sunt răsplătite însutit.

Mi-am dorit să citesc titlurile ce au stat la baza filmelor din seria ”Cronicile din Narnia” de când am văzut prima ecranizare, însă până-n prezent nu am avut ocazia. Iar acum că am reușit să citesc primul volum, sunt extrem de încântată, mai ales că am fost tare entuziasmată să încep această serie, chiar dacă este una pentru copiii. Și eu sunt un copil prins într-un corp de adult, dar sufletul meu este încă foarte tânăr 😊. Am fost puțin debusolată la început, ce e drept, întrucât mă așteptam ca primul volum să fie ”Leul, vrăjitoarea și dulapul”, dar după ceva cercetări pe Goodreads, se pare că el mereu mă lămurește când am dubii privind cărțile dintr-o serie, am realizat că cea mai bună alegere ar fi să încep cu volumul de față, deși acesta este volumul șase al seriei. N-ar fi prima dată când încep o serie total altfel, deci nu sunt străină de aceste lucruri, dar nu cred că am făcut vreo alegere greșită, urmează să văd cum va fi călătoria alături de volumul următor al seriei, atunci îmi voi putea exprima părerea mult mai concret. Până atunci, vă las mai jos câteva impresii privind ”Nepotul magicianului”.

Digory Kirke şi Polly Plummer s-au cunoscut într-o vară, total neașteptat. Iar cum întâlnirile din copilărie sunt mereu încărcate de aventuri neprevăzute, nici a lor înâlnire nu a dus lipsă de peripeții. Cei doi copii, mânați de curiozitate, au ajuns în biroul unchiului Andrew, rudă cu Digory, și fără să își dorească, au fost constrânși să ia parte la un experiment ce de multă vreme îi ocupa timpul unchiului. Fără prea multe detalii pe care să le ofere copiilor despre acest experiment, Polly și Digory se văd teleportați într-o lume cu totul necunoscută, încărcată de magie, dar și de forțe malefice. Această nouă aventură este una încărcată de suișuri și coborâșuri, nu duc lipsă de pericole, dar totodată au fost și martori la ceva total ireal, și anume, crearea Narniei, unde animalele pot comunica precum oamenii și sunt proprii lor stăpâni, unde bunătatea își spune cuvântul, iar iubirea domină. Ajung să-l cunoască pe leul Aslan, iar această întâlnire le promite alte aventuri…

Cu ușurință m-am pierdut printre pagini și mi-a adus un zâmbet pe chip, dar și în suflet. Știam eu de ce mi-am dorit atât de mult să descopăr această serie, să mă pierd pe tărâmurile magice ale Narniei, dar să iau și eu parte la nașterea ei, alături de Digory și Polly a fost de-a dreptul de vis. Modul cum au fost descrise m-au fascinat și m-au lăsat cu răsuflarea tăiată. Mi-a fost imposibil să mă desprind de poveste, am parcurs-o în câteva ore și-mi venea să mă zgârii pe ochi când am ajuns la final, realizând că-mi doream mai mult și mai mult, iar celelalte volume ale seriei încă nu le am, din păcate ☹, dar ajung eu și la ele cât de curând, sper. Acum ajunsă la final, am ajuns la concluzia că nu am făcut alegerea greșită în a citi acest volum prima dată, întrucât am convingerea că unele elemente cuprinse aici vor aduce o lămurire în următoarele volume, deci am fost extrem de inspirată…

Da, este o carte pentru copiii, iar vârsta pe care o am, nu a fost, absolut deloc, o piedică în a citi acest volum, din contră, mi-a trezit amintiri frumoase din copilărie și m-am simțit copil, din nou, iar călătoria în care am pornit alături de Digory și Polly a fost una extrem de năbădăioasă. M-am luptat cu forțe malefice, am luat parte la creații ireale, am descoperit cât de pură este prietenia legată în anii copilăriei, dar și că magia există dacă îți permiți să crezi în ea. Povestea țesută de autor a fost atât de minunată și sunt tristă că a fost atât de scurtă, însă aștept cu nerăbdare să pun mânuța pe volumul următor, să mă reîntorc în fascinantul tărâm al Narniei…Până ajung eu la ”Leul, vrăjitoarea și dulapul”, vă las aici link-ul către ”Nepotul magicianului”, titlu care a ajuns la mine prin intermediul celor de la Cartepedia, cărora țin să le mulțumesc din toată inima pentru oportunitatea oferită 😊.

Advertisement

3 thoughts on “”Cronicile din Narnia. Nepotul magicianului” de Clive Staples Lewis (recenzie)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s