”Jurnalul secret al lui Hendrik Groen, 83 de ani şi ¼” de Hendrik Groen (recenzie)

• Titlul original: ”Pogingen iets van het leven te maken”
• Autor: Hendrik Groen
• Editura: Art
• Colecții: Musai
• An apariție: 2018
• Pagini: 504
• Traducător: Gheorghe Nicolaescu

Un bestseller internațional în spiritul romanului “Un bărbat pe nume Ove”

Cine e Hendrik Groen? Să fie într-adevăr un octogenar respectabil? Un avertizor de integritate al căminelor de bătrâni din Amsterdam? Sau poate în spatele acestui pseudonim se ascunde un faimos scriitor de limbă neerlandeză. Nimeni nu știe cine e misteriosul Hendrik Groen, ori cât adevăr există în scrierile sale, însă formidabilul succes de care s-a bucurat – a fost tradus în peste treizeci și trei de limbi – l-a făcut să-și continue demersul început pe site-ul revistei Torpedo cu un nou volum în care pune sub lupă un an din viața atașantului personaj. Iată ce spune despre romanele lui: „Nu există nici o frază mincinoasă, însă nu toate cuvintele sunt adevărate.“

Hendrik Groen are 83 de ani, locuiește într-un cămin din Amsterdam și nu poate să sufere bătrânii. Mai exact, detestă smiorcăielile și văicărelile, nelipsitele discuții despre boli și beteșuguri și veșnicele povești despre vremurile de odinioară cu care vin aceștia la pachet. Slavă Domnului, nu toată lumea din cămin e atât de plictisitoare! E suficient să se mai găsească câțiva bătrânei cu un spirit la fel de tânăr ca al lui Hendrik pentru ca clubul Badanumo („Bătrân, dar nu mort“) să ia naștere. Împreună, membrii clubului organizează diverse ieșiri (de la campionate de petancă la ateliere de gătit), perseverează în lupta lor împotriva conducerii căminului, se străduiesc să nu piardă contactul cu „lumea civilizată“ din afara căminului, formează un front comun în fața pesimismului și-a suflului morții care îi înconjoară și încearcă, pe cât se poate, să se bucure de viață.

Dincolo de situațiile comice și comentariile sarcastice se întrezăresc multe amintiri dureroase și răni necicatrizate. Însă, cu luciditate și demnitate, într-un stil lejer și printr-o scriitură simplă, Hendrik Groen ne livrează o înduioșătoare lecție de optimism adresată generațiilor de orice vârstă.

Când mi-au căzut ochișorii pe carte, am fost atrasă în primul rând de bătrânelul ilustrat pe copertă, ca apoi să observ titlul și să fiu purtată cu gândul la Ove și la Herra din “Femeia la 1000 grade”, atât mi-a trebuit ca să fiu determinată să obțin cartea. Am reușit să o aduc alături celor doi bătrânei menționați mai sus, cu ajutorul celor de la Cartepedia, au fost super drăguți și mi-au oferit un exemplar al cărții “Jurnalul secret al lui Hendrik Groen, 83 de ani și 1/4”, le și mulțumesc din suflet pe această cale, o găsiți și voi pe site-ul lor aici.

Așa cum spune și titlul, Hendrik Groen are 83 de ani și un sfert, locuiește într-un cămin de bătrâni și și-a propus ca începând cu 1 ianuarie să țină un jurnal, în care menționează cum se dezfășoară o zi din viața sa și nu numai. Deși el este un bătrânel, nu poate suferi bătrânii, mai ales pe cei ce mereu își plâng de milă, vorbesc doar despre bolile cu care s-au pricopsit sau pur și simplu trăiesc încă în trecut și nu sunt capabili să se bucure de momentele prezentului. Din fericire pentru el, nu toți colegii din căminul său sunt așa, iar împreuna cei cu care i se aseamănă, au luat decizia de a înființa grupul “Bătrân, dar nu mort”, grup în cadrul căruia organizează diverse ieșiri, luptă împotriva pesimismului și a gândurilor privind moartea, încercând pe cât posibil să se bucure de viață (zilele ce le-au mai rămas până vor dispărea de pe pământ).

Deși Hendrik reușește să surprindă numeroase situații comice, dialoguri sarcastice și activități care mai de care mai distractive, printre rândurile iscălite de el se regăsește și tristețea, amintiri dintre cele mai dureroase și răni ce cu greu s-au vindecat, dar care au lăsat în urma lor cicatrici. În ciuda tuturor durerilor suferite, Hendrik ne oferă o adevărată lectie de optimism și ne învață că nu trebuie să vedem bătrânețea ca pe ceva tragic, întrucât ne putem bucura de orice indiferent de vârstă.

De foarte multe ori gândul mi-a zburat la bunicii mei și nu doar o dată am avut impulsul de a-i tot suna, să-i aud măcar câteva clipe, deși doar ce vorbisem cu ei. Hendrik a reușit să susprindă o realitate dureroasă și tristă, dar a încercat să o trateze cât mai distractive posibil. Să-l urmăresc zi de zi a fost o reală încântare pentru mine, prietenii săi s-au dovedit a fi la fel de plini de viață în ciuda vârstei înaintate pe care o au și a bolilor cu care sunt nevoiți să trăiască, însă nu le-au dat așa mare importanță și s-au bucurat de orice le-a oferit viața. Am avut momente când am râs de m-a durut burta, dar și momente când m-am emotionat până la lacrimi, am suferit alături de el si prietenii săi, orice necaz sau durere îi încerca, le-am simțit și eu…Parcurgând jurnalul lui Hendrik, mi-am facut idee de cum e viața persoanelor într-un cămin de bătrâni și am încercat să mă pun și-n locul lor, realizând că este uneori tare tristă, nu primesc atenția necesară, sunt tratați ca și cantitate perisabilă, ceea ce e de-a dreptul cumplit, iar familia…ei bine, uită de ei complet și-i neglijează. Dar ce bine e când ai alături prieteni la fel de năzdrăvani ca tine… Hendrik, în ciuda vârstei de 83 de ani, este pus pe șotii, asemeni unui copil mic, dar se și bucură de lucruri asemeni copiilor, veselia sa este molipsitoare.

“Jurnalul secret al lui Hendrik Groen, 83 de ani si 1/4” este o poveste tragică și comică, în același timp, îți trezește toate sentimentele la viață, te molipsește cu optimismul său și te determină să vezi bătrânețea cu alți ochi. Dacă ați făcut cunoștință cu Ove al lui Fredrik Backman, dar si cu Herra a lui Hallgrimur Helgason, atunci e #musai să faceți cunoștință și cu Hendrik, vă garantez că vă va ajunge la suflet.

”…viața nu înseamnă nimic altceva decât o modalitate cât mai plăcută de a-ți omorî timpul.”

”Sunt prea mulți oameni care dau prea multă importanță propriilor persoane și activităților lor. Nimeni nu e mai mult decât un bob de nisip în pustiu, un fir de praf în univers.”

”Când ești mic, vrei să crești. Ca adult, așa până la vreo șaizeci de ani, vrei mai ales să rămâi tânăr. Când ești foarte bătrân, nu mai ai niciun obiectiv la care să aspiri.”

”Nu-mi place toamna. Da, da, desigur, sunt culori frumoase, însă sunt culorile declinului. În toamna târzie a vieții mele sunt sufficient de des confruntat cu moartea și putreziciunea, nu-mi mai trebuie și harababura asta de Frunze moarte. Toamna miroase ca un cămin de bătrâni. Prefer primăvara, un nou început, cât să compenseze puțin.”