”Poştaşul sună întotdeauna de două ori” de James M. Cain (recenzie)

  • Titlul original: ”The Postman Always Rings Twice”
  • Autor: James M. Cain
  • Editura: Paladin
  • Colecții: Black Pocket
  • Data apariției: 2016
  • Număr pagini: 144
  • Traducător: Gabriel Tudorie

Interzis în Boston la momentul apariţiei din cauza mixului de violenţă şi erotism, Poştaşul sună întotdeauna de două ori este un clasic al romanului noir, care l-a transformat pe James M. Cain într-unul dintre cei mai importanţi scriitori ai literaturii de acest gen. Povestea de dragoste dintre un vagabond şi o femeie căsătorită cu un bărbat pe care nu îl iubeşte ia o turnură neaşteptată în momentul în care cei doi hotărăsc că sunt capabili de orice pentru a fi împreună. Stilul concis, dialogurile vii, personajele puternice şi atmosfera plină de suspans fac din acest thriller psihologic un adevărat page-turner.

Am văzut cartea pe contul de bookstagram al Emmei și țin minte că mi-a spus că i-a plăcut la vremea când a parcurs-o. Ei bine, pe mine m-a atras titlul, dar și coperta complet neagră, ca să nu mai spun că este o carte subțirică și-n două-trei ore o dai gata, ca nimic. Mare lucru nu știam când am ales să mă apuc de carte, nu obișnuiesc să citesc descrierile, dar a reușit să-mi atragă atenția de la primele pagini și n-am putut s-o las din mână până nu m-am văzut ajunsă la finalul ei. O dată ajunsă la ultima pagină am fost extrem de tristă, mi-as fi dorit să fie puțin mai lungă, să aflu ce s-a mai petrecut cu personajul principal, Frank Chambers.

Romanul prezintă povestea de dragoste dintre personajul mai sus menționat, un vagabond care a călătorit prin diverse locuri și nicăieri nu a reușit să se stabilească, și Cora, o femeie căsătorită cu un bărbat pe care nu-l mai iubește ca la începutul relației lor (sau poate nici atunci nu l-a iubit, ci doar a văzut o salvare în el, doar ea știe…). Când pe cei doi îi lovește febra dragostei, se cred capabili de orice pentru a fi împreună, fără a se gândi la consecințe. Așa e iubirea, îți fură mințile și te determină să acționezi într-un fel în care este posibil, ca ulterior, să regreți…sau poate nu…

Cum spuneam și mai sus, este o carte scurtă (are până-n 150 de pagini), antrenantă, cu dialoguri vii, este scrisă foarte simplu, limbajul este unul uzual, nu este deloc încărcată cu cuvinte pompoase, în schimb este încărcată de suspans și te determină să dai pagină după pagină, te prinde în poveste și greu te mai poți desprinde. Nu pot spune că l-am văzut ca pe un thriller psihologic, nu am reușit să pătrund în mintea personajelor pentru a descoperi ce gândesc ele, nemaipomenind de ceea ce simt, am reușit să observ doar că sunt extrem de fucked up, atât Frank, cât și Cora…Fiecare din ei a avut parte de un trecut mai puțin plăcut, acesta fiind probabil și motivul pentru care au luat-o pe arătură la un moment dat.

Prea multe nu pot să vă dezvălui, cert este că mi-a plăcut, nu la modul să mă dea pe spate, însă a reușit să mă relaxaze complet. Este perfectă de parcurs în parc sau oriunde în aer liber, într-o călătorie cu trenul sau pur și simplu cum am citit-o eu: vegetând pe canapea, învelită-n păturică și cu o cană mare de cafea alături (cartea o găsiți pe site-ul celor de la Cartepedia aici 😊).

”Mâine seară, dacă ne întoarcem, o să ne sărutăm. O să fie niște săruturi minunate. Nu de beție. Săruturi cu vise în ele. Săruturi care vin dinspre viață, nu dinspre moarte.”

”Dragostea, când o amesteci cu frica, nu mai e dragoste. E ură.”

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s