Bookurii pentru pitici de la editura Univers Enciclopedic 😊

A trecut ceva timp de când nu v-am mai vorbit despre cărticelele pentru copiii de la editura Univers Enciclopedic, însă mă revanșez în acest articol. La începutul lunii am primit un colet din partea lor și m-am bucurat enorm de cărțile descoperite în colet, eram super încântată să descopăr noi povești, dar să le citesc și celor mici de la Kids, cărțile ”veterane” deja nu mai atrag, simt și ei nevoia de noutăți, se pare. Și mare le-a fost bucuria când au văzut că urmează să audă povești noi, dar să-ți îmbunătățească și cunoștințele…

Ca să puteți ajunge la cartea de pe site, este suficient să dați click pe titlul cărții menționate în articol și vă trimite direct pe pagina unde se află cartea 😊. Sper să vă facă cu ochiul recomandările mele și să-i fericiți pe cei mici ai voștrii, ai mei de la grădi sunt mai mult decât încântați 😊.

”Bine ai venit, vară!” ne prezintă, cu ajutorul ilustrațiilor, o parte din activitățile ce le putem face pe timpul verii, printre care: să mergem la un picnic sau la o plimbare în parc, o vacanță la mare, să construim castele de nisip sau să ne bălăcim în apa mării, putem savura o înghețată, dar avem și posibilitatea de a face o scurtă aventură în pădure pentru a urmări animăluțele din pădure, să observăm cum își petrec ele seara 😊. Este extrem de potrivită pentru copilașii până în doi anișori, întrucât este foarte scurtă, iar ilustrațiile sunt frumoase prin simplitatea lor, dar și foarte expresive, însă se pot bucura de ilustrații și cei mai mărișori, ei au posibilitatea de a ghici activitățile ilustrate în cărticică.

”Ajută-mă să zbor!” estecartea ce i-a distrat foarte mult pe copilașii de la Kids, a devenit noua carte favorită a celor mici, dar și a mea 😊. Cu ajutorul îndrumărilor întâlnite pe paginile cărții, am reușit să ajutăm albinuța să se trezească, să zboare așa cum trebuie, i-am dat chiar și o mână de ajutor în a culege polenul, dar mai ales în a pregăti delicioasa miere…ce ne mai place și nouă mierea 😊.

”Șoricelul Picobello. Aventuri în cada plină cu spumă” – cu versuri amuzante, am descoperit ritualul șoricelului Picobello înainte de nani, aventurile sale în cada plină cu spumă. Ce bucurie mai mare poate fi decât o bălăceală în cădiță înainte de somnul de seară? Cei mici ne-au mărturisit că și ei, din când în când, se joacă în cădița plină cu spumă, cel mai mult fiindu-le pe plac să facă balonașe de spumă, însă trebuie să fie foarte atenți atunci când ies din cădiță, să nu alunece în cazul în care de la atâta distracție, să nu fi scăpat spumă pe jos, chiar m-au atenționat să am și eu mare grijă dacă mă joc în cada plină cu spumă…

”Noapte bună, somn ușor!” este potrivită pentru somnicul de prânz al copilașilor de la grădiniță. Încă de la prima lecturare, cei mici au îndrăgit-o, m-a îmbiat chiar și pe mine la somn cu toate acele ritualuri de adormire. Am parcurs-o de câteva ori, povestea în versuri te poartă foarte ușor spre lumea viselor, iar prichindeii tare obosiți au adormit chiar de la prima citire, mai ales când au avut parte de puțin alint 😊.

”Vreau să mă spăl!” ne spune povestea sconscului Curățel, cel căruia nu-i place să împrăștie mirosuri urâte, lui îi place să se spele bine de tot, să îşi perie blăniţa, să încerce frizuri noi, să se parfumeze din cap până-n picioare şi vrea să se spele întruna, însă celorlalţi sconcşi nu le place să facă asta. Aşa că micului Curăţel îi trece prin cap un gând: dacă el nu este un sconcs adevărat? O poveste amuzantă ce-ți transmite o stare de bine și totodată te învață cum este să fii diferit de ceilalți…

”Ploaia de stele” ne spune povestea Matildei, o fetiță ce a rămas orfană, dar care, din puținul pe care l-a mai avut, a împărțit tuturor celor pe care i-a întâlnit în calea sa. Cu fiecare dar oferit, la final, Matilda a fost răsplătită cu o ploaie de stele în urma generozității de care a dat dovadă. Copilașii au rămas plăcut impresionați de această poveste și mi-au mărturisit că este frumos să împarți și cu ceilalți atunci când ai ceva și ți se cere, indiferent cât ai de puțin, pentru că va veni și răsplata la urmă, iar un zâmbet din partea celuilalt îți poate face ziua mai frumoasă. Trebuie să învățăm să fim mai buni… Cartea este potrivită pentru copilașii trecuți de trei anișori, este mai lunguță și este percepută altfel de copilașii mai mari, au ce învățătură să tragă din ea, au ascultat-o și cei mici, chiar au stat cuminți și atenți la poveste, însă feedback-ul l-am primit din partea celor mai mărișori, de 3-5 ani 😊.

”Dorința” –cui nu-i place să-și pună dorințe, mai ales să se bucure când acestea se împlinesc? Iepurașul nu și-a pus niciodată vreo dorință, însă când primește trei, nu știe ce să facă cu ele, ce să-și dorească, așa că apelează la prietenii săi și le cere sfatul. Dar oare dorințele prietenilor săi se potrivesc și pentru el? Află și tu care este dorința Iepurașului în această frumoasă poveste despre prietenie și, evident, multe dorințe 😊.

”Prima mea enciclopedie despre animale” oferă răspunsuri la numeroarele întrebări ale celor mici în ceea ce privește animăluțele, dar și la întrebările adulților. Am rămas până si eu uluită de unele informații descoperite, care este puiuțul care stă cel mai mult lângă mămica sa, ce animale trăiesc în grup și călătoresc tot în grup, care preferă singurătatea, care își păstrează același partener toată viața, cât de puternice sunt ghearele păsărilor și multe altele. O adevărată delectare să o parcurgi, atât ca adult, dar mai ales ca și copil, ilustrații sunt mai mult decât frumoase și redate atât de bine, încât par a fi reale, doar că dimensiunea lor e așa micuță. Cu siguranță vom reveni la ea ori de câte ori va fi nevoie…

”Marea carte a fluturilor și a altor insecte” – este încărcată de ilustrații minutate, dar și informații utile, explicate pe înțelesul copiilor, dar și pe cel al adulților. Sincer vă mărturisesc, pe mine m-a cucerit de la prima parcurgere și prefer să-mi îmbogățesc cunoștințele din cărți pentru copiii decât din enciclopediile foarte groase pentru adulți, mi se pare că rețin mult mai ușor informația și totodată, o asociez cu o imagine. Am descoperit cum se numește cea mai mică insectă, dar și care este cea mai mare, cine are cele mai multe picioare (am rămas șocați să aflăm numărul, atât eu, cât și copilașii), ce insectă poate pune la pământ până și o tarantulă, dar și că există insecte ce se pot camufla perfect în natură și nici nu le poți observa dacă nu ești atent.  

”Marea carte a animalelor din mări și oceane”, este, de asemenea, una din cărțile ce mie mi-au plăcut enorm și mi-am delectat ochii la ilustrații, dar și copilașii la fel. Ne-am minunat împreună parcurgând-o, am aflat că există foarte multe tipuri de balene, de mărimi diferite, care este cea mai mare și cea mai mică, cât timp pot sta în apă fără a ieși la suprafață, am descoperit cum se numește caracatița care-și poate schimba culoarea pentru a se confunda cu fundalul, dar și care este cel mai mare peste din ocean, cel mai rapid și cel mai mult, și nu numai…cartea este încărcată de informații ce pot fi ușor asimilate, iar copilașii au fost foarte receptivi la parcurgerea ei și cu mare elan revenim la ea atunci când vorbim despre animalele din lumea apelor.

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s