”Și munții au ecou” de Khaled Hosseini (recenzie)

  • Titlul original: ”And the Mountains Echoed”
  • Autor: Khaled Hosseini
  • Data publicării: 2013
  • Editura: Niculescu
  • Număr Pagini: 414
  • Traducere de Andreea Giorgiana Nicolae

O poveste spusă de-a lungul mai multor generaţii care gravitează nu doar în jurul părinţilor şi copiilor, dar şi a fraţilor şi surorilor, a verilor şi a tuturor celor ce au grijă de ceilalţi, ŞI MUNŢII AU ECOU explorează nenumăratele feluri în care membrii familiei iubesc, jignesc, respectă, înşală, surprind şi se sacrifică unii pentru ceilalţi, atunci când contează cel mai mult. Urmărind diversele personaje şi ramificaţiile vieţilor acestora, alegerile şi iubirile fiecăruia, de-a lungul mai multor generaţii, peste tot în lume – de la Kabul la Paris, de la San Francisco până în Insula Tinos din Grecia – povestea se extinde gradual, devenind din ce în ce mai emoţionantă, mai complexă şi mai puternică cu fiecare pagină parcursă.

ŞI MUNŢII AU ECOU este un roman incitant şi provocator, demonstrându-ne modul în care autorul înţelege în profunzime legăturile şi acţiunile care ne definesc şi ne modelează vieţile şi, în final, ce înseamnă să fii om.

Iată că am ajuns că citesc și cea de-a treia carte scrisă de Khaled Hosseini ”Și munții au ecou”, și mă bucur că am lăsat-o la urmă, căci mi s-a părut mult mai complexă decât ”Splendida cetate a celor o mie de sori” (despre care am scris pe blog aici) și ”Vânătorii de zmeie” (o găsiți pe blog aici). Pentru toate cele trei romane eu le mulțumesc din suflet celor de la Târgul Cărții, fără ei nu aș fi reușit să le citesc pe toate într-un timp atât de scurt. Pe site-ul lor se mai găsește un singur exemplar din ”Și munții au ecou”, dar și câte un exemplar în engleză din celelalte volume (aici).

După cum spuneam mai sus, cartea aceasta este mult mai complexă decât celelalte două, deoarece acțiunea se desfășoară în locuri diferite și este relatată, pe rând, din perspectiva mai multor personaje. Am descoperit același Hosseini în cartea asta, și totuși altul. O carte ca un puzzle, o colecție de povestiri, care, puse cap la cap, fac o punte între începutul și sfârșitul cărții, punte pe care pășesc Abdullah și Pari, cei doi frați cu care începe totul.

Primele pagini încep cu o poveste pe care Saboor, tatăl celor doi copii, le-o spune acestora într-o seară târzie. Povestea face referire la un Div (element ce aparține folclorului person și care este prezentat ca o ființă monstruoasă), care vine la casa unei familii sărace și cere să i se ofere un copil. Dacă familia refuză să ofere un copil, Div-ul va lua cu el toți copiii acelei familii. După ce Div-ul pleacă cu copilul lui preferat, tatăl înnebunește de durere și decide să plece în căutarea acestuia pentru a-l ucide. Străbătând un drum lung și anevoios, tatăl ajunge la muntele pe care locuiește Div-ul și mare i-a fost uimirea când și-a văzut copilul fericit și îngrijit, jucându-se cu alți copii și având tot ce și-ar putea dori și în același timp, lucruri care i-ar fi lipsit cu desăvârșire acasă, în satul lor sărac, uitat de lume. Astfel, tatăl decide să își lase copilul să fie fericit aici și pleacă înapoi acasă cu inima frântă, însă cu un dar oferit de către Div: uitarea. După cum poate v-ați dat seama, Saboor își pregătește copii pentru ceea ce vrea să facă, și anume, să o vândă pe Pari unei familii bogate, deoarece sărăcia este mare, iar iarna ”fură” în fiecare an câte un copil din satul lor. Astfel, Pari ajunge să locuiască la familia pentru care lucrează Nabi, fratele mamei sale vitrege, Parwana.

În continuare, autorul face un salt în trecut în viața mamei vitrege, Parwana, viață care îi era legată de cea a surorii sale din cauza vinovăției pe care o simțea față de aceasta. Povestea celor două surori este plină de trădări, dar și de sacrificii supreme, ambele fiind îndrăgostite încă din copilărie de același bărbat. Următorul salt este în viața fratelui lor, Nabi, care lucrează pentru familia formată din Suleiman și Nila Wahdati. Nabi povestește circumstanțele în care a plănuit vânzarea lui Pari, dar și întreaga sa viață pe care și-o petrece slujindu-l pe Suleiman. Urmează apoi o călătorie la Paris, unde Nila se mută împreună cu Pari, după ce soțul ei suferă un atac cerebral și rămâne imobilizat într-un scaun cu rotile. Ajungem și în America, în Grecia și înapoi în Afganistan, călătorind alături de alte personaje, care mai de care mai interesante și aflându-le poveștile de viață. Fiecare personaj are o legătură mai mică sau mai mare cu cei doi frați, Abdullah și Pari, și fiecare istorisire ne aduce mai aproape de regăsirea celor doi.

Legătura dintre Abdullah și Pari a fost extrem de puternică încă de când s-a născut fetița. Abdul a crescut-o, deși era și el tot un copil. Toată viața i-a dus dorul lui Pari, iar Pari, prea mică fiind atunci când a fost despărțită de fratele ei pentru a și-l aminti, toata viața a simțit că-i lipsește ceva, dar nu știa ce. Am suferit profund alături de fiecare în parte, i-am urât și judecat pe toți cei care au contribuit la despărțirea lor, dar, în același timp, pe parcurs, am încercat să le și înțeleg acțiunile și să-i compătimesc. Nu lipsesc nici detaliile legate de războaie și de violențele talibanilor, însă mai pregnante sunt poveștile de viață ale personajelor decât evenimentele istorice care au marcat Afganistanul.

”Și munții au ecou” este un roman complex, cu o structură total diferită de tot ce am citit până acum, urmărind poveștile unei întregi generații și făcând salturi, atât dintr-o țară în alta, cât și din prezent în trecut și viceversa. Un roman despre legăturile de familie, dragoste, pierdere, trădare, sacrificii supreme, loialitate, curaj, alegeri și consecințele acestora, regret, dar și despre a doua șansă, speranță și regăsire. Un roman format dintr-o multitudine de povești menite să zguduie din temelii sufletul cititorului.

”O poveste este precum un tren în mișcare: indiferent de locul în care urci, ești obligat să ajungi mai devreme sau mai târziu la destinație.”

”Am învățat că lumea, în general, nu vede ce se află înăuntrul tău, că nu dă nici doi bani pe speranșele, visele, necazurile tale, care rămân ascunse dincolo de piele și oase. Era atât de simplu, de absurd și de crud în același timp!”

”Știu acum că unii oameni simt nefericirea în același mod în care alții iubesc: în taină, intens și fără posibilitatea vreunui remediu.”

”Când trăiești atât de mult cât am trăit eu, afli că bunăvoința și cruzimea nu sunt decât nuanțe ale aceleiași culori.”

”Kabul înseamnă…o mie de tragedii pe metru pătrat.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s