De Loredana 😊
Titlul original: “The Wicked Deep”
An publicatie: 2018
Editura: Leda Edge
Numar pagini: 313
Traducator: Iordana Ferent si Stefan Ferent
“Un oras ascuns in ceata. O fata cu multe secrete. Un port in care moartea loveste fara gres.
Bine ati venit in orasul blestemat Sparrow!
Cu doua sute de ani in urma, trei surori au fost condamnate la moarte pentru vrajitorie. Cu pietre legate de glezne, fetele au fost aruncate in ocean si lasate sa se inece. Acum, in fiecare vara, Marguerite, Aurora si Hazel Swan se intorc in oras si ucid fara mila. An de an, trei baieti isi gasesc pieirea in adancuri, atrasi de farmecul ravasitor al misterioaselor surori.
Penny Talbot locuieste impreuna cu mama ei pe o insula din apropiere de Sparrow si are in grija batranul far. In mod surprinzator, adolescenta cuminte si retrasa stie o multimer de lucruri despre napasta care s-a abatut asupra micii asezari in urma cu doua secole si a descoperit chiar si metoda prin care Marguerite, Aurora si Hazel pot fi oprite.
Totul se complica atunci cand in orasul blestemat soseste Bo Carter, un tanar fermecator, dar plin de secrete, pe care insa nu e gata sa le dezvaluie. Incetul cu incetul, baiatul va cadea in mrejele surorilor Swan, iar Penny va fi silita sa faca o alegere cumplita: sa se salveze sau sa il salveze pe Bo?”
Am auzit foarte multe despre aceasta carte si am inceput sa o vad tot mai des pe bookstagram, asa ca, atunci cand ochisorii mei au zarit-o la Gaudeamus in Timisoara, nu am mai stat pe ganduri si am “adoptat-o”.
Chiar de la coperta mi-a captat atentia, ca sa nu mai spun titlul…“Blestemul marii” 😊
Cand am vazut-o prima oara, m-a dus cu gandul la sirene si al lor cantec ce fura mintile marinarilor, atragandu-i in lumea lor si credeam ca va fi o carte cu si despre sirene.
Doar ca in lectura prezenta, nu sunt sirene, ci trei surori ce au fost ucise in urma cu doua secole, fiind banuite de acte de vrajitorie.
Am intrat destul de repede in firul povestii, se citeste foarte usor si m-a captivat de la inceput, nici nu am realizat cand m-am apropiat de mijlocul cartii, ma atragea ca o vraja, era menita sa imi ieie mintile…
Ce mi s-a parut interesant si clar m-a facut sa fiu si mai prinsa de carte, a fost structura capitolelor – acum eram in prezent si-mi erau relatate intamplarile, ca in urmatorul sa fiu teleportata in trecut (imi erau clarificate unele aspect, ca sa pot face legatura cu prezentul, descopeream misterul putin cate putin).
Ultimile 30 de pagini mi-au dat palme peste palme, deci m-au socat complet, in veci nu mi-as fi imaginal asa ceva, poate doar sa fi dat cu presupusul, dar nici asta, intrucat eu banuiam cu totul altceva…m-a intors la 180 de grade.
Finalul a fost unul dintre cele mai emotionante, nu m-am asteptat sa fie chia rasa, insa m-am bucurat ca s-a intamplat in acel mod.
Cartea a avut foarte mult suspans, eram ca pe ace, voiam sa descopar tot mai mult, insa detaliile imi erau servite cu portia. Sacrificiul in numele iubirii cred ca a fost elementul care m-a atins cel mai mult si datorita lui am reusit sa ma pierd intre randuri.
Am iubit absolut totul la aceasta carte: scriitura, amplasamentul, atmosfera, personajele, misterul, povestea 😊. Cu greu imi ridicam nasul din carte…
Shea Ernshaw, voi sta cu ochii pe tine!
“Dragostea e ca o vrajitoare – vicleana si salbatica.”
“…dragostea este cea mai grava forma de nebunie.”
“ – Cum ai stiut ca esti indragostita?
– Aveam impresia sa ma scufund. Ca si cum te-ai ineca, dar nu are importanta, pentru ca nu mai ai nevoie de aer, ci doar de cealalta persoana.”
“Moartea nu este un foc, moartea este o senzatie de frig atat de cumplita, ca se simte ca si cum ti s-ar scoate pielea de pe oase.”
Bookworm in a cozy corner 